Vi s-a întâmplat vreodată, de-a lungul timpului, să întâlniți sau să aveți prin cercul de cunoștințe, rude și prieteni, persoane pentru care, orice ați fi făcut, să nu fiți buni? Oameni care să nu știe să facă un compliment? Niciodată? Eu am trăit și astfel de experiențe, dar articolul de azi nu despre asta este.
Azi o să vorbesc despre partea plină a paharului, și nu cea goală pentru că da, învăț zilnic să fiu mai optimistă.
După ce am scris într-un articol că am un an bun pentru că fac tot ce ține de mine să fie bun, mi-am dat seama cât de mult contează în viață alegerile.
În viață, dacă ești un om cu suficient discernământ vei ști, la fiecare răscruce de drumuri, pe care cale s-o alegi. Problema este însă că puțini dintre noi au discernământul „întreg”. Adică da, teoretic, ai discernământ de când zic legile că-l ai, depinde la ce-ți trebui: dacă vrei să dai de carnet, dacă vrei să semnezi un contract de muncă, dacă trebuie să depui o mărturie în instanță. La o primă vedere, majoritatea dintre noi este, după majorat, vaccinată. Doar că nu e chiar așa pentru că mai ies scheleții ăia din dulap și-și mai fac de cap. Te mai sabotează și inconștientul, și așa vezi că de fapt, de multe ori, când te-ai aflat la răscruce de drumuri, n-ai luat-o pe drumul ăla ce abia se întrezărea de câți mărăcini avea pe el, că ți-ai dat seama că ești în pantaloni scurți și te vei înțepa. Ci ai luat-o pe un altul, nu neapărat bătătorit de alți oameni, ci unul mai ușor, cu iarbă crescută așa până pe la genunchi. Că, alegând între căpușe și mărăcini, primele ți s-au părut mai ușor de tolerat. Ce vreau să spun este că trebuie mereu să avem grijă pe cine ținem în imediata noastră apropiere. Era parcă vorba aia că „suntem suma primilor 5 oameni apropiați”… Ceva de genul, nu?
Dacă noi ne înconjurăm acasă, la facultate, la job etc. doar de oameni care sunt incapabili să facă vreun compliment, să ne recomande vreodată o carte, un film, un sfat, un citat, orice ne-ar bucura sufletul, atunci e problema noastră, nu a lor. La fel cum e tot problema noastră de cum ne antrenăm creierul să discearnă între bine și rău, cum ne selectăm informația care credem că ne e de folos din multitudinea de Canale media etc.
Pe vremea când mă pasiona să cos paiete (a fost o terapie în cazul meu, recunosc), aveam nevoie să fiu apreciată și cei din exterior, nu doar de familie. Așa că într-una din zile, i-am arătat poze unei tipe, cu fetița mea îmbrăcată în rochiile făcute de mine. Respectiva s-a uitat la ele, erau multe creații, nu era aceeași rochie în toate pozele, și tot ce a putut să-mi spună a fost: „aaa, faci asta că ai timp, nu?”
Mi s-a părut mereu ciudat cum de există oameni din gura cărora nu poti să scoți nici macar un compliment. M-am mirat mereu cum de nu par mișcați de nimic și nu-i auzi vreodată lăudând ceva sau pe cineva, să aprecieze și meritele altora? Acea persoană putea să spun orice: uite îmi place cum ai ales culoarea aia, sau ce sclipicioase sunt paietele acelea roz, sau orice altceva… Dar ea nu a spus nimic, decât că eu am timp, că doar mamele astea au tot timpul din lume. Și, de atunci, am început să studiez, așa cum facem cu toții, oamenii din jur. Să văd, care-i treaba, m-am înșelat eu când am pus o etichetă sau ei chiar așa sunt de obicei? Și atunci, văzând că era vorba de regulă și nu de excepție, am știut ce am de făcut. Simplu: nepotrivire de caracter, nu merge, plec la ale mele.
Ce am mai observat este că, de când mă concentrez pe partea bună, atrag oameni care mă inspiră, oameni care au complimentele la ei, când e cazul. Să nu se înțeleagă că oi fi și eu vreun zeu, vreun semizeu, ceva, și am nevoie de ofrande. Nu, nici pe departe. Doar că și eu, ca restul lumii, funcționez înconjurându-mă de frumos. Și la fel ca alții, am momentele mele în care am nevoie de o părere, de un sfat avizat, sincer. Și nu doar că am învățat să cer când simt că nu mă descurc singură și că percepția mea poate să nu fie cea mai bună. Dar, mai bine de atât, am învățat și să văd partea frumoasă și s-o subliniez chiar. Și asta îmi dă puterea să continui. Așa că, nu puneți la suflet jignirile și răutățile, ci mai bine, scoateți-vă undeva, pe o agendă, pe ce vreți voi, complimentele frumoase primite în ultimul timp și aprecierile sincere. Și aveți mereu grijă ce fel de oameni sunt aceia din cercul vostru cu care vorbiți foarte des. Studiați-i așa în tăcere, vedeți care le e de fapt caracterul. Dacă aveți 10 prieteni, asigurați-vă că acei oameni chiar vă sunt prieteni și nu sunt acolo doar ca să iasă la numărătoare. Pentru că da, ăsta-i adevărul, dacă te înconjori de oameni mici sau care te fac să te simți mic, să nu te miri apoi de ce te simți obosit, sleit de puteri, simți că pierzi timpul, ești deprimat, iar viața nu are nimic frumos în ea.
