Inspirația pentru rândurile de mai jos mi-am găsit-o după ce am urmărit pe TLC o emisiune, aceea care cred că se numește Viața la 300 kg, cu oameni care au probleme cu greutatea excesivă și care, după ce reușesc să țină un regim strict impus de medicul acela mic de înălțime (Dr. Now), se pot opera pentru a le fi micșorat stomacul.
Candidata din seara în care am prins eu jumătate de emisiune (că mi-e prea somn s-o urmăresc pe toată), era o femeie de aproximativ 240 kg și, care, ajunsă la control, primește permisiunea de a-i fi micșorat stomacul. Mai trec niște luni, femeia se recuperează bine după operație și apoi apare scena când ea își adună curajul să se ridice în picioare și să meargă nesprijinită până în camera cealaltă. Am urmărit cu sufletul la gură și mi-a plăcut extrem de mult replica ei după ce a reușit să parcurgă singură cei câțiva metri până la scaunul cu rotile din camera cealaltă unde o aștepta o prietenă: “De 9 luni nu am mai văzut camera asta și mă bucur așa mult că am reușit să ies din camera mea după atâta timp”.
Faptul că sunt empatică atunci când e vorba despre oameni atât de diferiți de mine (eu fizic fiind slabă de când mă știu, iar în copilărie chiar complexată de acest aspect) este pentru că pot înțelege foarte ușor cât de greu este să ajungi să te simți confortabil în pielea ta (fizic vorbind) și, mai ales să ajungi să crezi oglinda când îți arată imaginea reală și nu cea distorsionată din capul tău.
Nu judecăm acum ce a împins-o pe femeie să lase kg. să se acumuleze atât de mult, ci e importat să observăm faptul că, de la un punct, a reușit să țină regimul impus de dr. Now ca să ajungă la greutatea optimă pentru efectuarea operației, apoi, operația fiind efectuată și micșorat stomacul, ea va reuși să slăbească treptat până ce va fi pe deplin mulțumită de ea însăși.
Atunci când îți setezi obiective realiste cu ce poți să faci TU și ți le îndeplinești, fără să te compari cu alții (vă imaginați ce devastator ar fi ca ea să aibă o atitudine negativă și să se compare cu o femeie de 100 sau de 80 kg?) te bucuri cu adevărat de viața ta. Emoțional vorbind, comparația cu oamenii care au o greutate normală, ar fi dărâmat-o. Dar ea era încrezătoare, conștientă că va continua cu progresele și bucuroasă că acum își vede și altă încăpere a propriei case.
Când te compari (doar) cu tine însuți/însăți în cazul ei, vei reuși să rămâi concentrat/ă pe îndeplinirea propriilor tale scopuri și nimeni și nimic nu vor reuși să te distragă.
Ca să ieșim din capcana de a ne compara cu alții, capcană în care cred eu că am căzut cu toții mai devreme sau mai târziu în viața noastră, mai mult sau mai puțin, este important să înțelegem că întotdeauna, pe orice plan, se va găsi altul mai bun (de exemplu, dacă noi ne credem cele mai bune la făcut prăjituri, de exemplu, cu siguranță că vom mânca la un moment dat o prăjitură și mai bună decât cea făcută de noi). Așa că, cea mai bună cale e să ne fixăm obiective mai întâi și apoi să comparăm rezultatele noastre cu cele de acum 6 luni, 2 ani, 5 ani etc. și să ne autoevaluăm apoi cât mai realist posibil. Dacă am ieșit pe plus, să ne bucurăm, iar dacă nu, să o luăm de capăt ori de câte ori va fi nevoie pentru că, în fond, dacă cineva știe să facă niște prăjituri mai bune ca noi (ca să mă refer la exemplul de mai sus), nu înseamnă și că este împlinit pe toate planurile. Nimeni nu le poate avea pe toate.
Vă las, în încheiere, citatul lui Montesquieu, pe care l-am descoperit acum mulți-mulți ani, dar care e atât de actual și plin de înțelepciune:
“Dacă n-am vrea decât să fim fericiți, aceasta ar fi ușor de realizat; dar vrem să fim mai fericiți decât ceilalți și asta e aproape întotdeauna greu, pentru că îi credem pe ceilalți mai fericiți decât sunt”.
10/07/2019 at 16:59
Superb citatul!
Da, şi eu merg pe ideea că orice încercare de comparaţie poate fi distructivă dacă nu suntem stăpâni pe emoţiile noastre şi dacă nu suntem conştienţi de puterea pe care o avem. Foarte interesant articolul tău!
