Inspirația pentru rândurile de mai jos mi-am găsit-o după ce am urmărit pe TLC o emisiune, aceea care cred că se numește Viața la 300 kg, cu oameni care au probleme cu greutatea excesivă și care, după ce reușesc să țină un regim strict impus de medicul acela mic de înălțime (Dr. Now), se pot opera pentru a le fi micșorat stomacul.

Candidata din seara în care am prins eu jumătate de emisiune (că mi-e prea somn s-o urmăresc pe toată), era o femeie de aproximativ 240 kg și, care, ajunsă la control, primește permisiunea de a-i fi micșorat stomacul. Mai trec niște luni, femeia se recuperează bine după operație și apoi apare scena când ea își adună curajul să se ridice în picioare și să meargă nesprijinită până în camera cealaltă. Am urmărit cu sufletul la gură și mi-a plăcut extrem de mult replica ei după ce a reușit să parcurgă singură cei câțiva metri până la scaunul cu rotile din camera cealaltă unde o aștepta o prietenă: “De 9 luni nu am mai văzut camera asta și mă bucur așa mult că am reușit să ies din camera mea după atâta timp”.

Faptul că sunt empatică atunci când e vorba despre oameni atât de diferiți de mine (eu fizic fiind slabă de când mă știu, iar în copilărie chiar complexată de acest aspect) este pentru că pot înțelege foarte ușor cât de greu este să ajungi să te simți confortabil în pielea ta (fizic vorbind) și, mai ales să ajungi să crezi oglinda când îți arată imaginea reală și nu cea distorsionată din capul tău.

Nu judecăm acum ce a împins-o pe femeie să lase kg. să se acumuleze atât de mult, ci e importat să observăm faptul că, de la un punct, a reușit să țină regimul impus de dr. Now ca să ajungă la greutatea optimă pentru efectuarea operației, apoi, operația fiind efectuată și micșorat stomacul, ea va reuși să slăbească treptat până ce va fi pe deplin mulțumită de ea însăși.

Atunci când îți setezi obiective realiste cu ce poți să faci TU și ți le îndeplinești, fără să  te compari cu alții (vă imaginați ce devastator ar fi ca ea să aibă o atitudine negativă și să se compare cu o femeie de 100 sau de 80 kg?) te bucuri cu adevărat de viața ta. Emoțional vorbind, comparația cu oamenii care au o greutate normală, ar fi dărâmat-o. Dar ea era încrezătoare, conștientă că va continua cu progresele și bucuroasă că acum își vede și altă încăpere a propriei case. 

Când te compari (doar) cu tine însuți/însăți în cazul ei, vei reuși să rămâi concentrat/ă pe îndeplinirea propriilor tale scopuri și nimeni și nimic nu vor reuși să te distragă.

Ca să ieșim din capcana de a ne compara cu alții, capcană în care cred eu că am căzut cu toții mai devreme sau mai târziu în viața noastră, mai mult sau mai puțin, este important să înțelegem că întotdeauna, pe orice plan, se va găsi altul mai bun (de exemplu, dacă noi ne credem cele mai bune la făcut prăjituri, de exemplu, cu siguranță că vom mânca la un moment dat o prăjitură și mai bună decât cea făcută de noi). Așa că, cea mai bună cale e să ne fixăm obiective mai întâi și apoi să comparăm rezultatele noastre cu cele de acum 6 luni, 2 ani, 5 ani etc. și să ne autoevaluăm apoi cât mai realist posibil. Dacă am ieșit pe plus, să ne bucurăm, iar dacă nu, să o luăm de capăt ori de câte ori va fi nevoie pentru că, în fond, dacă cineva știe să facă niște prăjituri mai bune ca noi (ca să mă refer la exemplul de mai sus), nu înseamnă și că este împlinit pe toate planurile. Nimeni nu le poate avea pe toate.

Vă las, în încheiere, citatul lui Montesquieu, pe care l-am descoperit acum mulți-mulți ani, dar care e atât de actual și plin de înțelepciune:

“Dacă n-am vrea decât să fim fericiți, aceasta ar fi ușor de realizat; dar vrem să fim mai fericiți decât ceilalți și asta e aproape întotdeauna greu, pentru că îi credem pe ceilalți mai fericiți decât sunt”.