De când sunt mamă am observat cât de multă importanță trebuie să acord comunicării cu ai mei copii de la tonul pe care mă adresez până la cuvintele folosite mai ales că ei speculează orice urmă de slăbiciune, de parcă ar fi cei mai iscusiți și mai abili avocați din lume.

Ați observat și voi cum, uneori, chiar și comunicarea cu adulții este dificilă pentru că tu spui una, gândindu-te la ceva și te trezești cum interlocutorul înțelege cu totul altceva și nu o să intru prea mult în detalii pentru că, în cazul adulților sunt foarte multe motive pentru care pot înțelege altfel decât ai vrut tu să transmiți.

Azi vorbesc doar despre cuvintele pe care încerc tot mai mult să le evit (și chiar reușesc cam 90%) atunci când sunt cu copiii mei:

1. În loc de dacă, folosesc mereu “după ce”. Am pus sintagma în ghilimele pentru că nu am descoperit-o eu, ci am citit-o în cartea Irinei Petrea (Și tu poți fi supernanny, vol. 1).

De atunci, de când am citit, am reținut că da, e o mare diferență să-i spun copilului când îmi cere dulce la masă:

  • Primești după ce ai terminat de mâncat, în loc de
  • Primești dacă mănânci și astfel închei orice negociere.

2. Cuvântul imediat l-am eliminat pentru că mi-am dat seama cât este de stresant pentru mine să răspund oricărei solicitări de parcă ar fi cea mai urgentă. Nu, nu arde nicăieri și orice poate aștepta așa că le răspund frumos, calm, când îmi cer amândoi un lucru fix în același timp și, dacă mă mai și enervez (că sigur nu sunt eu cea mai calmă mamă), le zic că nu sunt robot .

3. Cuvântul perfect mi se pare cel mai nociv când vrei să descrii ceva, o acțiune a copilului, când trebuie să-i dai feedback micuțului, mai ales când realizezi că ai un pui de om perfecționist așa că mă feresc foarte tare (cât pot eu de tare) să-i spun fetiței mele:

  • mami cuvântul ăsta l-ai scris perfect sau
  • ce desen perfect ai făcut,
  • wow, e perfect cum ai…

Și, chiar dacă o să spuneți că le tot fac reclamă poveștilor scrise de mine, adevărul este că mă folosesc mult de ele, mai ales de povestea Greșeala, ca să pot face comparații când vine fetița mea și-mi spune că nu e mulțumită de cum a scris/colorat/construit ceva. Atunci îi dau exemplul cu Greierașul căruia nu i-au ieșit din prima pantofiorii Omidei și revine la sentimente mai bune față de propria-i persoană.

Și NU, perfecțiunea nu există (nu pe Pământ, cel puțin) și oricum ar fi plictisitor dacă ar exista, așa că mi-am scos cuvântul perfect din vocabular de foarte mult timp și l-am înlocuit cu alte cuvinte/expresii mai prietenoase cu copiii 🙂 ,dacă pot spune așa, de genul:

  • e foarte bine;
  • e frumos tare;
  • îmi place;
  • e drăgălaș;
  • da, ai reușit să faci ceva minunat etc.

Fără PERFECT viața e mult mai frumoasă, iar noi toți mult mai puțin stresați și copiii își pot trăi liniștiți copilăria, fără presiune că, sincer, ultimul lucru pe care-l vreau ca mamă, pentru copiii mei, e să pun presiune aiurea pe ei.

La voi cum e, la ce cuvinte ați renunțat sau vreți să renunțați?