10/07/2019 at 20:18
Da, Motesquieu era un mare intelept! Mi-a placut cum ai zis: “stapani pe emotiile noastre…” Nu putem fi mereu ca doar nu suntem roboti si mai si cadem, important e sa ne ridicam… repede, iar prietenii adevarati sunt de mare ajutor 🙂
10/07/2019 at 20:53
Mie nu mi se par ceilalti mai fericiti decat mine: n-as schimba viata mea cu nimeni.
Cat despre cei care slăbesc mult sunt destul de sceptica: nu stiu multi care sa isi fi menținut greutatea…Cred ca intai trebuie rezolvată partea psihologică.
10/07/2019 at 23:40
Asa si trebuie: sa ne simtim ok in propria viata 🙂
Sa stii ca, din ce-am observat si eu ca am mai vazut si alte episoade de-a lungul timpului, dar si din alte exemple, pe masura ce nevoile noastre se tot multiplica si diversifica, iar resursele scad, exista o nevoie asa mai cu moț, responsabila de asemenea dezechilibre, mai exact nesatifacerea ei: e vorba de nevoia de afectiune. Am vazut de multe ori cum oameni care nu au primit suficienta afectiune in mediul in care au trait, in familie, poate au fost abandonati cand erau copii etc., ajung sa se arunce mai tarziu in mancare, bautura, operatii estetice fara numar (incercand sa fie ca X ca li se pare lor ca acela e mai fericit, uita-te numai cate femei au luat drept buzele Angelinei Jolie drept etalon de frumusete) și treptat se autodistrug. Insa, daca in jurul lor au parte de suport emotional, de consiliere psihologica si de medici dedicati cum e in acea emisiune, dar si de voință proprie, isi pot recapata viata si eu cred cu tarie ca oricine merita o alta sansa. Operatia aceea nu le mai permite sa manance pentru ca se satura foarte repede cu un stomac asa de mic. Imi place sa vad partea plina si sa sper ca toti isi revin desi stiu ca nu e asa.
11/07/2019 at 10:08
Si eu cred la fel ca Elena. Nu multi reusesc sa isi mentina greutatea si ajung, din pacate, la fel de grasi sau mai grasi decat inainte.
11/07/2019 at 09:23
Mda…stiu pe cineva care s-a operat si care e f fericit ca acum poate manca exact ca inainte 🙁 Efect zero. Si o operație e totusi un traumatism pentru organism. Partea si mai proasta: de atunci e tot bolnava.
In cazul persoanei de care zic lucrurile au fost facute in ordine inversa, adică n-a incercat sa slăbească, ci operatia a fost văzută ca cea care o va face sa piardă kg. A avut de facut o droaie de consultații si analize inainte si doar psihiatra a fost contra.
11/07/2019 at 09:27
Ai mare dreptate. E destul de greu să nu te compari cu alții pentru că, din păcate, încă din copilărie sistemul școlar compară, susține competivitatea prin note. Apoi părinților le mai scapă: “Cutărescu își ajută mama la curățenie etc.”
Nu cred că e rău să avem modele, dar echilibrul e cheia și o gândire sănătosă, pe care eu o văd prin a fi conștienți că suntem cu toții diferiți, avem limite, dar exact cum spuneai tu, datoria noastră e să lucrăm pentru a fi cea mai bună versiune, oricum, nimeni nu le are pe toate.
11/07/2019 at 13:08
Citesc zilele astea o carte: The leader in me, sper sa-i fac recenzia curand si asa mult imi place ideea aia de a ajuta fiecare copil să devina un lider, adică sa aiba inca de mic controlul asupra vietii lui, sa vada la ce e el bun (fiecare copil are cel putin un talent si educatorii, invatatorii, profesorii il pot ajuta sa si-l gaseasca), acolo e vorba de munca in echipa, e foarte interesanta, ne-am fi dorit si noi asta in primii 12 ani de scoala, si nu concurenta aceea de care vb si tu 🙂
Modelele ne sunt de folos, e bine sa le avem, desigur, sunt multi oameni care ne modeleaza caracterul de-a ungul vietii si fara de care nu am fi ce suntem. Ideal ar fi mereu sa fie din familie primele modele.
11/07/2019 at 10:14
Daca nu ai probleme de sanatate, ajungi la kilogramele alea foarte multe doar daca nu-ti pasa de tine absolut deloc, daca esti o persoana nesimtita care tot ce stie sa faca este sa manance si sa traiasca doar pentru a manca. E greu sa slabesti dar nu imposibil, ai nevoie de ambtie de fier si de sustinerea celor de langa tine.
