Iată, deși sărbătorile de iarnă s-au încheiat, pentru mine ele intră în fiecare an în prelungiri pentru că Ianuarie este luna mea preferată, este luna în care m-am născut eu și alte persoane dragi sufletului meu.

Anul ăsta nu mai am vreau să stau să aștern ce-mi doresc și ce nu așa cum am făcut în alt an, ci anul ăsta o să-mi iau o pauză, pauză de la blog și de la bloguri, pentru că anul ăsta:

  • am nevoie să privesc o mare liniștită și nu valuri înspumate
  • vreau să admir vântul de la geam și nu din interiorul vijeliei
  • îmi doresc să fiu cu mine, mai mult decât să fiu cu și printre oameni.

În ultimii ani am tot pierdut prieteni/prietene, oamenii s-au tot triat în jurul meu și, dacă atunci când eram foarte tânără credeam că nu pot trăi singură și aveam nevoie mereu să fiu înconjurată de oameni, în timp lucrurile s-au schimbat fundamental și am realizat că o mamă nu va fi niciodată singură, ba mai mult, am ajuns să prețuiesc atât de mult și timpul meu de om, de femeie, timpul când nu sunt mamă full-time. De el o să mă bucur în lunile ce urmează.

Sper să revin în primăvară pe propriul blog, dar nu pot promite că va fi în martie sau în mai, tot ce pot spune e că iau pauză de la scris (pe blog) ca să pot scrie mai mult, mai bine și mai profund pentru mine (deocamdată doar pentru mine).

P.s.: am făcut acest anunț din respect pentru cei care-mi citesc blogul (persoane pe care și eu le citesc 🙂 ) și pentru că mă țin de promisiuni, iar mai demult am promis să dau de știre atunci când lipsesc mai mult de o lună de pe blog. Iată, de azi voi lipsi până când vor înflori primii ghiocei sau poate până când vor înflori primii trandafiri 🙂

Să vă bucurați de iarnă și să ne recitim sănătoși, eu mă bucur din plin de acest ianuarie special!

Sursa foto: eu, anul trecut!