Întâmplarea de care vorbesc azi s-a petrecut când fiica mea avea vreo 5 ani și a fost una care merită povestită (zic eu).  Într-o zi, în timp ce eram în cameră cu ea și butonam ceva la telefon (obicei prost la care am tot lucrat de atunci și de care mai am puțin și scap), copilul, foarte pasionat, îmi tot povestea ceva legat de jucăriile ei.

Eu, neatentă și superficială (recunosc) doar dădeam din cap sau mai răspundeam așa monosilabic din când în când sau chiar printr-o interjecție de genul aha, mmm etc, fiind 90% absorbită de telefonul meu. 🙁

Stă micuța mea ce stă și bătăioasă cum e o și văd că vine la mine și zice pe un ton dur privindu-mă fix:

– Auzi mami, tu nu mă asculți deloc.

Hm, mi s-a părut atât de imperativ tonul ei că am lăsat și telefon și gânduri și tot si m-am întors foarte serioasă (a se citi – interesată, concentrată, prezentă) spre ea și i-am răspuns:

– De ce mami, de ce crezi tu că eu nu te ascult?

– Păi cum să mă asculți dacă nu mă întrebi nimic, nu mă privești și doar ești concentrată la telefonul ăla…

Wow, a fost ca un duș rece recunosc, mi-am dat seama cum micuța mea, deși n-a auzit probabil în viața ei de termenul ascultare activă, știe exact ce presupune lucrul ăsta. Știe că ascultarea activă presupune nu doar să ciulesc urechile spre ea, ci să mai pun și eu 2-3 întrebări de clarificare, să mai și parafrazez pe ici-colo și chiar să-i dau un feedback atunci când e nevoie. Iar eu… eu era total absentă, lipseam cu totul, lipseam mai ales afectiv din viața propriului meu copil… 🙁

Totul e bine însă când se termină cu bine, așa că mi-am recunoscut vina imediat și chiar i-am ținut o mică prelegere (pe înțelesul ei, desigur) despre ce presupune o ascultare activă, am felicitat-o că a recunoscut un om care nu ascultă așa cum trebuie, cred că nici de auzit nu auzeam bine ce-mi spunea și, nu în ultimul rând, mi-am cerut sincer iertare de la copilul meu.

Întâmplarea asta m-a făcut să fiu mai atentă la nevoile puilor ăstora mici, să mă străduiesc mai mult să fiu mai ales prezentă spiritual și după aia prezentă fizic și aștept cu plăcere vârsta potrivită să discut din nou cu ea despre conceptul de ascultare activă.

Sursa foto: arhiva personală

La voi cum e cu ascultarea activă? Ați pățit vreodată ce am pățit eu sau reușiți mereu să fiți atenți când vorbiți cu ei?