Este imposibil sa nu ne comparam viata cu a altora, nu stiu de ce face asta, dar cert este ca o facem, mai mult sau mai putin. Nici eu nu as schimba-o cu nimic, sunt foarte multumita si fericita cu alegerile pe care le-am facut. Am avut si derapaje? Bineinteles! Poate cel mai mare regret este ca nu mi-am terminat facultatea si am abandonat-o fix in ultimul an … dar asta e, sunt recunoscatoare pentru ce am, pentru cum sunt in momentul de fata si pentru tot ce-am reusit sa fac pana la varsta asta. 🙂
11/07/2019 at 12:57
Fetelor, va rog din suflet sa aveti grija la limbaj (vedeti punctul 7 de la articolul asta: https://florina.turuga.eu/dezvoltare-personala/evoluez-si-evaluez/cum-mi-am-gasit-stilul-ca-blogger/). Articolul meu nu este despre etichete, nu-mipermit sa pun etichete, sa critic, sa judec pe nimeni pentru ca nu stiu ce e in sufletul omului aceluia. Problema trebuie tratata mereu interdisciplinar si eu, pe baza expeperientei mele de viata de pana la 37 de ani, dar si a tututor studiilor absolvite imi pot da seama ca de vina nu e femeia (dau un exemplu) care-si pune silicoane mai mari decat coloana ei vertebrala le poate sustine, ci de vina e medicul care incalca niste principii etice cand face asta plus ca, daca femeia din exemplul meu poate n-a absolvit nici macar liceul ca aceea a fost limita ei, medicul, ce face 6 ani de Medicina plus rezidentiat si da atatea examene si specializari si ce mai face el, ce scuza are? Deci, va rog mult, pe tine și pe Elena, nu vreau etichete gen “nesimtit” pe blogul meu. Haideti sa incercam sa fim mai empatice.
Si daca noi cantarim putin, haideti sa nu mai spunem vorbe atat de grele pentru oamenii care au si asa alte probleme legate de greutate 🙂 ci sa incercam sa intelegem cum pot fi ajutati.
11/07/2019 at 14:12
Ti-as da cateva exemple … dar ma abtin. Nu vreau sa te contrazic. Eu am o alta parere vis-a-vis de acest subiect, dar prefer sa nu intru mai adanc in subiect, imi pastrez ideile pentru mine. 🙂
11/07/2019 at 14:36
Sigur ca poti avea o alta parere, e perfect normal, eu ti-am atras atentia doar la limbaj, la termenul “nesimtit” ca mie mi s-a parut nepotrivit, dar nu am ceva cu tine, sa nu intelegi asa, vreau doar sa pastrez un limbaj decent pe blogul meu 🙂
11/07/2019 at 15:17
Nesimtit nu mi se pare un termen jignitor. Nesimtit, adica o persoana careia nu ii pasa …
11/07/2019 at 16:16
Mamă, deci când se întâlnesc 2 CAPRICORNI (că și eu si tu suntem aceeași zodie), ori se bat în coarne, orise bat în DEX, noi ne argumentăm și contraargumentăm pe timpul nostru 🙁
Fii atentă, ok, o luăm pe ce zice DEX-ul și facem și analiză pe text:
1. tu ai spus (scris pardon ca verba volant, scripta manet) așa: “persoană nesimțită care tot ce știe să facă este să mânânce” până aici e super clar, trecem la pasul 2:
2.ce fel de persoană? nesimțită, deci nesimțită e atribut adjectival exprrimat printr-un adjectiv.
3.acum intervine DEX-ul și nu ne ducem la definitia care ne avantajeaza ci mergem direct la definiția în dreptul căreia apare adj. adică adjectiv și vedem așa:
“NESIMȚIT, -Ă, nesimțiți, -te adj. 1. Care este lipsit de bun-simț, de bună-creștere, de delicatețe”.
Întelegi acum ce va vedea bietul om cand va cauta in DEX, desi n-are nevoie de DEX ca termenul asta probabil l-a auzit de nu stiu cate ori si poate de la oameni la care tinea 🙁
Stii de ce am insistat eu sa-ti dau replica? Nu, nu ca sa arat ca am coarnele mai mari si mai ascutite, ci ca sa incerci sa intelegi macar ce-o fi in sufletul oamenilor acelora. Eu am fost slaba Amy in copilarie si adolescenta, am scris in articol (e un link) si sufeream ingrozitor ori de cate numai auzeam cuvantul slaba, prea slaba. Si slab e un cuvant soft pe langa “nesimtit”.
Te rog din nou sa nu te superi, dar prefer sa-mi atentionez cititorii blogului (fie ei si bloggeri) decat sa le produc neplaceri unora dintre oamenii care poate si asa au un echilibru emotional mai precar. Sper sa intelegi 🙂
11/07/2019 at 16:33
Nu a fost cu nici o intentie, nu mi-am propus sa supar/ranesc/indispun pe nimeni.
