Azi familia mea avea chef să se cântărească și, așa ca să mă amuz, am zis, ia să văd, eu câte kg mai am, deși eu știam bine că am 52 de mult timp. Fie Crăciun, fie sarmale, prăjituri și piftii, fie nopți nedormite sau orice altceva mi-ar fi putut aduce schimbări de greutate, eu tot la 52 de kg mă situam.

Și totuși… azi cântarul meu arăta o greutate pe care mi-am dorit-o mereu și care pentru mine e o greutate perfectă, repet, pentru mine e greutatea perfectă, de care am eu nevoie ca să-mi vină toate hainele alea care-mi plac, ca să fie cifră rotundă, ca să… ca să… Da, azi am 50 de kg, culmea.

Și, când nu există motive pentru care să scazi în greutate, fie și cu 2 kg, începi să te întrebi: dar oare ce-am făcut de am 50 de kg? Hm, chiar pare dubios, că efort nu am făcut mai deloc, nu se pune c-am urcat eu 500 de metri pe dealuri în weekend, de mâncat am mâncat la fel, cred… 🙂

Da, am elucidat repede misterul și vi-l zic și vouă deși habar n-am dacă și alți oameni pot slăbi așa că eu oricum nu recomand: zilele trecute am fost foarte pasionată de scris, (lucrez la un proiect personal foarte important și drag) și, în toată concentrarea mea, se pare că mi-am consumat ceva mai multe resurse.

Mi-am adus aminte și de Admiterea la Facultate, cum învățam câte 10 ore pe zi și eram atât de concentrată și determinată că nu suportam să fiu întreruptă decât pentru a merge la masă. Apoi reveneam repede la problemele mele de la economie, pe care le devoram efectiv și la exercițiile de la gramatică.

Cam așa m-am simțit zilele astea, am avut de făcut ceva ce m-a solicitat extraordinar de mult pe plan intelectual, am lucrat la ceva ce TREBUIE să iasă bine și, la sfârșitul zilei (vreo 3-4 zile la rând), îmi aduc aminte că mă dureau rău de tot genunchii, erau aproape anchilozați tocmai de la sedenatrism și de la consumat resurse.

Adevărul este că, dacă nu pui pasiune în ceea ce faci, treaba nu iese bine, vorba unui înțelept, nu mai știu care, “arta cere sacrificii”. Eu, mai conștiincioasă din fire, îmi urmam doar planul meu făcut înainte cu o zi de ziua mea de naștere, adică punctul 7 din partea a doua.

E bine măcar că am aflat ce să fac dacă voi vrea vreodată să mai slăbesc vreun kg.: nu trebuie să renunț la chipsuri, nici la mâncat dupa ora 23 (cum fac uneori), nici măcar dulciurile nu trebuie să mi le scot și nici cu efortul fizic să mă agit, ci doar să fac efort intelectual… hm, nu sună prea bine, acum că le pun cap la cap așa că o să mă mai temperez un pic… că efortul ăsta intelectual trebuie și el să fie dozat mai ales că nu am termene-limită stricte.

Îmi place că am ajuns involuntar la greutatea dorită și sper să mă opresc aici cu slăbitul că altfel intru la bănuieli și plec la analize.

Mi-a prins bine efortul ăla că au trecut mult mai frumos zilele astea deprimante ale lunii februarie deși, la ora la care scriu, afară ninge superb și, când ninge eu sunt cea mai fericită că doar m-am născut tot într-o zi de 12 ca azi, dar ianuarie, adică în cea mai geroasă perioadă a anului.

Vouă vi s-a întâmplat să slăbiți brusc?