Am citit cartea aceasta despre mărturiile celor care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca acum, pe final de iulie. O aveam eu mai demult în biblioteca mea, poate de 7-8 ani chiar, dar acum am simțit s-o citesc. Deși, la cum ma știu, posibil sa nu fi fost prima data când o citesc.
Am descoperit acest mare sfânt al romanilor acum foarte mult timp, prin facultate, când nici căsătorita nu eram. Îmi amintesc perfect la vremea aia cat eram de absorbita de personalitatea sa. Nu știam nici măcar ca a murit când eu aveam 7 ani, aproape 8. De fapt, nu știam atunci, dar, în acei ani se puneau bazele mele ca om, bazele pentru tot ce urma sa învăț ulterior, indiferent de domeniu. Valorile mele, în mod special cele legate de întemeierea unei familii și de maternitate, totul se așeza atât de lin pe atunci.
Si apoi a venit ziua aia sa descopăr unde este mormântul Sfântului Părinte și din clipa aceea, deși era departe tare de casa mea, eu locuind în București, mi-am pus în minte ca trebuie sa ajung și eu acolo. Am citit, ca orice om cu ceva studii și ceva ani petrecuți pe băncile școlilor, suficiente cărți la viata mea cat sa pot înțelege diverse lucruri dar, dar, si o spun cu toată responsabilitatea mea de om adult, nicăieri nu am mai întâlnit învățături ca cele lăsate moștenire noua, romanilor, de acest Sfânt imens. România a avut asa un noroc deosebit de a se naște pe pământul ei. Mi se părea atunci asa tânăra cum eram ca Părintele Arsenie Boca nu poate vorbi și nu poate spune lucrurilor pe nume decât dacă est un om ales al lui Dumnezeu, un om care vine cu poveți, cu sfaturi și cu idei, dictate direct din Cer. Si asta pentru ca eu nu mai citisem nicăieri fraze atât de profunde precum cele descoperite în cărțile lui. Tot ce a spus despre moștenirea genetica, despre suferințele moștenite de copii din cauza păcatelor părinților, absolut toate sfaturile care ne-au rămas si s-au transmis prin viu grai cum sunt și cele din cartea de care vorbesc azi, în mintea mea necoapta încă pe atunci au început sa aibă logica. Voi fi întotdeauna genul de om care nu se teme sa recunoască faptul ca citește o carte si de 2-3 ori, si observ cum, la fiecare noua citire, mai descopăr sensuri.
Printre mărturiile din carte este cuprinsa si cea a doamnei Zoe Daian, nepoata Părintelui Arsenie Boca (bunica paterna a doamnei Zoe a fost sora cu tatăl Părintelui Arsenie, deci practic tatăl doamnei Zoe era var primar cu Sfântul Arsenie Boca).
Unele dintre marturii sunt ca niște monologuri, iar altele sub forma unor interviuri. Printre cei ce vorbesc si descriu personalitatea Părintelui sunt de la oameni obișnuiți, măicuțe de la Mănăstire sau preoți. Absolut toate mărturiile cuprinse în carte ne poarta într-o lume din care ne dam seama ca am vrea sa cunoaștem din ce în ce mai mult. Nicio întâmplare nu pare ireala sau exagerata atâta timp cat este legata de Sfântul Părinte.
Aud mereu si am tot auzit ca nu sunt valori, ca tinerii nu mai au direcție si asa mai departe. Iata modelele unde sunt, trebuie doar sa le cautam, sa vrem sa înțelegem care-i rostul nostru pe acest pământ, la ce suntem noi folositori si ei, sfinții lăsați noua, romanilor, ne vor fi mereu de ajutor sa ne ghideze in treptele evolutiei noastre spirituale.
Azi nu o sa fac o recenzie cum mai fac uneori, ci o sa spun doar ca recomand cartea asta din tota inima oricui vrea să-și completeze informațiile despre viata Părintelui Arsenie. Cele 141 e pagini sunt cu siguranța atât de captivante și de vii ca nu au nevoie de prezentare.
Pana sa descopăr cărțile Părintelui eram o tânăra de religie ortodoxa, născuta din părinti si bunici la fel, botezata ca majoritatea copiilor când eram mica. După ce am citit cărțile Părintelui (Cărarea Împărăției este edificatoare), dar si mărturiile oamenilor de atunci, de demult, am înțeles ca sa fiu crestin-ortodoxa face parte din identitatea mea de om. Valorile mele, credința mea, multa sau putina cum o fi, ma definesc în acest moment când nu mai am 20 și ceva de ani, am 40 și ceva de ani. Si nu pot încheia decât prin a spune cat de norocoasa sunt ca am descoperit drumul pe care sa merg din tinerețe netrebuind sa rătăcesc o viata ca sa pot sa înțeleg ce vreau de la viata mea, sa ma înțeleg. Îmi aduc totuși aminte de o rătăcire pe la 30 și ceva de ani când, după ce m-am dus la Mânăstire la Sâmbăta am reușit sa regăsesc drumul spre mine. Eram destul de pierduta în perioada aia si tulburata. Numai simplul fapt ca am stat intr-o sâmbăta acolo pe o băncuța si am privit acel lac, conștientă fiind ca în acel moment călcam pe unde au călcat pașii Părintelui Arsenie si priveam locuri pe care el le privise de atâtea ori, m-a reechilibrat. Atunci am luat decizia sa renunț la o retea sociala unde nu ma regăseam. Dar despre experienta mea cu rețelele sociale voi vorbi într-un articol viitor. Pana atunci recomand tuturor celor ce au o atracție către zona asta spirituala sa viziteze Mânăstiri si locuri sfinte, sa citească din multitudinea cărților de pe piață despre mărturiile oamenilor care au cunoscut acest mare sfânt al romanilor. Un sfânt ce se naște o data la 1000 de ani poate și care singur, prin tăria lui de caracter, dârzenia, curajul de a spune si mărturisi pe Dumnezeu cu orice preț au făcut sa schimbe viețile a mii si mii de oameni, cred ca nu doar romani. In ce ma privește eu nu pot nici măcar sa-mi imaginez viata mea fără influenta și ajutorul pe care mi le-a dat in cele mai grele momente. Sa-I mulțumim lui Dumnezeu ca ni l-a dat și sa încercam sa fim demni de valoarea lui, sa ne trăim viata asa cum i-ar fi plăcut lui sa știe ca o trăim: demn, curat, în spiritul credinței noastre strămoșești.