11/07/2019 at 16:52
Eu am fost o slaba, adică asa imi ziceau cei din jur, ca sunt prea slabă. Acum, daca ma vad in poze zic ca eram super. O vad pe fata mea mica si ma extaziez ce fain e sa fii slab, sa iti stea orice bine pe tine.
Am cateva kg in plus. Ca mananc cu nesimțire de cand lucrez si ca aproape in fiecare zi colegii aduc dulciuri si se fac diverse mese. Am constatat ca grasii chiar mananca…de numai. Toti colegii in jur sunt grasi. Acum va las sa trageți: ca m-am facut asa narcisista 🙂 ca în fiecare seara dupa duș ma admir in oglinda si imi plac formele mele. Acum ideea e să rămân doar asa, dar colegii pleaca, asa ca am sperante…Pe undeva as vrea sa slăbesc sa fiu silfida care eram, pe de altă imi place de mine asa si n-as vrea sa imi pierd sânii sau fesele. Si am remarcat la o tipa pe care o stiu ca a slăbit si si-a pierdut sanii, acum a pus la loc, dar nu si sanii cei faini 🙂
Eu am rămas tot la talia mea, doar ca ma cam strâng pantalonii.
11/07/2019 at 16:53
Ziceam ca va las sa radeti, nu sa trageți. Auto correct-ul.
11/07/2019 at 17:10
Eu de felul meu nu-s vulgara in limbaj, dar folosesc des cuvântul nesimțit, deci nu m-a șocat ce zice Amy. Ba chiar uneori cand apare sotul seara si vrea sa mancam, iar eu nu mai mananc SI cu el , ii raspund ba ca am mancat ca o nesimtita ba ca o vaca. Mda, nu-i frumos nici sa vorbesti urat despre propria persoana, dar asta e 🙂 Eu, despre mine, imi permit 🙂
11/07/2019 at 17:49
Nici mie nu mi se pare un cuvant care ar trebui cenzurat. Nu este o injuratura …
11/07/2019 at 10:36
Eu zic ca esti nesimțit din cauza ca nu esti bine la tine in cap. Pana nu-ti rezolvi capul si viata de fapt, nu cred ca ai sanse sa slăbești durabil.
Mie imi pare rau tocmai pt ca n-am abandonat facultatea ca sa fac altceva. Dar cred ca daca in viata personala esti bine, cea profesională n-are asa importanta. Pe cand viceversa…e trist.
11/07/2019 at 11:02
Elena, da, mare dreptate ai. 🙂
11/07/2019 at 13:03
Elena, cand nu esti bine emotional, cauzele pot fi de ordinul milioanelor. Cine se poate pune in pielea unei fete abuzate in copilarie, ca da, am vazut episoade cand oamneii vorbeau si scoteau la iveala traumele care i-au impins la dezechilibrul acela major. Apoi, abuzurile emotionale, care sunt foarte diverse. Iti poti imagina cum e sa fii singur? Sa fii fara familie si sa nu creada nimeni in tine, deloc? Oamenii care traiesc drame de genul asta au devenit vulnerabili in fata ispitelor (de orice fel) pentru ca:
– nu au avut prieteni, familie, suport social
– Pentru ca au avut un fond genetic mai inclinat spre comportamente autodistructive
– pentru că nu s-au nascut optimisti
– lipsa de educatie
– mancarea foarte ieftina care e in America in mod special si comoditatea
– alte neimpliniri (poate pe plan profesional n-au fost impacati)
– pt ca au gasit un medic care nu a tratat problema lor INTERDISCILPINAR (adică sa-i asculte mai intai empatic, si poi sa le recomande terapia, sa vorbeasca cu cei care au grija de ei sa respecte cu sfintenie regimul prescris, să le recomande carti, filme, bine asta poate face psihologul) etc. NU avem dreptul sa-i judecam, sa-i etichetam etc.
11/07/2019 at 14:18
Imi.pare rau ca am preluat termenul lui Amy. Desi nu sunt nesimțiți, mananca cu nesimtire. Cred ca asta se poate spune.
Da, problemele vin de la psihic, de la toate traumele, pe care eu le-am numit probleme la cap. Si nu se vrea o formulare peiorativă.
Cu operațiile în sir ca si cu obezitatea nu pot sa iti dau dreptate, pentru ca tu vezi lucrurile din punctul tau de vedere, foarte idealist. Dar persoanele de genul asta în general isi au ideile lor si nu renunță la ele, nu cauta consultații psihologice, nu poți sa le bagi pe gât cu forța asta. Primul medic nu vrea sa ii opereze? Il cauta pe al doilea, pe următorul. Tu poți sa le spui cat vrei ca nu e bine ce fac, degeaba. Si stii cum zic psihologii, ca inconștient au ceva de castigat de pe urma situației in care sunt.
