Am vizitat Prejmerul în iarna asta într-un weekend și mi-a plăcut tare mult. Cetatea se află la doar 15 km de Brașov și este cu adevărat impresionantă, nu doar pentru că are 274 de încăperi, dar mai ales prin vechimea ei, a fost construită înainte de anul 1300 așa cum citiți din poza de mai jos.

Mi-a părut rău să văd că noi eram singurii turiști deși era weekend mai ales că e cu adevărat impunătoare, poate primăvara și vara vin mai mulți oameni să se bucure de acest colț încărcat de istorie.

Biserica mi-a plăcut foarte mult și, deși era frig în toate încăperile în care am intrat, a meritat să ne petrecem câteva zeci de minute să urcăm scările abrupte și să ne întoarcem puțin în timp. Sper ca pe viitor să poată fi reabilitată și împiedicată să se degradeze.

Ce ar mai putea fi îmbunătățit ar fi indicatorul rutier care este pus fix când trebuie să virezi înspre cetate, ar fi util să mai existe unul pe drum, cu 200 m măcar înainte să ajungi ca să știi de obiectivul ăsta turistic.

Aaa, să nu uit, în ziua aia m-am machiat pentru prima dată pe anul ăsta și mi-am scos hainele bune la plimbare că mă apucă așa uneori deși când vizitezi cetăți, e totuși bine să ai o ținută sport, nu palton roșu cu paiete ca mine. Dar eu așa am simțit că vreau să-mi plimb geanta din blană artificială 🙂