Poșetă din blană ivory cu perle și paiete argintii 1/2

Voi continua seria articolelor în care vă arăt creații mai speciale, potrivite de sărbătoare 🙂 și sper să vă placă pozele făcute de mine. Proiectul ăsta a fost realizat încă de prin noiembrie când aveam ceva mai mult timp. Eu am pornit de ceva vreme un război  🙂 cu toate lucrurile pe care le-am tot adunat și nu le port, le păstrez așa ba că-mi place materialul, ba că au valoare emoțională, dar ele ocupă spațiu la fel cum ocupa și boleroul ăsta din blană artificială ivory pe care îl am de mulți ani. Nu aveam multe opțiuni ce să fac cu el, adică puteam să-l tot țin în ideea că vor fi ocazii de iarnă să-l mai port sau să-l păstrez pentru fiica mea ce e aberant ca ea e destul de mică.  Așa am ajuns la concluzia că nici să-l donez nu vreau pentru că este primit de la o persoană dragă ci mai bine să-l transform într-o poșetă din blană că tot se poartă blana anul ăsta într-o veselie și, sincer, cred că se va purta mereu 🙂 fie ea naturală sau artificială.

Iată ce materiale am folosit la poșeta mea:

  • o bucată dreptunghiulară de blană artificială ivory de la boleroul meu inițial, adică bucata de material din spate
  • căptușeala albă din satin pentru buzunar
  • o bucată de bumbac gros alb
  • satin ivory pentru căptușeala genții
  • ață albă și ață ivory pentru perlele și paietele cusute manual plus ac normal
  • 1 fermoar pentru buzunar
  • 3 capse metalice argintii mari
  • o bucată de dantelă ivory îngustă mai groasă
  • paiete mici argintii, multe 🙂
  • perle de mai multe dimensiuni
  • lanț argintiu

Am ales să cos așa la capete pentru a-i face genții mele o bază, iar metoda asta am luat-o tot de pe blogul meu preferat, de la articolul acesta https://www.makeit-loveit.com/denim-purse-with-drawstring-closure-from-old-jeans/

Materialul alb care se vede este un bumbac gros ca cel de blugi pentru stabilitate, peste el am cusut dantela aceea îngustă și superbă ale cărei floricele par niște fulgi de nea de aceea i-am și decorat cu paiete mic argintii, apoi la celălalt capăt al dantelei am cusut căptușeala 🙂

Iată și buzunarul înterior la care în partea de sus n-am prea respectat regulile de coasere a unui fermoar, recunosc.

Căptușeala urma abia la final să fie cusută ca să pot eu decora geanta mea 🙂

În pozele de mai jos vedeți accesoriile folosite pentru mânerul poșetei mele.

Pentru mine este important să fie totul surfilat și cusut temeinic și nu merg niciodată pe ideea lasă că merge și așa sau lasă că pe spate nu se vede așa că m-am străduit să fie ok și căptușeala și totul 🙂

În interior geanta mea se va închide prin 3 capse mari argintii.

Aceleași perle au mai fost folosite și la brau-auriu-cu-perle-mici-ivory, dar și la elasticul de păr ivory. 

Paietele mici argintii sunt aceleași ca cele cusute pe acel brau-ivory. 

Pentru mânerul poșetei am ales blană decoarată asimetric cu perle 🙂

Geanta mea de blană nu e doar cochetă, este și foarte încăpătoare 🙂

În articolul urmator revin cu restul de  poze la poșeta mea de iarnă 🙂 .

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

Leave a Comment