Nu imi place sa imi expun problemele, dar intru si eu la categoria celor care au avut o copilărie și tinerețe traumatice care mi-au dat probleme la cap, ca sa zic asa ,pe care mi le rezolv de muulti ani cu psihanaliza. Am si citit multe carti de diverși psihiatri sau psihologi, deci am oarecare idee despre ce vorbesc.
Stii ca psiholoaga mea mi-a spus că ea nu ia in consultație obezi? Ca e cea mai grea dependenta, de care nu prea poti scapa, pt ca la mancat nu poti renunta, ca altfel ai muri, pe cand la orice alta dependenta daca renunți, n-ai decat de castigat. O vad si pe persoana de care spuneam ca s-a operat, pur si simplu vrea sa fie lăsată în pace sa continue sa mănânce cu nesimțire. Nu vrea consultații si echipe pluridisciplinare, cu atat mai putin sfaturi de la anturaj. Pana la urma doar noi putem decide ce facem cu viata noastra si e usor sa dam vina pe medici sau pe altii.
Mie mi-e milă de oamenii ăștia, dar, din pacate responsabilitatea e a lor si doar ei pot sa iasa din situatia în care care sunt. Cu ajutor, dar nimeni nu poate face ceva in locul lor.
11/07/2019 at 14:43
Of, da Elena, asa este, e nevoie ca NOI sa avem vointa de a ne schimba viata, de a parasi patimile, de a (ne) repara ce mai putem repara, ce crezi ca e cineva intreg? Si cu facultatea, am citit ce-ai scris si tu si Amy si, avand in vedere ca am facut Consiliere vocationala abia la al doilea master, iti dai seama cum am realizat eu ce bine ar fi fost sa fac asta pe la 17-18 ani ca sa stiu si eu clar ce mi se potriveste, si ca mine mai sunt multi, sau macar la dirigentie sa fim mai indrumati (https://florina.turuga.eu/dezvoltare-personala/ce-mi-ar-fi-placut-mie-sa-invat-la-orele-de-dirigentie/). Ai dreptate cu a ta concluzie: DA, DOAR NOI NE PUTEM SCHIMBA, iar articolul meu de la premisa asta a pornit: femeia aia a luptat cu ea, a tinut regimul, s-a operat, apoi a inceput sa mearga si eu cred ca era pe calea cea buna (fara sa fiu idealista).
11/07/2019 at 15:45
Mda…Eu mi-am dus fiica la o chestie de orientare cand era in ultimul an de liceu, ca n-au avut nici un ajutor la liceu si n-avea nici o vocație. A fost ceva recomandat de cineva si f scump. Fusese si inainte la asa ceva, pe gratis, dar cum n-a ajutat-o la nimic, am zis ca o fi mai bun daca e pe bani. Mi-a parut rau de timp si de bani: a facut cateva ședințe, cu chestionare de completat, cu întrevederi cu psiholoaga. N-a servit la NIMIC. Pana la urma, printr-un concurs de împrejurări a ajuns la ce face acum. Ea singura a cautat, s-a documentat. Deci consiliere poate e bun sa te cunosti pe tine însuți, dar eu acum nu am încredere în asa ceva.
Ce le zic copiilor e ca la varsta asta poți sa iti schimbi directia, poti sa abandonezi si sa faci ceva nou. Nu e nimic pierdut. Eu n-am avut șansa să fiu lăsată să fac asta. Iar la 18 ani mi se pare acum ca esti prea tanar ca sa stii cu adevărat cam cum iti trasezei viitorul, adica putini sunt asa maturi.
Ps: nu mi-o lua in nume de rau, dar daca alegi sa iti expui viata si problemele la tv, ca femeia aia, mie mi se pare ca nu esti pe calea cea bună.
12/07/2019 at 10:17
Imi pare rau ca n-ai gasit persoana potrivita. Sa stii ca eu sunt extrem de incantata de cursul de Consiliere Psihologica din cadrul masterului de Psihologia Muncii absolvit anul trecut: pe baza suportului de curs si a tututor informatiilor acumulate, dar si a testelor care ne-au fost puse la dispozitie, am reusit chiar sa-mi consiliez o persoana din anturaj cu experienta in domeniul Resurselor Umane, iar feedback-ul a fost unul foarte pozitiv (a fost tema mea la care am luat nota mare) 🙂
12/07/2019 at 10:51
Felicitari!
