Ce mi-ar fi plăcut mie să învăț la orele de dirigenție

Am citit zilele trecute un articol pe LinkedIn care mi s-a părut pur și simplu genial. Mi-au plăcut atât de mult ideile domnului Mitruțiu, trainer și lector asociat la Universitatea de Vest din Timișoara încât, în timp ce citeam, mi-am amintit instantaneu de școală, mai exact de ce făceam eu la orele de dirigenție din clasele V-VIII și apoi la cele din liceu (clasele IX-XII). Cu experiența de viață de acum mi-am dat seama că nu desen si matematică mi-ar fi plăcut să fac, ci mi-aș fi dorit să fiu mai bine pregătită pentru viață.

Domnul Mitruțiu vorbește despre “înființarea unei instituții educaționale numite Școala vieții”, idee care mie mi se pare originală, eu însă nu m-am gândit atât de departe, ci mi-am imaginat doar cum ar fi fost să învățăm la orele de dirigenție (măcar la cele din liceu) lecții de/din viață care chiar ne-ar fi fost de folos în viitor. Cum ar fi fost ca, la fiecare oră de dirigenție, în acel timp, să ne vină câte o persoană abilitată care să reușească să ne capteze atenția și interesul și să ne prezinte o temă de interes pentru un adolescent de 14-18 ani sau să fie invitați “oameni care au trecut prin experiențe revelatoare”, cum îi numește domnul lector și, care pot fi modele pentru tinerii liceeni.

Având în vedere experiența mea de viață de până acum ca mamă, soție, și om care a cunoscut și a trăit la rândul lui, anumite “experiențe revelatoare” de viață m-am gândit să punctez mai jos câteva idei (recunosc cinstit că nu știu ce se mai face la orele de dirigenție din învățământul de stat de acum, mai ales că eu sunt mamă de preșcolari) despre ce mi s-ar părea mie util să se discute/ prezinte la orele de dirigenție.

Curricula în primul rând ar trebui să țină cont de vârsta copiilor/ adolescenților cărora se adresează vorbitorul pentru a nu fi afectați emoțional școlarii, iar acest lucru se poate face vorbindu-se cu un psiholog care cunoaște psihologia vârstelor, apoi ar mai conta mediul (dacă este vorba de școli din mediul urban/ rural, de școlile din sate sărace sau de liceele de elită din marile orașe, de profilul școlii/ liceului etc, de etnia populație de acolo etc.

Cred că ar fi extrem de util să fie ținute discursuri/ prezentări  despre:

  • cât este de important pentru copii/ adolescenți să aibă încredere în ei și cum se construiește încrederea pas cu pas (asta merge și la cei din clasele V-VIII, dar și la liceeni),
  • importanța voluntariatului la orice vârstă și satisfacțiile pe care le poți avea contribuind la binele comun pentru că eu cred că și altruismul se poate învăța,
  • educație rutieră, iar o idee ar fi ca aceasta să fie adaptată vârstelor adică în clasele V-VIII să li se vorbească copiilor despre importanța respectării regulilor de circulație de către un polițist de la Poliția Rutieră (purtarea centurii, traversarea pe zebră etc). Dacă ne adresăm categoriei 16-18 ani atunci un discurs cu impact ar putea fi cel al unei victime cu multiple leziuni provenită dintr-un accident rutier, pentru ca tinerii să realizeze pericolul vitezei (viteza excesivă fiind unul dintre factorii responsabili de majoritatea accidentelor) și repercusiunile extrem de grave pe care le poate avea un accident rutier, să înțeleagă ce înseamnă exact o fractură, cât timp de recuperare presupun anumite leziuni etc.
  • educație juridică în domeniul Dreptului Muncii, mai ales că adolescenții dobândesc capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani conform Codului Muncii în vigoare, chiar adolescenții cu vârsta de 15 ani pot încheia un contract de muncă în calitate de salariați, condiția fiind acordul părinților/ reprezentanților legali. În aceste cazuri, ar fi extrem de util ca, în cadrul unei ore/orelor de dirigenție să fie invitați juriști, avocați sau alți experți în domeniul Dreptului muncii care să le explice liceenilor anumite prevederi cu privire la ce ar trebui să cuprindă contractul lor de muncă, drepturi și obligații, timpul de lucru, timpul de repaos, condițiile de muncă etc.
  • pericolul drogurilor și aici probabil că ar fi indicat să vorbească nu neapărat persoana în cauză care și-a revenit, ci mai ales părinții, cred că adolescenții ar fi foarte interesați și emoționați să cunoască drama unui părinte care a asistat neputincios la căderea copilului în această patimă.
  • capcanele rețelelor sociale gen Facebook unde tinerii au tendința de a se imita unii pe ceilalți și a dezvălui mai mult decât trebuie despre propria persoană, despre familie, prieteni etc, probabil că cel mai indicat ar fi un expert în securitate cibernetică
  • pentru adolescenții de liceu cred că nu ar strica să vină cineva și să le țină o prezentare sau un discurs motivațional despre cât de important este să ne iubim așa cum suntem, mai ales că este știut faptul câte complexe pot apărea între 14-18 ani și cât de rău ne pot afecta emoțional etichetele și răutățile celor din jur (am scris un articol despre propriile-mi complexe fizice și cât de mult m-au afectat pe blogul Ruxandrei Luca). O prezentare sau un discurs din care adolescenții să înțeleagă că fiecare om se dezvoltă în ritmul lui și faptul că unele fete au 170 cm la 18 ani, iar altele 150 cm sau unele 45 de kg, iar altele 70 nu este în neregulă, constituția fiecărei persoane depinzând de foarte mulți factori, ficare persoană având propriul ritm de creștere și propria moștenire genetică, de aia suntem unici.
  • iluzia frumuseții și dependența de operațiile estetice, un subiect care le-ar trezi sigur interesul adolescenților, un medic cu principii etice solide ar fi cel mai indicat, ori o persoană care a apelat la bisturiu de mai multe ori decât ar fi fost necesar.
  • consiliere vocațională: sunt extrem de mulți tineri care se trezesc la 18 ani că habar n-au ce facultate vor face sau încotro o vor apuca, iar acest lucru se poate rezolva foart ușor pe baza unor teste  simple interpretate doar de persoanele abilitate. E mai ușor pentru un adolescent să-și aleagă domeniul profesional după ce vede negru pe alb că înclinarea lui e în domeniul social/ real etc.
  • mărturii ale unor oameni care, deși aveau ocazia să plece din țară au rămas să construiască ceva în România și pentru România
  • discursuri despre cât este de importantă cunoașterea Constituției României și celorlalte legi ale țării: aici orice jurist le poate vorbi despre drepturi si obligații cetățenești, despre separarea puterilor în stat etc.

