Acum ceva vreme, într-unul din comentariile de la articolul De ce scriu rar pe blog s-a discutat despre treaba asta cu reciprocitatea like-urilor. Și am promis că revin cu lămuriri. Iată cum văd eu lucrurile: când mi-am făcut prima dată FaceBook aveam vreo 20 de prieteni maxim. După aceea mi-am tot adăugat oameni pe care nici măcar nu-i cunoșteam că așa era moda, și am ajuns pe la vreo 70. Dându-mi seama că nu am treabă cu acei oameni și nici ei cu mine, i-am șters și am rămas pe la vreo 40 cât se adunaseră înainte să-mi închid contul.
Rețelele sociale eu le văd ca pe niște mijloace de a-ți selecta un grup de oameni cu care simți că ai lucruri în comun sau pe care-i cunoști. Și mie normal mi se va părea întotdeauna ca, dacă eu te susțin pe tine cu un like, un share, acest lucru să fie reciproc. Ceea ce se întâmpla doar uneori, desigur.
Adică, din ce-am observat și eu: erau oameni, cunoștințe din lista mea care, de exemplu, aveau o pasiune, să spunem pictura și postau operele lor. Prin like-ul meu înțelegeam susținerea muncii lor. Dar eu sunt altruistă, rareori mă opream la un like. De obicei le dădeam share. Desigur că asta cu share-ul nu mi se întorcea înapoi că doar de ce și-ar încărca cineva pagina cu ceva din ce făceam eu? Și adevărul este că o singură dată în viața mea m-a deranjat cu adevărat că nu am primit share și atunci a fost cred când începusem să-mi promovez poveștile din cartea Tribunalul Pădurii. Și mă așteptam ca o persoană, în mod special ea, să mă susțină. Nu a fost așa, iar în timp relația s-a erodat. Și așa mi-am dat seama pe cine mă pot baza.
De exemplu, dacă eu aș avea o prietenă bună scriitoare, să zicem și mi-aș da seama că ea, deși scrie super bine, nu este foarte cunoscută, eu n-aș sta pe gânduri dacă să-i dau sau nu like și share. Nu. Mie mi s-ar părea normal s-o susțin cât pot și unde pot că FaceBook nu mai am de peste 2 ani.
Cazul care m-ar deranja ar fi să văd, și am văzut asta în trecut, persoane super super active în Social media care, culmea, nu dau mai deloc like-uri apropiaților, ci le place doar să le primească. Și atunci normal că-mi pun întrebări ce fel de om e acela, cât e de narcisist, poate se crede superior altora etc. Nu mă refer la vedetele astea făcute vedete tot de canalele media, că alea sigur n-au timp, ele sunt ocupate cu miile lor de urmăritori, mă refer la oamenii pe care chiar îi cunoști.
Poate unul dintre cele mai ciudate lucruri a fost cu o persoană pe care o cunoșteam fizic, ne vedeam des, conjunctural, că nu eram prietene, ba chiar o susțineam mult pe FaceBook, îi puneam comentarii care știam c-o ajută, ea fiind din zona asta a scrisului. Și, la un moment dat, după ce eu am renunțat la FB, ne-am întâlnit într-un hipermarket, noi locuind în același oraș. Și i-am cerut e-mail-ul ca să mai comunicăm. Femeia mi-a zis senină că, lasă, ne-om mai găsi așa întâmplător și vorbim atunci. Deci… cam astea sunt relațiile de pe FB, o parte din ele. Și mie îmi este destul de clar cum stă treaba pentru că de la an la an de ziua mea, de Florii, văd exact cine îmi este apropiat și mă găsește și fără FB și cine nu. E simplu.
La voi cum e treaba asta cu like-urile?
Ai ridicat două probleme şi eu le separ, altfel nu pot vorbi despre ele. Reciprocitatea în prietenie e una, aia cu likeurile e alta. Cum ai spus de acel share dat unei tipe pe care o cunoşteai fizic, da, frumos şi normal ar fi fost să îţi întoarcă gestul. Dar aici, şi cu atât mai puţin pe Fb, cu cei care urmăresc o pagină, e altceva. La mine oricum Fb-ul e o mare ceaţă, nu-mi apar postările altora cum aş vrea, nu reuşesc să-i citesc pe cei pe care îi ştiu de aici şi nu am timp şi nici nu… Read more »
Wow, din 2013, unde s-au dus anii? Bine ar fi fost să fie un grup tot mai mare, dar… înțeleg. 18??? Mare tâmpenie să ți se blocheze mâna pe butonul de like. Sunt atât de multe tipologii pe FB încât sigur mi-a scăpat ceva… ceva mai mult. Eu recunosc că în ultimul timp simt nevoia să stau mai mult în offline, parcă mă obosește online-ul, oricât de mult mi-ar plăcea postările oamenilor pe care-i citesc/ urmăresc de obicei. Nu e de la ei oboseala, e de la internetul în sine.
Să ne bucurăm de weekend!
Eu sunt de acord cu ce ziceai la inceput, adică inainte de a părăsi FB aveam prieteni doar persoane cu care ma cunoșteam in viata de zi cu zi.
Dar cu like-urile nu gandesc asa. Mi s-ar părea ca sunt ipocrită sa dau un like din reciprocitate. Dacă îmi place, da, însă daca nu e ceva ce chiar imi place, eu nu as da like. Nu inseamna ca daca cineva mi-e prieten, imi place tot ce face.
Nu, nu Elena, nici eu nu dădeam like unde nu-mi plăcea. Adică, în exemplul cu pictura, dacă era ceva ce nu agream, nu dădeam deloc nici like și nici share, ar fi fost penibil să spun că-mi place ceva ce nu-mi place. Plus de asta, e minciună, nu? . Prietenie nu înseamnă că sunt 100% de acord cu ce faci tu, nu, asta nu. Bine că mi-ai comentat ca să pot lămuri puțin să nu se înțeleagă greșit.
Prietenii mei din viața reală, cei pe care-i știu de multă vreme, abia mi-au dat un like la pagina de FB a blogului, iar cu postările interacționează foarte rar spre niciodată. Nu m-am supărat, înțeleg că nu toți avem aceleași pasiuni. Dar m-am supărat rău cu un prieten mai nou, care e foarte interesat de travel și bloguri și care nu m-a susținut deloc, iar apoi a început să dea share peste share și să promoveze blogul unui prieten nou pentru el, deși știa că și eu am nevoie. Așa că ce să mai zic, cred că depinde de pasiunile… Read more »
Mda, cunosc ce-mi spui… din păcate 🙁 . Dar hai să te fac să râzi un pic: la un moment dat îi cer eu unei tipe pe care chiar o credeam prietenă că, vorba aia, eram amâdouă mămici, să-mi dea like paginii. Ea nu și nu, că ea nu face d-astea, că ea nu are timp, bla-bla, deși avea prezență pe FB. OK, trec peste și apoi, din vorbă-n vorbă îi dau articolul meu cu greșelile de limba română că m-am gândit că o va ajuta să vadă câți de i să-i pună substantivului copil la pl. înțelegi tu. I… Read more »