Ce sa zic, după 2 consilieri de-astea, eu nu mai am incredere in asa ceva. Am mai facut si eu una pe cand eram la somaj, dar am fost dezamăgită. Depinde si peste cine cazi. Si de multe ori psihologul sau psihiatru are el însuși tot felul de probleme 🙁
12/07/2019 at 13:46
Imi pare rau, unii oameni chiar nu fac cu dedicare ce fac. Eu am pus multa pasiune in tema mea ca ma gandeam ce-i pot spune eu, o persoana fara experienta practica in HR unei specialiste? Si, am inceput sa analizez ce teste sa-i aplic, iar suportul de curs, testele la care am avut acces, tot ce am invatat m-a ajutat sa-mi fac treaba, si a fost wow, senzatia aia ca un om iti spune: “m-ai ajutat sa gasesc piesa lipsa din puzzle” 🙂 . Voi fi vesnic recunoscatoare profesorilor mei de la master.
12/07/2019 at 14:02
F fain! Ma bag si eu in sfaturi, dar incearca sa iti cauti un serviciu in domeniu, cu juma de norma daca se poate. Chiar si consultant independent. Ca e f fain sa stai cu copiii, dar daca trece timpul, studiile se mai perimeaza.
De multe ori o privire din exterior poate face minuni, de-aia poate dna nu vedea piesa. Adica eu pot sa fac o analiză psihologică in multe cazuri…dar pe propria persoana nu-i asa usor.
11/07/2019 at 19:50
tin minte emisiunea cu grasii si dr care ii opera.
Eu am crescut intre matusi. Grase, zic. Si la toate, dar absolut la toate am remarcat ca greutatea a venit incet, pe nesimtitelea. Nu intr-o luna 20kg, ci 1-2 kg pe luna. Compensau nefericiri cu mancare.
Apoi acum cateva sapt discutaram la masa, cu colegii (ies la cantina des acum) despre cat de grea e viata langa un gras si cum sa ne comportam. Ca un gest de atentie si dragoste, un compliment face minuni, ca ei nu sunt obisnuiti cu asta….si mi s-a parut trist, unii vin din familii unde au primit numai critica…
11/07/2019 at 20:14
Ok. Dar ce zici de aia care merg pe ideea “cine ma place, ma place asa cum sunt, pentru ceea ce sunt, nu pentru cum arat”. Si nu fac nimic sa scape de multele kilograme in plus. Si cred ca e ok asa si ca ar trebui ca sotul/sotia sa stea toata viata langa omul ala care s-a transformat intr-un mod urat, si care, desi i se spune, nu vrea sa faca nimic. Nici pentru el si nici pentru cel de langa el. Ok, te iubeste, n-o sa te paraseasca, dar te simti ok asa?
11/07/2019 at 20:54
Ai si n-ai dreptate Amy: nu stiu care e explicația, dar multe cupluri se despart dupa ce unul slăbește. Ce sa stiu eu, poate e chiar un mod de functionare: te aranjeaza sa stii ca celalalt e doar al tau, nu se pune sa te înșele, dar cand slăbește devine mai liber, nu mai e legat doar de tine. Poate nefericirea din cuplu e cauza obezitatii…Poate nu te mai simti iubit (si nici nu esti) si mananci ca sa iti umpli golul. Asta din urmă mi-a zis cineva ca e cazul ei.
Cred ca v-am mai spus un exemplu care m-a marcat: un cuplu a venit la noi la dans sa învețe să danseze pt nunta lor care urma să fie peste un an. In anul ala, ea, care era obeza, slabea văzând cu ochii. El, care era normal, parca prelua toate kg pe care ea le pierdea. Înaintea nunții s-au despartit. Si o mică barfuliță: au plecat totusi in călătoria de nunta impreuna, ca era plătită dinainte.
Altfel te schimbi si fara sa vrei, cu varsta, sigur sotul nu te-a luat o babă de 70 ani 🙂 Dar cu asta nu poti lupta.
11/07/2019 at 21:03
Eu stiu sigur ca mie nu mi-ar placea sa stau cu un porc langa mine (porc a se traduce persoana neingrijita si cu un plus mare de kilograme). Si stiu ca nici el nu si-ar dori sa devin o balena odata cu trecerea anilor.
11/07/2019 at 22:53
Iar intervin: deci, fetelor, am trecut de la “nesimtit”, la “gras”, la “porc” si la “balena”, e de ajuns! De fapt, e prea mult. Daca mai aud un singur termen peiorativ, aveti cuvantul meu de blogger ca nu mai public comentariul si aplic regula 7 din Regulamentul meu de pe blog (https://florina.turuga.eu/dezvoltare-personala/evoluez-si-evaluez/cum-mi-am-gasit-stilul-ca-blogger/). Pe bune.
Amy: eu in articol vb despre o persoana care si-a dat seama ca vrea sa-si schimbe viata, care nu mai era multumita cu modul in care arata si care incet-incet incepuse sa inregistreze progrese, am tot respectul pentru altfel de oameni si femeia aceea, care fusese prizoniera in propriul corp si-n propria camera, era un om vulnerabil.
