Data trecută, când am scris prima mea poezie aici pe blog (aia cu frigul din țara noastră) am uitat să vă spun că aceea nu a fost și prima poezie de pe anul acesta, ci eu chiar cu POEZIA am pășit în 2019. Da, cu niște versuri scrise pentru copiii mei, versuri pe care eu le citesc seara la culcare și ei se distrează de minune pentru că o fac pe voci, în funcție de personaje 🙂

Vă las acum poezia Ce ar fi dacă…, inspirată de toamna de afară:

Ce ar fi toamna fără vânt,

Cu frunzele prinse-n horă?

S-ar scutura de pe pământ,

Covorul ce copiii-adoră?

 

Și ce-ar fi noaptea fără vise

Oare am mai avea voință?

Să căutăm prin lumi ascunse

Să evadăm din astă viață?

 

Dar iarna oare cum ar fi

În luna lui decembrie?

Dacă zăpada ne-ar lipsi

De-a ei caldă bucurie?

 

Și viața ce-ar fi fără lacrimi,

Când te simți trist și apăsat?

Și ești sărac, fără prieteni

Iar sufletul nu-i alinat?

 

Dar primăvara cum ar fi

Să nu vedem pomi înfloriți?

Culorile ne-ar cam lipsi

Și-am fi cu toții ofiliți?

 

Și cum ar fi copilăria

Fără să ne putem juca?

S-ar fi pierdut din bucuria

Jocului de-a ascunselea?

 

Ce-ar fi vacanța fără mare,

Fără să poți privi un val?

Să nu ne bucurăm de soare

Să n-adunăm scoici de pe mal?

 

Ce ar fi fost cu soarta mea

Dacă nu te găseam pe tine?

Viața mi s-ar fi părut prea grea

Și-aș fi fost singură pe lume?

Sursa foto: arhiva personală.