Cred că nu am știut ce înseamnă cu adevărat să fii responsabil până ce nu am devenit mamă. Imediat ce s-a născut primul copil, am văzut cum e să te trezești noaptea și să te uiți dăcă mai respiră copilul, să ai mare grijă când îl hrănești să nu cumva să se înnece și așa mai departe. Încă mi se pare greu și extrem de solicitant totul și m-am gândit să-mi trec pe o listă care sunt pricipalele mele stresuri ca mamă a 2 copii:

  • să nu se înnece cu mâncarea, ăsta e clar primul meu stres major și, de când sunt destul de mari cât să vorbească și să se înțeleagă bine unul cu altul, chiar se întâmplă des ca unul să aibă mâncare în gură, iar celălalt să-l facă să râdă sau să se prostească la masă că doar sunt copii. Cum intervin eu: mai întâi le spun să înceteze o dată, de două ori, a treia oară unul din ei e trimis în camera lui sau în oricare altă cameră pentru a se calma și revine apoi și mânâncă singur dacă noi am terminat deja. E singura cale pe care am găsit-o.
  • să fie bine hrăniți copiii, să le dau diversificat, asta e un stres real pentru că azi chiar e greu să crești un copil cu hrană 100% naturală sau cel puțin eu nu pot. Ce încerc să fac este să le dau cărniță la fiecare masă, lactate, brânzeturi, masa de fructe de dimineața pe care o iau de când erau bebeluși adică de când am început diversificarea, dulciuri puține, suficient de multe lichide etc. Totdată mă uit și la cantitate că, dacă ar fi după fiică-mea ar mânca așa, ca o vrăbiuță 🙂
  • să nu răcească:  încă am stresul ăsta pentru că știu cum primele 2 nopți sunt nopți albe la fiecare răceala pentru că ei nu pot să adoarmă că ba au nasul înfundat, ba nu știu ce mai am și uite așa stau să-i veghez târziu în noapte.
  • să nu calce în mizeria de câini de pe trotuare, de prin parcuri, de prin iarbă… Am pățit-o zilele astea să simțim un miros ciudat pe holul casei, am căutat și am descoperit problema pe una dintre tălpile băiețului. M-am enervat și i-am aruncat cu totul că oricum rămăseseră cam mici. Of, ce mai înjur eu printre dinți la fazele astea pe acei stăpâni de patrupede care nu ies și ei cu punguța după ei să dea dovadă de civilizație.
  • să nu se rănească prin casă, să-și prindă mâna etc. Am pățit-o de atâtea ori: într-o zi eram în baie, mă spălam pe dinți relaxată când aud un țipăt ascuțit pe care nu l-am identificat ca fiind al băiețului sau al feiței, știu doar că am sărit așa cum eram cu pasta de dinți în gură să văd ce-o fi pățit copilul, copil care își prinsese degetele într-o cutie de jucării puțin crăpată (tot de ei, desigur). Nu era grav, l-am liniștit, dar stresul… hm, stresul mare ca de obici când auzi că urlă copilul 🙁
  • să nu pot mânca și eu un prânz liniștită, dacă aș fi știut înainte să devin mamă cât de mult îmi va lipsi o masă în tihnă, ce mult aș mai fi savurat și o singură felie de pâine în liniște, liniște deplină fără să aud la fiecare 30 de secunde că cineva vrea ceva: ba apă, pâine, lingură, a… și chiar de-ar fi toate astea puse cum mă străduies să fie de obicei, tot se găsește ceva gen cineva își varsă apa pe masă, ciorba, murdărește pernuța de scaun etc. Și uite așa singurul lucru pe care-l savurez e o pungă de chipsuri noaptea după ce adorm ei sau ceva dulce că doar n-o fi fără vicii, nu?  🙂
  • La tot ce-am scris se adaugă cel mai mare stres adică ăla ca o să pic într-o zi din picioare dacă mai continui să adun multe nopți nedormite pentru că, deși băiețelul meu are peste 3 ani, încă sunt trezită pe la ore d-astea gen 4, 5 sau 6 dimineața și tot ce vrea e să-l adorm la loc și apoi plec în camera mea, doar că somnul ăsta fragmentat îmi omoară încet-încet neuronii.

La voi cum e, voi ce stresuri aveți de când ați devenit mame?