Luați partea bună mereu și asumați-vă alegerile mergând mai departe și ridicându-vă repede după fiecare eșec. Vorba citatului, care am uitat cui aparține: „Uneori câștig, alteori învăț”! 🙂
Sursa foto: arhiva personală
Avem de învăţat de la fiecare om care ne apare-n cale. Dacă e să vorbim despre prietenii, da, e mai complex subiectul şi e normal să ne apropiem oameni care rezonează cu noi. Nu neaparat cu aceleaşi pasiuni. Oameni care sunt, vorba bunicii mele, buni şi la lucru şi la joc. Nu cred că mi-am ales vreodată prietenii. Ne-am apropiat în timp şi nu pasiunile comune au făcut asta întodeauna, am prieteni cu totul înfipţi cu piciorele în pământ, nicio treabă n-au cu norii mei. Dar rezonăm şi sunt oameni. Asta caut în om, nimic altceva. Dar da, trebuie să… Read more »
Așa este, învățăm despre noi doar intrând în contact cu ei. Nu poți să rezonezi ca om, cu cineva care-ți e total opus. Poate că un extravert cu un introvert pot fi prieteni, dar un altruist, de exemplu, cu un egoist… slabe șanse.
Frumoase sunt prieteniile alea care vin așa în timp… Și eu tot aia caut, omenie! 🙂
Mie așa mult imi place cum curge scrisul tau, e o plăcere să te citesc.
Apoi legat de complimente: eu sunt genul care face des complimente, dar numai cand sunt sincere. Dar nu mi se pare ca un prieten trebuie sa ma complimenteze: daca eu sunt mulțumită de mine, de ce fac, imi ajunge. Uneori prinde mai bine o critică decat un compliment:) ca ma ajuta sa corectez ceva.
Plăcerea e de partea mea să aud că te simți bine citind postările mele. De aceea îți promit că-ți voi dărui prima mea carte, însă mai e ceva de așteptat că vreau să iasă bine. 🙂 Treaba e că, depinde mult de prietenie, știi… dacă te vezi des, e una, dacă e o prietenie în care comunici mult la telefon e alta, dacă e una prin intermediul rețelelor sociale e altceva. Mie mi se pare super ciudat ca un om cu care te vezi zilnic aproape să nu aibă niciodată nimic bun de zis despre tine. Sau un om cu… Read more »
Ai tu în scris, aşa, ceva simplu, dar profund în acelaşi timp, ceva ce te mobilizează şi emoționează în egală măsură. Am cunoscut şi eu în viața mea astfel de oameni (eu le spun linii drepte!) insensibili la tot! Oameni reci, poate egoişti! Cu prietenii am stat şi încă stau cât se poate de…rău! Adică?, vei spune! Am două prietene de vreo patru decenii; alte două de vreo trei decenii. Dar trei dintre ele sunt în România şi una în Australia! Aici nu am prietene, sunt puțini români în zonă şi ştii tu vorba „noi suntem români!” Nu intru în… Read more »
Mulțumesc mult de tot 🙂 Da, bună metafora asta „linii drepte”, sau bolovani
Nici eu nu am stat și nici n-o să stau vreodată bine, mă bucură însă că sunt mamă și familia mea, de cele mai multe ori, îmi e de ajuns. Prieteni… numărați pe degete. Dar mai bine puțin și de clitate, decât mulți doar să iasă la numărătoare. Te îmbrățișez, păstrează-le pe doamne, vă leagă o viață de amintiri! 🙂
Cel puțin pe doamna din Australia o cunoşti, probabil de la tv. Este Sirma Granzulea. Ştii, Florina, în țară ea locuia în Constanța, eu în Cluj. Ne vedeam o dată pe an sau la doi ani! Ea s-a mutat în Australia, eu în Florida! Dar vorbim la telefon! Ştii cum e!? Ca şi cum ieri ne-am despărțit! Este senzația aceea unicã în care nu ne dorim decât să povestim vreo oră două! Vrute şi nevrute!
Un sfârşit de săptămână minunat!
Să te bucuri de doamnele din viața ta. Te înțeleg ce-mi povestești, să știi… 🙂 Prietenia este un dar minunat ce trebuie apreciat! Weekend frumos să ai!