„Un enfant sans père est un demi-orphelin, un enfant sans mère est un orphelin entier”.
Proverb evreiesc
Am găsit proverbul acesta, scris în franceză, într-o carte de proverbe și m-am gândit să-l postez și aici pe blog. Nu-l traduc literal, vă spun doar că semnifică importanța desăvârșită a mamei în viața unui copil. Ăsta-i adevărul că o mamă în viața unui copil este o prezență absolut necesară, fără de care puiul de om nu poate crește fericit. Cei ce rămân de mici copii orfani de mamă, pot ajunge oameni de succes, oameni împliniți pe toate planurile, dar mereu va lipsi acea rază de lumină numită mamă.
Nimic nu poate înlocui pe acest pământ o mamă. Nici toată bogăția din lume, nici succesul profesional răsunător, nici satisfacțiile legate de locul de muncă, de prieteni sau date de lucrurile materiale pe care le ai.
Mama-i una! Chiar și atunci când vrea și ea doar 5 minute ale ei, tot la fel își iubește copilul.
Mulţi dintre cei crescuţi fără părinţi încearcă să umple golul, dar nimic nu poate compensa asta. Şi da, mama e cea care poate fi şi echilibrul de care e atâta nevoie.
Mi-e cumplit de greu să aud cazuri de micuți fără mamă, știi… sau să văd știri, filme, să citesc cărți biografice cu tema asta, mi se pare ceva îngrozitor de greu…
In teorie da, în practică…nu-i chiar asa. Imi zicea o psiholoaga ca in basme mamele cele rele se zice ca sunt vitrege, ca ar fi prea șocant pentru cititori sa audă de mamele rele, mamele geloase pe propriile fete, mamele care le incuie pe fete in turnuri…
Cred și sper din suflet ca mamele acelea rele, denaturate, toxice etc. să fie excepția excepțiilor, iar regula să fie mamele bune, calde care realizeză ce nevoi au copiii lor.
Să știi că ce spui tu că zice psiholoaga am citit în cărțile Irinei Petrea (Supernanny), era un exemplu personal din adolescența ei când nu se înțelegea bine cu mama ci parcă aveau așa un fel de concurență. E interesant să citești biografii, afli multe exemple folositoare.
Of Florina, se vede ca mama ta a fost asa cum trebuie sa fie o mama si de aia le idealizezi. Dar cred ca multe sunt excepții 🙁
Sau poate ca la fel cum idealizezi tu, eu am tendința să generalizez in celalalt sens.
Mă, e greu, îți spun eu că nu există copil (decât dacă nu cumva o fi vreun sfânt, ceva) care, devenit adult să nu-și critice mama, c-a greșit cu ceva, că n-a făcut ceva etc., dar uite văd și eu acum cât de greu e să-i faci mereu pe copii mulțumiți de tine, ca mamă și sunt mai indulgentă. În plus, e păcat mare ăsta cu judecatul părinților, știi… Unii părinți își mai dau și singuri seama c-au greșit și asta mi se pare o chestie super tare.
Iar idealizezi, dar, cum ziceam, copiii crescuți de mame obișnuite, care ii iubesc si care mai fac uneori greșeli, nu isi pot imagina altceva. Sunt care nu recunosc ca au gresit, desi au distrus copilaria copiilor, nu e vorba de gresit pe ici pe colo. Pacat e ce au facut ele.
După ce am scris mesajul de ieri, chiar am citit de o carte in care autoarea povestește despre mama ei: un monstru. Monștrii sunt printre noi, din pacate. Si tot din pacate, cei din jur nici nu bănuiesc cum sunt cu adevărat.
Așa este, probabil sunt eu prea idealistă…
Aș vrea, pentru că pot, să te contrazic! Nu o fac din două motive. Pe unul ți-l spun: Dumnezeu mi-a dat puterea să iert!
Aurora, eu chiar te rog să mă contrazici, doar „fără contrarii nu există progres, nu-i așa?” Nu am blogul ăsta doar ca să mă aud eu pe mine ce tare sunt că nu sunt… 🙂 mereu, ha-ha! 🙂
Este posibil ca într-o zi să-ți spun, dar nu azi și nu acum…trebuie să-mi fac suficient curaj să „pun pe masă” o poveste de viața…a mea. Nu a altuia!
Ia-ți timp, draga mea Aurora și păstrează-o pentru un roman. Chiar te rog, scrie un roman, dacă tu crezi în povestea asta, eu de aia scriu pe al meu, că eu cred în poveste. Lasă mai revin și eu cu altele. Te îmbrățișez cald 🙂