Am vrut să scriu un articol, dar cuvintele mele nu au vrut să se alcătuiască în propoziții și fraze, ci in rime… Și, când mă gândesc că eu, deși iubeam poezia, am fugit mereu de ea, mi-a fost teamă s-o aștern. Toate au un început…


În România s-a făcut frig!
Pentru că-i toamnă… aș fi vrut să zic,
Dar nu vremea e-acum de vină,
Ci tot ce ne-învrăjbește și dezbină
Deși sufletele-s reci de astă vară
E mai ușor să dăm vina pe toamnă…
Că ne dorim cu toții doar dulceața
Seara de toamnă o vrem iar dimineața
Când soarele ardea mândru pe plajă
Și ne lăsam purtați ca de o vrajă,
Vrem să se-ntoarcă vara ce-a trecut,
Ca să ne bucurăm de noi un pic mai mult.

Și-s nuci pe jos încă în haina verde,
Au miezul copt, dar oare cine-l vede?
Căci sufletele-s goale și-mpietrite
Și au uitat de bucurii mărunte,
La fel cum des uităm să prețuim ce-i sfânt,
Și ne mirăm apoi de tot ce-i pe Pământ
Unde sunt frații, unde ne e credința?
Parcă și înțelepții și-au pierdut speranța.
Tot mergem înainte de parc-am fi roboți
Și suntem mulți, însă nu suntem toți.
Că printre noi unii-au rămas în loc
Sunt cei ce iubesc ploaia, insă se tem de foc!

Îți recomand și: