Acum peste două decenii când eram și eu mică și mă jucam afară cu gașca de la bloc se mai întâmpla să ne certăm, deși în 80% din timp eram cu toții cei mai buni prieteni. Și atunci să te ții ce era la gura noastră și ce vocabular colorat aveam: începeam așa lejer cu “bă boule, prostule, idiotule, nesimțitule” și ajungeam treptat la cuvinte grele precum “băi, da tu chiar ești handicapat“?
Cei mai mari nervi pe care mi i-a făcut vreodată un amic de joacă i-am simțit atunci când vreo 2 băieți mi-au devastat într-o seară grădina. Și eu, la fel ca Bufnița din povestea cu Vulpița, eram foarte atașată de grădina mea din spatele blocului pe care o îngrijeam des și cu multă dedicare. Când mi-am văzut munca făcută praf știu sigur ca a urmat o ploaie de înjurături specifice vârstei de atunci adresate și mult timp în care n-am mai vorbit deloc cu amicii mei. Apoi am intrat la liceu, fiecare a luat-o pe drumul lui și eu nu-mi amintesc să mai fi înjurat pe cineva sau să mai fi folosit cuvântul handicapat.
În 2003 s-a revizuit Constituția României și atunci, printre modificările ce urmau să fie introduse, legiuitorul constituant a înlocuit și cuvântul “handicapat” cu sintagma “persoană cu handicap”.
În momentul de față, dacă ne uităm în DEX, cuvântul handicapat are multe sensuri și apare și ca un cuvânt învechit sau cu sens peiorativ, iar ca înțeles, atunci când este substantiv, înseamnă ce știm și noi, “(o persoană) care are o infirmitate”.
O altă definiție a cuvântului handicapat, tot din DEX luată, atunci când poate fi și substantiv, dar și adjectiv este “(cel) dezavantajat fizic, ca urmare a unei deficiențe senzoriale sau motorii”.
Cert este că, deși cuvântul există în DEX și poate fi chiar folosit în contextul potrivit, existând chiar verbul “a handicapa”, în special în sport, este bine să realizăm importanța schimbării terminologice pe care însăși Legea Supremă a țării noastre a decis s-o facă din 2003, de când este în vigoare actuala Constituție și să folosim cu discernământ expresia persoană cu handicap, în loc de handicapat, -ă atunci când ne referim la un om care are o infirmitate fizică sau care are alte probleme de natură psihică.
În ce mă privește, mi-am însușit imediat sintagma “persoană cu handicap” și chiar am eliminat din vocabularul meu termenul handicapat/ -ă deși, în 2003 când s-a revizuit Constituția României eu habar n-aveam ce-i aia empatie și nici nu-mi aduc aminte să se fi vorbit atâta despre termenul ăsta. Mie pur și simplu mi s-a părut o modificare extrem de utilă, binevenită și care ține de civilizație, mai ales că, faptul că ne naștem întregi și avem garantat dreptul la viață, nu înseamnă că, pe parcursul vieții din cauza unei boli, a unui accident (rutier, de muncă etc.) nu putem ajunge (Doamne ferește) cu vreun handicap.
Și, ca să înțelegeți și mai bine cât de mare este diferența între termenul “handicapat” și sintagma “persoană cu handicap”, să ne imaginăm că suntem în parcarea unui centru comercial cu copilul/copiii și avem următorul dialog:
– Mami, ce desene sunt alea de pe stradă?
-Care, mami?
-Alea cu alb de acolo unde e un scaun.
-Aaaa, acelea sunt locurile de parcare pentru persoanele cu handicap, mami. (Și, când îi răspundem copilului, adaptăm și tonul, explicând cu sensibilitate și blândețe, nu doar aruncăm niște vorbe!)
Discuția probabil va continua cu întrebările copilului despre “ce e ăla un handicap” sau “ce înseamnă persoane cu handicap” și noi îi putem explica, în funcție de vârsta copilului, că sunt persoanele care merg în scaunele cu rotile pentru că le dor picioarele (am încercat o explicație care să nu-l afecteze emoțional pe copil) sau că unii oameni au anumite probleme medicale la mâini sau la picioare, tot pe înțelesul copilului (că doar n-o să-i spunem că există oameni care, în urma incendiilor își pierd vederea, sensiblitatea la degetele de la o mână sau pierd chiar mână la strung în uzine) și apoi încheiem prin a le explica faptul că e important să acordăm prioritate la urcarea în autobuz/la coadă la farmacie etc. atunci când vedem un om cu cârjă/care șchiopătează/care nu-și poate mișca brațele etc. La fel e și cu parcarea, persoanele cu handicap trebuie să parcheze cât mai aproape de magazin ca să le fie mai ușor să se deplaseze spre cumpărături.
Și acum imaginați-vă că i-ați răspunde copilului, fără pic de sensibilitate și empatie în tonul vocii:
-“Locurile alea sunt pentru handicapați, mamă!” , iar în spatele vostru, auzind cuvintele astea, ar fi chiar un om cu o infirmitate fizică 🙁 .
Ați vizualizat scena? Atunci sigur ați observat și diferența terminologică. Da, este mare, de aceea, în 2003 s-a modificat termenul în Legea Supremă a țării noastre, pentru ca noi toți, prin limbajul nostru, să nu lezăm cuiva dreptul la demnitate făcându-l să se simtă prost.
Pentru că sunt și mamă, iar copiii mei își petrec cu mine mai mult timp decât mi-aș fi imaginat eu vreodată și eu sunt primul lor exemplu, sunt foarte interesată să am un comportament etic și să le formez un caracter bun, moral, să-i învăț de mici ce înseamnă empatia, altruismul, respectul.
Empatia este o lecție care se poate învăța oricând și care trebuie predată copiilor noștri tot timpul pentru că sănătatea este ceva relativ și, oricât de dur ar părea, “ziua de mâine nu poate fi neapărat a noastră”, iar granița dintre un om sănătos și o persoană cu handicap poate fi extrem de subțire și de fină așa că să fim atenți tot timpul nu doar la acordarea priorității persoanelor cu handicap, dar și la termenii pe care-i folosim când vorbim despre acest subiect.
P.S.: inspirația pentru acest articol mi-a venit de la articolul meu legat de regulile de pe blogul propriu, când spuneam că țin foarte mult la limbajul de pe blog.
Voi ce părere aveți despre înlocuirea din vocabularul propriu și din Constituția revizuită în 2003 a cuvântului handicapat cu sintagma persoană cu handicap?
16/07/2019 at 02:00
O da, mare diferenta intre a spune ca un om este handicapat si al numi persoana cu handicap sau cu dizabilitati. Din pacate, multi sunt cei care ii numesc handicapati in mod voit si cu cel mai rautacios ton posibil. Tot mai putini sunt cei care se gandesc “cum m-as simti eu daca as fi in postura acelui om”.
16/07/2019 at 11:55
Da, Cristina, e important sa avem grija la limbaj pentru ca sunt cuvinte/expresii care pot face mult rau, asa cum trebuie sa avem grija si la tonul folosit, iar, cand putem si noi, sa ajutam chiar si printr-un gest cat de marunt oamenii care au nevoie de cateva secunde din viata noastra: https://florina.turuga.eu/opinii/ieri-am-donat-un-minut-unui-om-necunscut/ 🙂
16/07/2019 at 13:35
In timpul copilariei mele, persoana cu handicap era o rusine. Inca era perioada in care acesti oameni erau marginalizati si chiar batjocoriti, sau mai rau, institutionalizati in conditii mizere. Sa spui cuiva “handicapat” era, cred, cea mai urata injuratura. Fiind copil, si eu am folosit injuratura cand cineva ma supara foarte tare. De unde invatasem? Din societate, din scoala… Chiar si acum mai sunt foarte multi oameni, din vechea generatie, care au ramas cu aceeasi ura si repulsie fata de persoanele care sunt diferite de ei (handicap, etnie, culoarea pieli, stare sociala…). Spun doar de cei din vechea generatie, fiindca sunt iritata de faptul ca nu au invatat nimic o viata intreaga.
16/07/2019 at 16:19
Imi dau seama ca noi, cand eram mici, chiar nu aveam discernamantul necesar ca sa ne dam seama de greutatea vorbelor noastre 🙁 Acum, insa in 2019, sper sa fie tot mai putini aceia care nu au auzit de sintagma “persoana cu handicap”. Cred si eu ca esti iritata cand vezi ca degeaba trec anii peste unii dintre noi si apar firele albe daca nu vine si intelepciunea.
18/07/2019 at 09:48
Prieten de vreme rea are o poză cu un citat la unul din articole, care ar putea fi răspunsul la ultimele teme abordate de tine. Sper să nu te superi că pun link.
http://prietendevremerea.ro/ce-i-viata-omului/
18/07/2019 at 09:59
Multumesc, Amalia! 🙂
18/07/2019 at 18:38
Sa stiti ca incep sa înțeleg de ce vedem lucrurile diferit. Pentru mine un handicapat nu e ceva peiorativ, de altfel o prietena buna a fost handicapata de curand pentru o vreme, ca si-a rupt piciorul si mergea in scaun rulant, zicea ea ca de obicei nu le dam atentie, dar ce fain ca exista locuri prevăzute pt handicapați.
Doi: imi dau seama ca in clasele 5-8 prietena mea era o persoană cu handicap. Va asigur ca niciodata nu m-am gandit la ea ca la o handicapata si nici un coleg nu a râs vreodata de ea. Radeau de ochelaristi, de grasi, dar nu de ea. Aveam la scoala si pe cineva cu nanism,nu radeam de el. Si chiar daca e folosit si in sens peiorativ cuvântul pitic, multe mame isi numesc copiii pitici. Ceea ce mi se pare deplasat, dar spune totodată ca un cuvant are înțelesul si puterea pe care noi i-o atribuim.
16/07/2019 at 15:57
Contează enorm limbajul folosit. Dar contează, poate mai mult decât asta, atitudinea noastră în viaţa de zi cu zi, indiferent dacă ne aud sau dacă ne văd copiii. Că degeaba folosim “persoană cu handicap” dacă parcăm fix pe locurile destinate lor că doar “e plină parcarea şi numai acolo era liber”. Şi exemplele pot continua.
Trebuie să ne educăm să fim şi atenţi la nevoile lor, nu doar la limbajul folosit când vorbim despre ei.
Eu şi toţi ceilalţi copii din cartier (am crescut într-un cartier de doar 10 blocuri deci eram un fel de familie extinsă) am avut un exemplu printre noi. O fată, născută cu un retard mintal grav, a fost integrată în grupul nostru foarte uşor. A fost la şcoala specială nu mai ştiu de unde, oricum departe de oraşul nostru şi târziu am aflat ce condiţii erau acolo şi cum erau izolaţi cei ca ea. Are două surori, ea e cea mai mare. Şi surorile ei o luau pe afară. A fost acceptată uşor deşi mintea ei e şi acum cam la 3-4 ani deşi are peste 40. Dar cumva aveam toţi grijă de ea, o supravegheam, că de jucat ea nu ştia să se joace.
Deci da, e foarte important să fim atenţi la felul în care ne exprimăm. Dar contează enorm şi atitudinea noastră faţă de ei. Că şi celor din articolul trecut le spunem elegant persoane supraponderale, cu obezitate morbidă etc dar uneori îi privim scârbiţi şi îi judecăm gratuit. Sigur, una-i una, alta-i alta. Dar tot despre atitudine e vorba.
Felicitări pentru articol!
16/07/2019 at 16:30
Da, ATITUDINEA, ea va face mereu diferenta! Si, sa stii, ca un limbaj adecavat vine atunci cand ai o constiinta curata si esti un om care tine la morala. Am si eu pacatele mele, doar n-o fi sfanta, mai ales ca pe blog tot scriu de greseli (chiar am categoria -Invat din greseli-) insa, la partea cu parcatul pe locul care nu-mi este destinat, aici chiar n-as avea cum s-o fac, m-ar urmari constiinta, prefer sa merg la alt magazin. Te poti autoeduca la orice varsta, ba chiar si “optimismul se invata”, cum spunea una dintre profesoarele mele de la master (d-na M.R.LUCA – prof. univ. dr. psih. – Universitatea Transilvania), nu e o rusine sa inveti… mai tarziu unele lucruri.
Multumesc pentru exemplul pe care mi l-ai scris, asa ar fi bine, ca societatea sa integreze oamenii cu handicap si chiar exista si-n legislatia muncii niste prevederi bine-venite.
Si da, articolul asta s-a nascut dupa ce, in articolul meu precedent, am citit unele comentarii care m-au intristat. Eu pot sa atrag atentia, pe blogul meu la ce limbaj folosim, dar nu pot schimba mentalitatile oamenilor 🙁 si nici nu mi-am propus sa schimb lumea, mi-am propus doar sa-i pun pe ganduri pe cei care ma viziteaza.
Ma bucur mult ca ti-a placut cum am scris, feedback-ul tau conteaza pentru mine 🙂
16/07/2019 at 20:31
Eu imi mențin totusi parerea ca sa zici asa in loc de altceva cand inseamna acelasi lucru, tine de corectitudinea politică și mi se pare ca s-a mers cu asta prea departe. Si ,cum ziceți si voi, tine de respectul pe care il ai indiferent de felul în care o numești. Nu vad de ce cand zici persoana handicapata nu poti fi la fel de empatic si porni discuția cu copilul din același punct ca atunci cand zici ch handicap.
Dacă nu respecți, nu respecți indiferent de felul în care îi spui. In Franta se zice handicapat si nu vad de ce ar trebui introdusă în Constituție diferenta asta de termeni. Tin minte ca la serviciu se vorbea de un coleg negru, i s-a zis black. Adică negru e de neacceptat, dar black e bine.
Pe de alta parte daca citesc comentariile la un ziar aici, am multe de invatat din parerile comentatorilor, care în 99% din cazuri si-o exprima civilizat si la obiect. În ziarele românești te doare capul cand vezi cum lumea incepe sa se înjure. Asa ca modificări de constituție sau nu, nu cred ca neaparat in termeni sta respectul. Sau cand vezi ce atacuri la persoana apar prin ziare sau prin comentarii pe fb, tot nu-s sigura de asta. Nu cred ca interdictiile sunt calea spre educarea populației. Nu înjur si n-am înjurat niciodata, dar nici nu mi-ar place sa stau sa ma tot socotesc ce minorități as putea uneori leza. Uneori mi se pare ca trăim într-o dictatură a minorităților.
Ps: nici nu m-aș gândi sa parchez pe loc de handicapat. Pe de alta parte apreciez ca in Germania in parcări au locuri speciale pentru femei 🙂 Doar ca acolo nu conduc.
16/07/2019 at 21:03
Sunt foarte de acord cu tot ce ai spus, Elena. Practic, persoana cu handicap si handicapat inseamna fix acelasi lucru. 🙂
16/07/2019 at 22:52
Daca stau sa ma gandesc, mi se pare complet deplasat sa te ocupi sa schimbi asa lucruri in constitutie. Constituția cica e o lege fundamentala, care se ocupa de organizarea si functionarea in general a unui stat. Nu vad ce are a face asta cu persoanele purtătoare de handicap.
Si am facut ceva cautari legate de politically correct, care mi se pare ca se aplica diferenței de terminologie de care zici. Sunt multi sociologi sau istorici care critică asta si zic cam ce spun si eu 🙂 cum ca o minoritate f bine organizată isi impune ideile asupra unei majorități lipsite de organizare. Sau ca e un carcan intelectual pe care orice opinie trebuie sa o respecte. De fapt nu proclamă toleranța, ci organizează ura.
Dacă ți-e sete poti zice ca esti însetat, dacă foame, înfometat daca ai deprimare esti deprimat. Dacă cineva are autism, nu i se zice autist? Asa ca sa nu ne ascundem dupa degete zic.
16/07/2019 at 23:54
Articolul meu a fost scris doar din memorie, adica din ce-mi aduceam aminte eu de acum 16 ani (hm, asta chiar ma bucura extrem de mult, se pare ca stau bine, nu m-am ramolit), dar tu m-ai fortat sa caut legea si articolul la care ma refer si l-am gasit: e vorba despre fostul articol 46, adica art. 46 din Constitutia anterioara celei actuale (cea din 1991), articol care se numea “Protectia persoanelor handicapate” si in care aparea urmatoarea exprimare, printre altele, “(…) integrarea sociala a handicaptilor”, adica exact ce spuneam si voi repeta: ma bucur nespus de mult ca s-a gandit cineva la o asemenea schimbare, caci da, Constitutia unei tari trebuie sa aiba si forma, nu doar fond, ba chiar “trebuie sa fie suficient de mica astfel incat sa incapa in buzunar”, nu mai retin ce intelept spunea asta. Tu esti in Franta, Elena, deci tu respecti legile statului unde traiesti, unde locuiesti si unde muncesti, eu sunt insa romanca, traiesc in România si imi place sa respect legile tarii mele 🙂 Diferenta terminologica pentru mine e clara, iar termenul “handicapat” mi se pare nu doar peiorativ, ci si desuet.
23/07/2019 at 12:45
Foarte interesant articol. Dar eu zic că degeaba înlocuim termenul de „handicapat”, cu acela de „persoană cu handicap” (ca și cum n-ar însemna același lucru), dacă nu-i oferim acelei persoane, mai degrabă un cadru adecvat de creștere și existență. Este elocvent exemplul dat de Potecuța cu acea fetiță. Nu izolare îi trebuia ei, ci integrare. Am avut și eu un articol cu mirarea ce m-a cuprins văzând atâția oameni cu dizabilități pe stradă, în magazine, pretutindeni aici, în U.K. La început am concluzionat greșit că au mai mulți decât noi, dar nu. Realitatea este că aici sunt la lumina zilei, ca toți oamenii, în firescul cotidian. Și societatea este obișnuită cu ei, iar celelalte au venit ca de la sine. Dar sistemul în primul rând, era cel care trebuia să-i integreze. Credeți că îi încălzește prea mult pe acești oameni, faptul că s-au schimbat niște paragrafe în articolele Constituției? Nu mai bine li s-ar fi acordat mijloacele necesare unui trai decent? În altă ordine de idei, îmi aduc aminte de oameni sus-puși care nu întâmpinau niciun fel de scrupul în a se numi singuri handicapați, numai pentru a mai eluda puțin legea în folosul lor.
Legat de exagerata noastră grijă în folosirea cât mai judicioasă a termenilor, până acolo încât modificăm termenii prin articole de lege, am să vă povestesc o întâmplare anecdotică. Știți că și țigan se consideră jignitor și e musai să folosim cuvântul rrom. Ca să se creeze o grămadă de confuzii și probleme, cum altfel…
Bun. Și aud odată niște rromi care se sfădeau între ei, pe motivul unei datorii care nu mai era returnată.Dintr-una în alta, unul îi zice celuilalt: „Dă-mi mă banii, nu fii țigan!”
Ei fiind amândoi de aceeași naționalitate, mi s-a părut ilară expresia și mai târziu, când am rămas numai cu unul, datornicul 🙂 , pentru că lucrase cu mine și ca să zic așa, îl cunoșteam bine, mi-am permis să-l întreb:
-Ia spune măi Stelică, până la urmă tu ce ești, rrom sau țigan?
-Sunt cum m-a făcut mama, șăfule.
-Așa. Și cum te-a făcut?
-Țâgan, să moară mama!
🙂
23/07/2019 at 14:37
Multumesc! Adevarul este ca da, e nevoie de multe schimbari si nu doar de terminologie. Oamenii astia chiar au nevoie sa fie integrati si sa poata avea acces la tot ce avem si noi ăștia care avem mâini, picioare și cap. Știu că în alte tări lucruile stau altfel si nu pot decat sa sper ca va fi la noi mai bine… candva.
Pana atunci am grija eu, ca simplu cetatean sa ajut cum pot cand pot, adica sa cedez locul in mijloacele de transport in comun, la magazine, ba chiar sa-i rog pe ceilalti oameni sa faca la fel (mi s-a intamplat sa fac asta nu pentru o persoana cu handicap ci pentru o mama cu 3 pungi si un copil in brate ce s-a asezat dupa mine la o coada de 6 oameni (numai femei) si, vazand ca nu merge i-am spus simplu vanzatoarei: “o puteti servi, va rog, pe doamna ca are un copil mic in brate si sunt sigura ca si celelalte persoane de la coada sunt de acord cu mine”? Stiu ca a fost un stil de comunicare mai agresiv, dar asa mi s-a parut mie normal, n-a comentat nimeni si a fost bine, sau pot sa fac ce am facut aici: https://florina.turuga.eu/opinii/ieri-am-donat-un-minut-unui-om-necunscut/
La ultima faza povestita de tine, am ras cu lacrimi 🙂 Practic, fiecare e ce simte ca e, nu?