Mă uit la mine de multe ori și văd trăsături de la bunica mea, de la mama, de la mătușa mea, de la bunicul sau chiar de la stră-stră-străbunica de care am vorbit cândva.

La vârsta pe care o am, deși sunt destul de conștientă de mine, am uneori și stări în care poate sunt preocupată de ceva, poate sunt obosită sau irascibilă. Oare copiilor ce le voi transmite, ce aport emoțional le voi lăsa?  Le voi transmite pozitivism și optimism sau, din contră, aportul meu emoțional va fi unul negativ pentru că ei vor prelua predominat stările în care poate nu mă simt foarte bine, poate sunt anxioasă sau trista.

Am mai scris despre învățarea continuă ca singura șansă pe care o avem în epoca în care trăim și, având în vedere că totul se schimbă mai repede decât ne putem noi adapta, nu ne rămâne decât să vrem să fim mai buni zilnic și să și facem ceva în acest domeniu, să citim, să observăm și să luăm ce e mai bun din jurul nostru pentru că modele există.

Zilele astea sunt tare fericită ca mamă pentru că fiica mea are o nouă pasiune, a lăsat păpușile și acum inventează povești și mă pune pe mine să le scriu și apoi să i le citesc și recitesc și sunt interesante, sunt vesele, ea mai și desenază diverse personaje și e tare distractiv, uneori chiar mai preia din cuvintele pe care eu le-am folosit în cartea lor de povești și chiar din alte cărți de prin casă (tot de povești), dar are și multe idei originale și îmi place că e pozitivă.

Îmi place atât de mult să fiu învățată de ei, de copiii mei, mă simt de parcă aș fi din nou în prima zi de școală și știu că pot controla aportul emoțional pe care mi-l aduc eu ca mamă la omul de mâine prin discuții dese cu copilul, prin timp de calitate petrecut împreună, prin jocuri și citit povești, dar și prin faptul că nu-mi las copiii să treacă nepăsători pe lângă natură fără a observa cum apar ghioceii sau cum se simte mirosul teilor înfloriți.

Și, pentru că viața nu e numai miere, e important să le explic și stările mai proaste atunci când le am.

Ne agităm mult să avem o contribuție materială cât mai mare în viața copiilor, să le luăm haine nu știu de care, ultimul penar sau telefon la modă, dar oare de nevoile lor emoționale ce știm?

Aportul nostru material în viața copiilor are valoare doar când este însoțit de cel emoțional așa că mă străduiesc zilnic să-i ajut să-și înțeleagă emoțiile și, de ce nu, să-i fac chiar să simtă gustul copilăriei mele, de exemplu plăcerea extraordinară a jocului de-a v-ați ascunselea exact ca-n povestea Risipa când, primăvară fiind ne ascundeam prin gradinile de la bloc (că pe atunci Bucureștiul era înverzit), ne schimbam hainele și apoi strigam fericiți: ai spart oalele și-ai mâncat sarmalele.

Copilăria micuților de acum nu seamnănă și nu va fi ca a noastră, dar asta nu înseamnă că nu avem amintiri și simțiri de care putem povesti și râde cu poftă, la fel cum ei vor aveam momentele lor amuzante la care noi vom fi părtași.

Mă bucur așa de tare c-a venit primăvara, iar copiii mei sunt destul de mari încât să le pot povesti ce năzbâtii făceam și cum mă mai distram copil fiind.

Un copac cu rădăcini puternice va putea să trimită seva mai departe la crenguțe și ele vor crește înalte și pline de frunze și se vor bucura de lumina soarelui așa cum ar trebui să ne bucurăm noi acum de martie.

Sursa foto: arhivă personală (o pădure din apropierea unei mănăstiri superbe).