De-a lungul vieții mele am tot auzit expresia asta cu “De ce să crezi în Rai și Iad, din moment ce nu s-a întors nimeni de acolo să spună cum e”. Iată, în cartea “27 de pași”,  Tibi Ușeriu povestește cum a fost în Iad, și cum a reușit să iasă de acolo, printre multe altele…

Iadul ( denumit “zidul alb” de Tibi) îl transformă pe Tibi și, paradoxal, după ce zidul alb l-a strâns ca într-o menghină ani de zile, devine apoi izbăvirea lui, iar Tibi îl cucerește, zidul alb se schimbă din peretele închisorii în care și-a ispășit pedeapsa și i-a mâncat cei mai frumoși ani ai tinereții, în zidul alb pe care-l formează zăpezile de la minus multe-multe grade, de unde Tibi își depășește toate limitele, își înfruntă trecutul și se redescoperă, zidul alb îi devine practic prieten, amic care-i ascultă durerea și-i dă ce i-a luat, îl ajută să-și rescrie viața, iar Tibi îl supune și îl cucerește cu o dârzenie, o determinare și o încăpățânare pe care nu o vezi decât la foarte puțini oameni.

Și, dacă mai avea ceva să demostreze, deși e clar că pentru a alerga la Polul Nord trebuie să ai ceva special, trebuie să fii excepțional, Tibi a câștigat “cursa vieții lui” Arctic Ultra 6633 de 3 ori, 3 ani consecutiv (“în 2016, în 2017 și în 2018, o cursă de 566 de km în Canada, dincolo de Cercul Polar” – conform wikipedia în niște condiții pentru care nu avem termen în limba română pentru că epitete precum vitrege, năprasnice, extrem de grele, mega dificile sunt prea sărace. Dar, cum spuneam, viața lui Tibi este la superlativ.

Foarte paradoxal cum un om timid ajunge să trăiască totul la superlativ, nu-i așa?

Mi-am dorit foarte mult să citesc cartea lui și mi-a luat aproape o lună s-o termin și nu pentru că nu am avut timp că timp chiar am avut în lunile astea de iarnă, ci pentru că asta nu e o carte oarecare, ci este o carte biografică cu o mare încărcătură emoțională, este inspirațională, în ea sunt concentrați ani întregi din viața unui om: este copilăria lui Tibi, este descrisă super amănunțit relația lui cu familia, sunt oamenii apropiați, apoi vine adolescența trăită din păcate exact la ieșirea din comunism cu toate tentațiile ei și, cel mai important, este și perioada cea mai frumoasă a tinereții  unui om petrecută, din păcate, în spatele zidului alb, laitmotivul vieții lui Tibi.

Așa că pur și simplu nu mi-am permis să devorez această carte ca pe o prăjitură pe care îți dorești de mult timp s-o înfuleci. În epoca în care trăim, a consumerismului, în care pur și simplu trăim totul pe fugă și alergăm care încotro de multe ori debusolați și fără să știm unde e destinația finală, în epoca în care, trebuie musai să citim și să bifăm cât mai multe cărți, eu am dorit să dedic o lună unei singure cărți.

De cum am deschis cartea despre viața lui Tibi mi-am dat seama nu doar de talentul lui extraordinar la scris pentru că, sincer, foloșeste niște figuri de stil care te poartă direct în miezul acțiunii de aproape că simți cum îți îngheață genele de frig (sau “plombele” cum zice el) sau cum sorbi dintr-un pahar pe o plajă însorită și chiar cum alergi noaptea prin pădure după oi rătăcite. Ajungi să empatizezi atât de mult cu el că imaginația te poartă în locuri ce-ți par atât de familiare și familiale, de parcă ai fi fost vecin de scară cu Tibi.

Paragrafele din carte sunt numai esență, totul e la superlativ, nu există nici măcar o singură propoziție despre care să spui că-i plictisitoare și abia aștepți capitolul următor cu ceva mai multă acțiune.

Cartea lui Tibi e un film întreg, un film de Oscar la care plângi în hohote, râzi cu poftă de multe ori, stai în suspans și-i ții pumnii când îți povestește despre “cursa vieții lui” și numărul ei magic – 6633, apoi vrei să-l vezi mare și fericit să nu mai îndure atâta și, la final, ți se pare că-l cunoști de o viață deși nu ți-ai imaginat în vecii vecilor că poate exista o copilărie ca a lui.

Tibi s-a redescoperit continuu și s-a străduit să se cunoască așa cum încercăm toți și nu știu dacă el realizează, dar talentul lui la scris este cel puțin la fel de măreț ca talentul lui de campion al curselor de anduranță.

