Subiectul de care vorbesc astăzi m-a pasionat dintotdeauna. Probabil de când eram copil am fost interesata sa cunosc caracterele oamenilor. E o mare bucurie sa descoperi ca exista în jurul tău oameni altruiști, oameni care dau de la ei, fie ca vorbim de lucruri materiale, fie de timpul lor. Cu toții știm cat de prețios este uneori timpul și cat de mult contează acel prieten altruist care te asculta. Ca omul nu se hrănește numai cu hrana pentru a-si potoli foamea, o nevoie primara ceruta de trup, el are nevoie sa fie bine si sufletește, si emoțional. Si aici uneori intervin oamenii aia altruiști care știu sa asculte, care-și iau din timpul lor si apleacă urechea și sufletul la tine, la problemele si preocupările tale, ca toți avem grijile noastre lumești sau scheleti ce ies de prin dulapuri sa ne bântuie.
Pe mine ma interesează azi sa știu ce-i motivează pe oamenii ăștia, pe altruiști? Cum pot unii oameni sa nu se abțină în a face binele deși timpul lor este limitat și au și ei copii și familie, și serviciu și alte obligații. Totuși cum de găsesc mereu timp sa înfăptuiască binele, poate chiar sa salveze destine? Astea sunt întrebările la care-mi propun sa găsesc azi răspunsuri.
Despre nivelul propriului altruism am mai scris în alte articole și, cum spuneam și atunci (ca doar nu m-am schimbat peste noapte) au fost momente când, după ce am făcut un bine, am regretat. In sensul ca am zis în sinea mea: uite, frate, eu dau din timpul meu, imi pun sufletul pe tava si omul respectiv nici mulțumesc nu spune. E o tâmpenie, o absurditate, sa aștepți sa primești exact cat și ce ai dat. Nu. Nu am cum sa aștept, de exemplu, dacă eu am donat (despre ce inseamna a dona am mai scris si in trecut) o haina noua pe care mi-am luat-o si e prea mica sau o geanta, sau o pereche de pantofi, sa aștept sa primesc exact aceleași bunuri. E aberant. Dar acel mulțumesc, acel feedback, recunosc ca am nevoie (încă) sa-l primesc (uneori). Când nu s-a întâmplat, a durut. E ciudata într-adevăr senzația sa fii un om altruist care știe sa dăruiască, un om ce mai retine și datele de naștere astfel ca iți face și felicitări de ziua ta, iar tu ca primitor, nu doar sa nu reții ziua de naștere a donatorului tău, ca iată, sa arați ca nu ai uitat binele, dar nici măcar un mulțumesc sa nu știi sa spui. Si atunci, întrebarea la care revin iar: de ce continui sa fac bine atunci când am ocazia? De ce oamenii altruiști continua sa fie asa chiar și după ce sunt dezamăgiți de atitudinea celor pe care i-au ajutat într-un anumit moment al vieții?
O explicație, una dintre ele, ceea ce cred eu, ar fi ca ei sunt altruiști din naștere, asa cum sunt „optimiștii din naștere”, cum spunea doamna Marcela Rodica LUCA, unul dintre profesorii mei preferați din toate timpurile într-una din cărțile domniei sale. Asa sunt ei, altruiștii ăștia, s-au născut cu o impulsivitate de a ajuta când simt ca cineva are nevoie si nu se pot abtine.
Un alt răspuns ar fi ca, de fapt, cel ce da azi din timpul lui, din lucrurile lui materiale, din puținul lui (ca am văzut oameni săraci din punct de vedere material, dar care sunt capabili sa dea și cămașa de pe ei sau sa împartă ultima lor bucata de pâine cu aproapele lor), știe (și este mereu recunoscător pentru asta), ca va primi înzecit de la Dumnezeu pentru tot ce a făcut bine. Are garanția asta privindu-și trecutul. El nu are îndoieli ca strădania lui nu va fi apreciata. Acești oameni, altruiștii înnăscuți înțeleg de asemenea ca omul din fata lor ce are nevoie de ajutor într-o buna zi nu are nicio vina pentru ca omul dinaintea lor ce a fost ajutat cândva nu a spus nici măcar un mulțumesc. Altruiștii perseverează în bine și continua sa ajute pentru ca asa e firea lor, asa simt ei ca trebuie sa facă, e ceva în interiorul lor atât de puternic încât (exact ca-n pilda Samarineanului milostiv ascultata acum în noiembrie la slujba de duminica) nu pot trece pe lângă un om aflat in suferința fără sa-l cerceteze și sa-l ajute. Maica Tereza, în citatul care mie îmi place atât de mult, sintetiza și mai bine ideea aceasta în versurile de final.
