Accidentul – partea a doua

Azi o să vă continui povestea ACCIDENTUL și veți cunoaște și cine sunt cei care asigură liniștea și ordinea în Pădure. Sper să vă placă personajele alese de mine.


ACCIDENTUL

– partea a 2-a –

Se ciocniseră tocmai de Polițistul Papagal care zbura și el prin zonă.

Vai, se plângea Buburuza, rochița mea cea nouă, este murdară! Am căzut într-o baltă!

Domnule Papagal, țipă și Albinuța, de ce nu vă uitați pe unde zburați?

Papagalul Polițist, după ce se dezmetici puțin, își întoarse privirea spre cele două prietene:

Dar stați puțin, că nici nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat, știu doar că zburam liniștit pe culoarul meu, când, dintr-o dată m-am trezit trântit la pământ.

Rochița mea este distrusă! Și năsturașul mi s-a rupt… continuă Buburuza.

– Cred că ar trebui în primul rând să-mi explicați ce căutați pe culoarul meu de zbor, spuse ferm Polițistul. Regulile Pădurii sunt clare și toți locuitorii trebuie să le respecte, știți asta, nu?

Este numai vina mea, încercă Albinuța să explice, eu am vrut să ajungem mai repede.

Acesta este un caz pentru Tribunalul Pădurii, să mergem toți, se oferi Polițistul Papagal să le însoțească. Să vedem ce vor decide cele două judecătoare.

* * *

Cei trei porniră spre Tribunal, iar pe drum se întâlniră cu Ariciul Croitor și Porumbelul Polițist.

Vai de mine, dar ce-ați pățit? întrebă uimit Polițistul Porumbel.

A avut loc un accident, îl lămuri calm Papagalul, iar acum mergem cu toții la Tribunalul Pădurii.

Noroc că nu este nimeni rănit grav, observă Polițistul Papagal.

Venim cu voi, zise și Ariciul.

Dar nu puteți să ne iertați, interveni din nou Albinuța privind spre Papagal. Lăsați-ne să mergem azi la Serbarea Pomilor Înfloriți și noi promitem să fim mai atente data viitoare.

Îmi pare foarte rău, îi răspunse prompt Porumbelul, ceea ce s-a întâmplat nu este de glumă, este un caz complicat așa că vom afla soluția la Tribunal.

Să ne grăbim, doamnelor, judecătoarele n-au toată ziua la dispoziție.

* * *

Iată-i pe toți ajunși în fața judecătoarelor: Albinuța era puțin murdară pe o aripă, Papagalul încă avea praf și penele lui frumos colorate păreau acum mai închise la culoare, Buburuza avea rochița ei vișinie ruptă, iar una dintre cele două bretele atârna pe jos, doar Porumbelul era deplin curat și se pregătea să-și scotă șapca înainte de a intra în sala de Tribunal.


Sfârșitul poveștii îl veți afla în episodul viitor….

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

1 thought on “Accidentul – partea a doua

Leave a Comment