Oamenii care se simt bine cu kg in plus sau care isi doresc sa aiba o greutate excesiva sunt oameni carora nu le pasa de parerile celorlalti, ei se plac asa, nu sunt vulnerabilli la nicio remarca si au o perceptie de sine foarte buna, iar eu NU DESPRE EI DISCUT! Am avut 70 de kg la prima sarcina si 75 la a doua si sotul meu m-a placut si asa, faptul ca am slabit apoi s-a datorat genelor mele bune, dar sunt oameni care se ingrasa si de la apa si care chiar sufera sa auda remarci nepotrivite. Te rog sa meditezi putin.
12/07/2019 at 00:02
Eu aia cu îngrășat cu apa nu o cred. Retentie de apa, da, boli hormonale, da, obezi care valorifica mai bine mâncarea decat un normoponderal, pt ca au flora intestinala modificata, da. Dar sa te ingrasi cu apa pt mine echivaleaza cu un perpetuum mobile si stim cu totii ca asa ceva nu exista.
11/07/2019 at 22:38
Era vorba deja de obezitate morbida la ei 🙁 . E foarte perfida treaba aia cu ingrasatul asa treptat si oamenii care se trezesc in alt corp practic chiar sufera, de aceea e important suportul social al celor din jur. Pana la urma, ai zis tare bine: “un gest de atentie si dragoste” e tot ce au nevoie, si noi restul avem nevoie.
12/07/2019 at 05:46
N-am intervenit în discuție, dar, din păcate, am o persoană apropiată din familie care este în stadiul de obezitate morbidă. Și totul pleacă de la cap, a mers la tot felul de medici, la psihologi, este o problemă psihică. Este modul în care ea reușește să treacă peste toate neajunsurile vieții de zi cu zi. Nu e de râs și nici de judecat. E de ajutat, așa cum putem noi, cu o vorbă bună sau o încurajare. Mi se rupe sufletul pentru că nu știu ce pot face și recunosc că am înclinat spre „tough love”: tu nu te uiți la tine, îți place cum arăți, ai copii, nu-ți pasă de ei, tu chiar vrei să mori?
Nu e vorba de nesimțire, e vorba de faptul că are nevoie de ajutor. Și nu, nu se gândește la mâncare de cum se trezește până se culcă. Dimpotrivă, muncește fizic mult, are prima masă pe la 1 sau 2 după-amiaza, nu se trezește cu mâncarea în față și nu se culcă cu mâncarea în față. O combinație de gene proaste cu alimentație irațională cu o viață neîmplinită au dus aici. Nu e „balenă” pentru că vrea, nu stă noaptea să viseze la prăjituri și plăcinte. Reușește să se țină o vreme de un program de alimentație, după care ceva se întâmplă (pentru că așa e viața, se întâmplă multe chestii neplăcute) și modul ei de a face față e să meargă să cumpere o prăjitură.
Și de asta mă fac și eu vinovată, fac parte dintre persoanele care mereu au avut kilograme în plus. Și da, eu la stres reacționez cu…ciocolată. Din fericire, n-am fost nicicând complexată pentru că are importanță și cum se așază acele kilograme în plus. Și pentru că îmi plac formele, îmi place să fiu voluptoasă, fără a cădea în dizgrațios. În ciuda kilogramelor în plus, mereu am avut oameni în jur, grup de prieteni și, fără modestie că suntem la o discuție serioasă și sinceră, am avut persoane de sex opus roind în jurul meu. Dar dacă nu s-ar fi întâmplat asta și aș fi fost făcută „grasă” și „balenă” la fiecare pas, aș fi suferit cu siguranță. Și m-aș fi aruncat în și mai multă ciocolată pentru că așa reacționez eu la stimuli de stres.
12/07/2019 at 10:09
Imi pare rau, Cristina ca un articol care trebuia sa fie pozitv a ajuns sa creeze atata galceava. Te poti ruga pentru persoana aceea apropiata 🙂 . Stiu zilele cand plecam de la joaca pentru ca cineva imi spunea “spagheta” sau “domnisoara fus” ca aveam picioarele prea subtiri, la fel cum stiu cat a trebuit sa invat in clasele 5-8 ca fiu constant a doua in clasa, cea mai buna ditre fete si sa fiu luata in seama tot pe motiv ca eram mica si slaba asa ca pot intelege si alte dezechilibre.
Altcineva mi-a spus candva tot pentru ca eram slaba si arat mai tanara decat sunt: “ooo, dar te-ai maritat de tanara” si eu, cand i-am spus ca nu m-am maritat de tanara ci la 25 de ani, a ramas perplex si a replicat: “pai si acum cati ani ai?” Credea ca am vreo 19 probabil 🙁 .