In completarea celor de mai sus pot spune ca, pasionata fiind de subiect, am observat, cercetând și analizând trecutul meu, ca am avut norocul, dar mai ales onoarea sa primesc in viata asta ajutorul si susținerea unor oameni nu doar de o calitate morala extraordinara, oameni care mi-au devenit modele, dar și înzestrați cu o putere intelectuala imensa, oameni de cariera. Si atunci, eu, un om simplu, cum as putea sa nu încerc, la rândul meu sa ajut și eu cum și când pot, cu asemenea modele? Când ai exemplul unor oameni supradotați intelectual, oameni care, profesional vorbind, sunt în vârful piramidei, persoane ale căror minute sunt atât de prețioase, dar care sunt generosi si au mereu bunăvoința sa ajute, sa dea un sfat, o îndrumare, sa cunoască si sa înțeleagă omul care are nevoie de ajutorul lor într-un anumit moment, cum as putea eu sa ma poticnesc în lipsa unui simplu mulțumesc? Si sa nu-mi mai doresc sa fiu altruista doar pentru ca una dintre persoanele în viata căreia am adus la un moment dat un aport, un ajutor la nevoie, a fost ingrată? Să ne propunem să încetăm în a ne plânge ca nu sunt modele, ba da, ele exista. Începând cu Mântuitorul Iisus care este întruchiparea altruismului, apoi continuând cu Maica Domnului și cu toți sfinții ale căror fapte le cunoaștem atât de bine, dar si cu oamenii din jurul nostru ce ne-au ajutat dezinteresat la nevoie, avem de unde alege modele.
Dacă vom înțelege ca, de fapt, viețile noastre, ale tuturor sunt interconectate, pricepând ca suntem legați unii de alții, ar trebui cu toții sa fim altruiști. La fel ca optimiștii, cum doamna LUCA ii clasifica in „optimiști din naștere și optimiști învățați” (Marcela Rodica Luca (prof. univ. dr. psih.) – Teorii avansate în Psihologia Personalității – suport de curs, Master Psihologia Muncii, Universitatea Transilvania, 2016-2018), asa si cei ce nu s-au născut altruiști poate ar trebui sa-si doreasca sa învețe sa fie mai buni, mai atenți la cei din jur, mai implicați. Sa nu ne mire astfel de ce, într-un anumit moment al vieții, observam ca suntem înconjurați doar de egoiști, de persoane false ce sunt in preajma noastră doar când ne e bine. Noi suntem și vom fi mereu responsabili de anturajul și prietenii aleși. Si ei, de multe ori, sunt ca o oglinda pentru propria noastră persoana. In fond culegem ceea ce am semănat.
Cred ca am răspuns întrebării din titlu si sper ca oamenii ăștia minunați pe care eu i-am cunoscut, altruiștii aceștia din naștere sa nu se oprească niciodată din a înfăptui binele. Eu ii pomenesc mereu in rugăciunile mele pentru ca, fără ei, nu știu unde as fi fost azi. Sunt recunoscătoare pe viata pentru tot ajutorul primit de la Bunul Dumnezeu, prin intermediul oamenilor, pentru binele pe care mi l-au făcut persoanele altruiste, care la un moment dat și-au intersectat drumul cu al meu. Despre ei am scris azi, ca tot vine Postul Crăciunului si ar trebui sa încercam/ învățam sa fim mai buni, fiecare dupa puteri. Iar, dacă încă nu ne cunoaștem propriul caracter, nu ne împiedica nimeni sa facem un test de personalitate, precum NEO PI-R, care măsoară, printre altele, și ALTRUISMUL.
Sa avem cu toții un sfârșit de toamna cat mai călduros!
Sursa foto: arhiva personala
P.S.: va urma si o traducere in limba franceza a acestui articol, cat de curând!
