Cine mai folosește azi pronumele personal de politețe?

Mă gândeam uneori așa cât de ciudată par eu când mai folosesc pronumele personale de politețe la persoana a III-a dacă vorbesc de cineva care nu este de față cu o terță persoană și mi se întâmplă de multe ori s-o fac.

De exemplu, chiar zilele trecute cineva mi-a cerut numărul de telefon al unei alte persoane și, având în vedere că acea persoană este mult mai mare de ani decât mine, iar eu mă adresez cu dumneavoastră ori de câte ori vorbim, viceversa fiind valabilă, mi s-a părut normal să folosesc pronumele personal de politețe când am vorbit despre acea persoană adică dumnealui/ dumneaei (pers. a III sg.). 

Am fost și eu liceană, studentă, masterandă și, deși unele materii nu-mi plăceau absolut deloc, mi-a plăcut întotdeauna să mă adresez politicos profesorilor atunci când mă aflam în fața lor și la fel de firesc mi s-a părut să vorbesc politicos când vorbeam despre ei, pardon despre dumnealor (pers. a III pl.) 🙂

Cu dumneavoastră (pers. a II-a) mă adresez oricum oricărei persoane necunoscute și sunt cazuri când chiar nu tolerez să mi se adreseze cineva altfel, adică să mă tutuiască deși nu mă cunoaște. Mi s-a întâmplat odată să stau la coadă la Registrul Comerțului în București, eram destul de tânără și să vină o tipă de vârstă cu mine care să mi se adreseze (fără o introducere prealabilă) ceva de genul: Auzi, sunt și io după tine, da? Nu m-am simțit deloc confortabil, nu mi-a plăcut nici tonul așa că i-am răspuns ceva de genul: Ok, o să vă țin locul, dar ne tutuim cumva? Femeia s-a blocat și a rectificat repede: Aaa, mă scuzați, mulțumesc frumos. Nu știu dacă am fost malițioasă, dar chiar cred că trebuie avută puțină grijă la modul cum ne adresăm și cui pentru că nu suntem îndreptățiți să vorbim cum ne vine nouă mai ușor.

Legat de studenție și de școală, văd și aud deseori adolescenți prin autobuze vorbind despre profesorii lor de parcă s-ar trage cu aceștia de șireturi și mă întreb ce față ar pune dacă acel profesor s-ar afla din greșeală chiar în spatele lor.

Mi s-a părut interesantă o sugestie a lui Covey (am mai scris despre cartea lui Covey prin august), despre faptul că “putem trăi o viață mai echilibrată dacă aplicăm în viața noastră niște presupuneri pentru corp, minte, inimă și spirit“. 

Presupunerea lui Covey pentru inimă suna așa: “dacă ne închipuim că toate persoanele străine pot auzi ce spunem despre ele, în orice moment; de acum înainte, vorbim despre alții în consecință”.

Mi se pare de bun-simț ca, dacă tot ne adresăm unei persoane cu dumneavoastră, să folosim și în lipsa ei tot pronumele personal de politețe, și, oricât de desuet ar părea azi pronumele personal de politețe (mai ales cel de la persoana a III- a sg. și pl.) eu am de gând să îmi păstrez acele mici particularități ale mele ca om care mă fac să mă simt bine și confortabil cu mine însămi.

Voi mai folosiți formele de dumnealui/ dumneai și dumnealor ale pronumelui persoanal de politețe sau credeți că s-au învechit?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.