M-am întrebat mult pe parcursul paginilor citite oare ce zodie o fi omul ăsta și, când am aflat că-i Capricorn, zodia asta a caprelor de munte care tot urcă și tot urcă, dar care și când cad, o fac de la mare înălțime, m-am simțit tare bine. Știu că e o zodie a oamenilor cu o ambiție, o determinare și o încăpățânare de zile mari că doar am și eu experiențele mele (pe care sper să le pot povesti cândva în propria-mi carte) și știu la ce mă refer, dar mai știu și că sunt oameni extrem de familiști, iar Tibi asta este, un familist convins, iar valorile lui sunt lesne de înțeles după ce parcurgi niște pagini extrem de sensibile.

Pe tot parcursul cărții, Tibi vorbește mult despre faptul că a fost un singuratic și nu prea s-a omorât după munca în echipă, însă, iată că, de fapt, el face și a făcut dintotdeauna cea mai bună echipă cu Alin, fratele lui, dar și cu mama lor și cu toți prietenii de la Tășuleasa. 

“27 de pași”  și o carte despre copii și părinți, iar eu am citit cartea despre viața lui Tibi cu suflet de copil, dar cu minte de părinte. Ce mi se pare cel mai contrastant în carte sunt peisajele superbe ale zonei Bistriței unde el s-a născut și a copilărit și copilăria în sine cu dramele prin care a trecut, deloc puține și toate la superlativ.

Despre fratele lui, când am citit tot ce a făcut pentru el, mai ales că Tibi este fratele mai mic, cât de mult s-a preocupat ca Tibi să aibă unde să se întoarcă, iar reintegrarea lui în societate să fie făcută mai ușor pentru că veți descoperi în carte că să fii liber nu înseamnă doar să ieși pe poarta închisorii după ce ți-ai ispășit pedeapsa, ci este important să te și simți liber, mi-am amintit brusc de filmul ăsta, pe care l-am văzut când eram însărcinată cu fetița mea și mai aveam doar puțin s-o nasc și mi s-a întipărit în suflet, iar azi mă felicit că am făcut tot posibilul să am 2 copii. Relația dintre Tibi și fratele lui este una de o frumusețe ce nu poate fi descrisă de mine prin simple cuvinte, e nevoie să citiți cartea ca să înțelegeți și, eventual să vedeți și filmul de care vă spun: https://www.imdb.com/title/tt0338512/

Și da, mi-a plăcut atât de mult cartea pentru că e o carte inspirațională, Tibi fiind omul care a ales  mereu în viața lui să nu abandoneze lupta cu viața, indiferent de opreliști. Într-o celulă de închisoare, cum vezi numai în filme, el a reușit să nu cedeze psihic și să aibă gânduri de sinucidere, iar ce l-a motivat veți descoperi citind-o, la fel cum a ales să termine cursa vieții lui deși se simțea sfârșit din punct de vedere fizic, la fel cum a ales să nu-și judece părinții pentru că, deși a avut cea mai grea copilărie de care am auzit vreodată, el NU-i judecă nici măcar pentru o clipă pe cei care i-au dat viață.

Singurul lui competitor adevărat este el însuși, nu are concurență ca sportiv de anduranță, ci toată lupta lui are legătură cu propria-i persoană.

Spuneam într-un articol mai vechi d-ale mele, cât de important ar fi ca la orele de dirigenție să se facă lucruri utile care să-i pregătească pe tineri pentru viață, iar o idee ar fi tocmai aceasta: de a le da drept lectură suplimentara cartea lui Tibi și apoi de a discuta pe marginea a ce au înțeles adolescenții de 18 ani (că mie mi se pare ok ca vârstă, vârsta majoratului) din ea.

27 de pași e o carte la superlativ, nimic nu se încadrează în tipare și este povestea unui CAMPION. Dacă se va lăsa de alergat și de curse la temperaturi pe care oamenii de rând pot doar să și le imagineze, se poate apuca de scris și eu sunt absolut sigură că va fi cel puțin la fel de bun.

Sper să apară cândva și film după cartea lui pentru că este într-adevăr genul de carte pe care ar trebui s-o citească toți părinții de pe lumea asta, părinți care vor fi mereu copiii cuiva, părinți care poate, deși au copii mari sau poate sunt deja bunici, încă mai pierd timp și energie importante pentru a-i judeca pe cei care le-au dat viață. Dacă ar citi cartea lui Tibi, sunt sigură ca ar putea să facă loc în inimile lor IERTĂRII, pentru că 27 de pași este mai ales o carte despre iertare.

Citiți-o și veți descoperi singuri!