Suntem unici, fiecare in felul lui, fiecare cu formatul lui de corp si nu trebuie sa stam sa judecam, sa etichetam, sa comparam si, mai rau, sa jignim. Putem sa spunem insa o vorba buna, o incurajare, o rugaciune cand restul nu sunt ascultate.
Voi scrie un articol cand am timp despre diferentele terminologice si despre cat de mult rau ne pot face cuvintele. Promit sa fac asta.
12/07/2019 at 10:40
Mie mi se spunea des: tu ce mananci, cuiele de la opinci? Dar nu m-au deranjat remarcile exterioare, ci cele din casa. Cat despre faza cu varsta, mie mi se pare f fain a arati mai tânăr.
Formatul de corp se mai poate modifica, una e e ceea ce ai de la natura si alta rodul neglijenței.
Inteleg sa nu jignesti si sa nu etichetezi, dar de la un anumit punct cădem în corectitudinea politică: ne ascundem dupa deget si dam lucrurilor un alt nume pt ca cel adevărat a luat un sens peiorativ. Mie asta mi se pare ipocrizie. Chiar citeam un articol cum in lumea de azi tot felul de cuvinte au devenit de nerostit. Ne face asta mai buni si mai toleranti? Nu cred.
12/07/2019 at 10:14
Prima masa la 1-2 dupa-amiaza deja e o greseala mare … Nu mananci dimineata, te infometezi si mananci la ora pranzului cat pentru 3 persoane, pentru ca iti cere stomacul. Mi s-a intamplat si mie sa fac greseala asta, dar cand am vazut ca am inceput sa mananc mult la pranz pentru ca saream pentru micul dejun, am facut schimbari.
12/07/2019 at 09:45
Vezi, fiecare judecăm in functie de ce ce stim. Eu o stiu pe persoana care s-a operat si care nu face nici un efort. E clar ca nu e bine psihic, dar cand vezi ca oricât i-ai vorbi, singurul lucru pe care o intereseaza e mancarea si mananca ziua si mananca noaptea si bucuria ei e ca poate manca exact ca inainte de operație, generalizezi oarecum. Cand fiecare masa si-o suplimenteaza cu multa paine unsa cu orice plus un strat copios de unt, ti se pare un fel de caricatură.
Cand la serviciu ai exemplul colegei care mănâncă toata ziua dulciuri desi toate analizele ii sunt proaste rau si doctorul ii spune sa fie atenta, ca e aproape de un diabet, ba mai ia si un tratament de scazut trigliceridele, care se da in caz ca regimul n-a dat rezultate, deși ea nu a ținut regim, iar in toate situațiile cand e vorba de servit prajituri,când noi luam una, ea ia 3.
Cand colegul care se plange ca se îngrașă, dar mancarea lui zilnică e de la mc ceva.
Si, pornind de la exemplele care ma înconjoară, generalizez.
Ps: o am si pe mama care mănâncă cate 2-3 table de ciocolată odata . Nu tot timpul, dar des. Nu-i obeza, poate ceva mai grasă uneori …Deci tot intra la exemplele de mai sus.
15/07/2019 at 10:58
Elena, am și eu și exemple negative, am o fostă colegă de clasă care anul trecut avea 130 de kilograme. Și mănâncă de rupe. E grotesc, într-adevăr.
Doar că, așa cum am zis mai sus, știu și categoria cealaltă îndeaproape și chiar și eu știu cât de greu este să te lupți cu kilogramele atunci când genetica nu te ajută și când ciocolata e modul tău de a reacționa la stres. Eu nu-s caz grav, adică îmi plac formele, dar e foarte ușor să scape de sub control așa ceva și să ajungi de la forme la obezitate morbidă, nici nu știi cum. E o luptă continuă, e ca și cum te-ai lupta cu o adicție. Zilnic trebuie să-ți controlezi instinctul de a mânca dulce – cel puțin în cazul meu.
Fiecare om e diferit și de aceea ar trebui să fim mai pozitivi, să vedem mai multe lucruri bune la cei din jur și să nu-i judecăm atât de aspru. Nimeni nu e perfect.
14/07/2019 at 01:18
mare adevar ai grait! Si sotul meu imi spune mereu sa nu ma mai compar cu altii, sa nu-mi mai doresc sa arat ca altii sau ca altii sa se comporte ca mine intr-o situatie. Suntem diferiti si asta e farmecul nostru. Din pacate, eu mai am mult de lucru cu mine insami pana sa ajung sa traiesc fara sa ma mai uit in stanga si in dreapta si sa ma compar cu X si Y.
15/07/2019 at 10:11
Multumesc 🙂 Si eu am facut progrese in timp la comparatia cu alte persoane si ma simt mult mai bine acum, de asta am si scris articolul ca am testat viata fara comparatii 🙂