Mie mi-ar fi plăcut să aud la orele de dirigenție povești impresionante de viață și nu-mi rămâne decât să sper că ai mei copii vor face ceva cu adevărat util în acea oră care era o dată pe săptămână și vor veni să-mi povestească ce lucruri interesante au învățat sau ce oameni deosebiți care le pot fi modele au cunoscut.

Sper ca până vor fi copiii mei școlari să se mai schimbe multe lucruri, iar ei să învețe, pe lângă materiile care se predau în școală și care au rolul și importanța lor, și lucruri care să-i pregătească mai bine pentru viață cum ar fi să comunice asertiv, să lucreze în echipă, să facă voluntariat, să-și dezvolte inteligența emoțională etc.

2 thoughts on “Ce mi-ar fi plăcut mie să învăț la orele de dirigenție

  1. Of, ai pus punctul pe i. Nici eu n-am facut nimic util la dirigentie. Nici macar n-am folosit timpul pentru matematica, sport sau altceva. Dirigina folosea acel interval pentru a ne mustra in legatura cu notele, pentru a motiva absente, pentru a dezbate diverse nimicuri. Pe scurt, absolut nimic de folosit in viata.

    Stateam si eu recent si ma gandeam la exact acelasi lucru. Pentru ca in ultima vreme citesc diverse carti de psihologie sau de dezvoltare personala si pentru ca toate aceste carti converg intr-un fel sau altul spre concluzia ca noi, ca oameni, nu stim sa comunicam si sa empatizam, ma intrebam de ce oare scoala nu ne invata aceste lucruri. De ce ne lasa sa ne lovim cu capul de toate pragurile, pentru ca de-abia la 30+ sa ajungem sa invatam ce-am facut gresit la 15, la 20,la 25, si sa muncim sa vindecam ce-am stricat… in loc sa fim ajutati sa prevenim. Citeam intr-o carte despre sistemul de educatie din Olanda (care nu e perfect nici el, nu-l laud, dar.. ) ca cei mici au niste ore in care merg cu totii, cu clasa si invatatoarea, de jur imprejurul scolii, pe strazile din apropiere, si incearca sa identifice lucruri care ar putea fi imbunatatite pentru a face mediul inconjurator mai sigur, mai curat, mai accesibil. Apoi strang toate ideile si le trimit sub forma de sesizari/propuneri catre primarii sau cum s-or chema la ei aceste institutii, apoi cineva vine, dupa un timp, sa le dea feedback. Mi se pare ceva enorm de valoros: sa ii inveti pe copii, de mici, ca au puterea de a schimba ceva, atunci cand le pasa si cand se implica.
    Ma bucur ca exista oameni care se gandesc la orice initiative care ar putea transforma invatamantul romanesc intr-unul mai aplicabil, mai axat pe viata reala si de-abia mai apoi pe performanta academica.
    Sper ca am fost coerenta 🙂

    • Da, am înțeles exact ce ai scris, e atât de trist de ce nu luăm/ importăm de la alții ce e bun, ce s-ar putea aplica și la noi. România e țara în care îmi doresc să trăiesc pentru tot restul vieții mele și mă doare când văd că unii dintre tinerii de 20 și ceva de ani nu au deloc direcție, nu știu să comunice, cum ai spus și tu, să fie empatici, mi se întâmplă des să stau cu copilul meu de 2 ani în brațe și ei să butoneze telefoane, la fel cum mi se întâmplă să nu mi se cedeze trecerea la trecerile de pietoni de către unele femei, ele care poate sunt și mame, nu știu, doar Dumnezeu ne mai poate salva, rămân optimistă și sper să se îndure de noi și de viitorul copiilor noștri 🙂

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.