Vi s-a întâmplat vreodată, de-a lungul timpului, să întâlniți sau să aveți prin cercul de cunoștințe, rude și prieteni, persoane pentru care, orice ați fi făcut, să nu fiți buni? Oameni care să nu știe să facă un compliment? Niciodată? Eu am trăit și astfel de experiențe, dar articolul de azi nu despre asta este.

Azi o să vorbesc despre partea plină a paharului, și nu cea goală pentru că da, învăț zilnic să fiu mai optimistă.

După ce am scris într-un articol că am un an bun pentru că fac tot ce ține de mine să fie bun, mi-am dat seama cât de mult contează în viață alegerile. 

În viață, dacă ești un om cu suficient discernământ vei ști, la fiecare răscruce de drumuri, pe care cale s-o alegi. Problema este însă că puțini dintre noi au discernământul „întreg”. Adică da, teoretic, ai discernământ de când zic legile că-l ai, depinde la ce-ți trebui: dacă vrei să dai de carnet, dacă vrei să semnezi un contract de muncă, dacă trebuie să depui o mărturie în instanță. La o primă vedere, majoritatea dintre noi este, după majorat, vaccinată. Doar că nu e chiar așa pentru că mai ies scheleții ăia din dulap și-și mai fac de cap. Te mai sabotează și inconștientul, și așa vezi că de fapt, de multe ori, când te-ai aflat la răscruce de drumuri, n-ai luat-o pe drumul ăla ce abia se întrezărea de câți mărăcini avea pe el, că ți-ai dat seama că ești în pantaloni scurți și te vei înțepa. Ci ai luat-o pe un altul, nu neapărat bătătorit de alți oameni, ci unul mai ușor, cu iarbă crescută așa până pe la genunchi. Că, alegând între căpușe și mărăcini, primele ți s-au părut mai ușor de tolerat. Ce vreau să spun este că trebuie mereu să avem grijă pe cine ținem în imediata noastră apropiere. Era parcă vorba aia că „suntem suma primilor 5 oameni apropiați”… Ceva de genul, nu?

Dacă noi ne înconjurăm acasă, la facultate, la job etc. doar de oameni care sunt incapabili să facă vreun compliment, să ne recomande vreodată o carte, un film, un sfat, un citat, orice ne-ar bucura sufletul, atunci e problema noastră, nu a lor. La fel cum e tot problema noastră de cum ne antrenăm creierul să discearnă între bine și rău, cum ne selectăm informația care credem că ne e de folos din multitudinea de Canale media etc.

Pe vremea când mă pasiona să cos paiete (a fost o terapie în cazul meu, recunosc), aveam nevoie să fiu apreciată și cei din exterior, nu doar de familie. Așa că într-una din zile, i-am arătat poze unei tipe, cu fetița mea îmbrăcată în rochiile făcute de mine. Respectiva s-a uitat la ele, erau multe creații, nu era aceeași rochie în toate pozele, și tot ce a putut să-mi spună a fost: „aaa, faci asta că ai timp, nu?”

Mi s-a părut mereu ciudat cum de există oameni din gura cărora să scoți un compliment cu cleștele, efectiv. M-am mirat mereu cum de nu par mișcați de nimic și nu-i auzi vreodată lăudând ceva sau pe cineva, să aprecieze și meritele altora? Acea persoană putea să spun orice: uite îmi place cum ai ales culoarea aia, sau ce sclipicioase sunt paietele acelea roz, sau orice altceva… Dar ea nu a spus nimic, decât că eu am timp, că doar mamele astea casnice au tot timpul din lume. Și, de atunci, am început să studiez, așa cum facem cu toții, oamenii din jur. Să văd, care-i treaba, m-am înșelat eu când am pus o etichetă sau ei chiar așa sunt de obicei? Și atunci, văzând că era vorba de regulă și nu de excepție, am știut ce am de făcut. Simplu: nepotrivire de caracter, nu merge, plec la ale mele. 

Ce am mai observat este că, de când mă concentrez pe partea bună, atrag oameni care mă inspiră, oameni care au complimentele la ei, când e cazul. Să nu se înțeleagă că oi fi și eu vreun zeu, vreun semizeu, ceva, și am nevoie de ofrande. Nu, nici pe departe. Doar că și eu, ca restul lumii, funcționez înconjurându-mă de frumos. Și la fel ca alții, am momentele mele în care am nevoie de o părere, de un sfat avizat, sincer. Și nu doar că am învățat să cer când simt că nu mă descurc singură și că percepția mea poate să nu fie cea mai bună. Dar, mai bine de atât, am învățat și să văd partea frumoasă și s-o subliniez chiar. Și asta îmi dă puterea să continui. Așa că, nu puneți la suflet jignirile și răutățile, ci mai bine, scoateți-vă undeva, pe o agendă, pe ce vreți voi, complimentele frumoase primite în ultimul timp și aprecierile sincere. Și aveți mereu grijă ce fel de oameni sunt aceia din cercul vostru cu care vorbiți foarte des. Studiați-i așa în tăcere, vedeți care le e de fapt caracterul. Dacă aveți 10 prieteni, asigurați-vă că acei oameni chiar vă sunt prieteni și nu sunt acolo doar ca să iasă la numărătoare. Pentru că da, ăsta-i adevărul, dacă te înconjori de oameni mici sau care te fac să te simți mic, să nu te miri apoi de ce te simți obosit, sleit de puteri, simți că pierzi timpul, ești deprimat, iar viața nu are nimic frumos în ea. 

Luați partea bună mereu și asumați-vă alegerile mergând mai departe și ridicându-vă repede după fiecare eșec. Vorba citatului, care am uitat cui aparține: „Uneori câștig, alteori învăț”!  🙂

Sursa foto: arhiva personală

4.7 3 votes
Article Rating