Când unele lucruri sunt atât de evidente încât refuzi să le vezi

Zilele astea am mers la doctor chinuită de durere, de fapt erau dureri venite din mai multe locuri că simțeam doar cum m-aș întinde așa să dorm câteva zile încontinuu fără să mai trebuiască să mă trezesc mereu devreme, să le pun masa copiilor, să fac mâncare și lista poate continua.

Dar să revin: ajung eu în cabinetul d-nei doctor, despre care am aflat că și dumneaei era mamă ca mine și încep să-i povestesc ce mă doare și de când mă doare, o rog frumos să închidă geamul că muream de frig, iar doamna doctor, o femeie extrem de caldă și blajină, se uită așa puțin la mine, mă ascultă puțin și de sub masca ei se aude: Dar dumneavoastră lichide consumați? Văzându-mi chipul buimac că eu chiar nu mă așteptam să-mi dea șah din prima, ea plusează ca măcar să fie direct șah-mat, ce sens mai are să mai jucăm: Fructe, legume, consumați de obicei?

Vă regăsiți? Eu sper că nu 🙂 Da, iată un medic atât de deștept, de atent și intuitiv că nici nu s-a ridicat imediat de pe scaun să mă consulte, ci m-a privit o clipă și mi-a adresat cele mai potrivite întrebări din lume. Da, avea dreptate: eu fructe și legume le dau zilnic copiilor că așa îi cresc de mici, la fel apă, însă când e vorba de mine… Mai rău e că n-am nicio scuză și că o mamă nu ar trebui vreodată să-și permită asemenea dezechilibre, că am ajuns la concluzia că beau MAXIM 1 l de apă pe zi, un litru!!! M-a întrebat și de exerciții fizice, de mișcare câtă fac. Are sens să vă mai răspund? 🙁

Apoi a urmat o discuție mai mult amicală decât protocolară, o rețetă și am ieșit alt om din cabinetul acestei femeie minunate care m-a ajutat să-mi pun ordine și să-mi aranjez puțin (mai mult) viața mea de mamă full-time.

M-a intrigat atât de mult intuiția d-nei doctor și mi-a plăcut atât de mult întâlnirea cu acest om și a lui gândire interdisciplinară încât iată c-am ajuns să scriu și un articol că poate îi mai ajută și pe alții să înțeleagă că unele răspunsuri la probleme ce par grave, poate chiar insurmontabile, se aflau (și s-au aflat mereu) fix sub nasul nostru.

E interesant cum unii oameni stăpânesc atât de bine arta asta de a pune întrebări că sigur e o artă și cum reușesc să ajungă printr-o întrebare, prin întrebarea perfectă să-l facă pe interlocutor să se simtă și înțeles și ascultat. A fi empatic se pare că înseamnă a stăpâni și arta de a pune întrebările adecvate. Trebuie să lucrez la asta, clar. Până atunci însă, mă duc să mai mânânc niște fructe de sezon așa în liniște și să beau și un pahar de apă.

Vă las să meditați la ce am scris mai sus, eu am decis nu doar să mănânc fructe și legume și să beau mai multă apă, ci să mai câștig și timp din cel pe care-l pierdeam înainte pe FaceBook, desființându-mi începând de azi pagina de FB a blogului meu, pe care oricum nu mă regăseam. Eu mă regăsesc aici, pe blog, aici mă simt aproape de cititorii mei.

Mă mai găsiți și pe pagina de FaceBook Tribunalului Pădurii unde voi încerca să fiu ceva mai activă 🙂

4 Comments

Add Yours →

Si eu am multe momente in care ma gandesc ca risipesc timp pretios pe blog (ca pe facebook nu prea mai stau de mult timp), scriind niste lucruri care sper sa ii ajute pe altii si neglijand cu buna stiind faptul ca, facand asta, ma ajut pe mine mai putin. Chiar saptamana asta… m-am apucat de 5 ciorne de articole. Si pe toate le-am lasat in pom, pentru ca mereu a rasarit gandul: “de ce fac asta, si pentru asta imi gasesc timp, dar pentru mine nu imi gasesc timp?”. Iti urez succes in demersul tau. Timpul petrecut pe Facebook e intr-adevar un mare hoț.

Când ai o pagină de FB a blogului unde oamenii nu-și alocă timp (uite așa cum mi-ai acordat tu acum și pentru care îți mulțumesc 🙂 ) ci doar dau LIKE-uri că doar știi și tu cât este de ușor să dai LIKE, unii nici să citească nu se mai deranjează, ci dau LIKE doar așa din reflex, atunci nu-i văd sensul. Îți dai seama că, dacă vorbim de pagini urmărite de mii de oameni, cu multe comentarii zilnice, atunci e altceva. Pe blog, că d-aia e blog și e ceva personal, ne facem singure regulile, scriem când vrem, ce vrem (atâta timp cât e de bun-simț, nu lezăm pe nimeni etc.). Eu sunt mai ok așa, mi se potrivește 🙂 FB-ul l-am descoperit abia la 34 de ani și chiar aveam mai mult timp înainte să-l decopăr 🙂

Ai mare dreptate! Chiar și pagina personală de Facebook simt că îmi consumă prea mult timp din timpul meu (pentru că evit când sunt cu copiii să intru pe internet). Iar seara, la culcare, mă apucă regretul că în loc să pierd +30 min pe Facebook mai bine desenam ceva (știi cărțile alea de colorat pentru adulți) sau orice altceva.
Te felicit pentru decizie! Oricum pe blog te citesc cu drag.

Sunt mai intime blogurile, uite azi e duminică, eu duminica NU intru pe FB și totuși pe blog răspund la mesaje pentru că aici e un spațiu mai intim deși tot public e. Multumesc pentru comenatriu. p.s.: eu incerc sa nu folosesc cuvantul FB de fata cu copiii ca sa nu-i familiarizez cu ideea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.