De când am blogul, am cunoscut multe femei (majoritatea cu blog) care m-au inspirat într-un anumit moment al vieții mele, însă o mare inspirație am primit-o (tot din blogosferă) pe vremea când nu aveam blog și nici ideea de a-mi face vreodată. Eram doar o femeie aflată la prima sarcină, care-și dorea enorm de mult să nască natural (pentru că așa simțeam) și care căuta zilnic informații care să o ajute să treacă cu bine peste acest mare pas.

Și, pentru că spitalul unde urma să nasc era unul de stat, mă așteptam la tot ce era mai rău și mă temeam îngrozitor mai ales că mai suportasem la viața mea o spitalizare lungă pentru alte probleme de sănătate care-mi lăsase ceva sechele.

Și atunci a apărut EA: o bloggeriță super simpatică, foarte sinceră, perfecționistă și atentă la detalii care descria foarte amănunțit cum și-a născut  primul copil, la spitalul unde și eu urma să nasc, vorbea chiar de un doctor pe care îl cunoșteam că mă consultase când ajusesem în urgență cu tentativă de avort spontan, iar faptul că a născut natural și toate detaliile ei m-au ajutat enorm.

Am căutat-o abia anul trecut ca să-i mulțumesc că între timp a reununțat la blog, iar azi vreau să-i mulțumesc și public pentru tot aportul ei la bunăstarea mea.

Cele mai amuzante descrieri de atunci (pentru mine) erau cum, văzând că are contracții, n-a plecat direct la spital, ci s-a dus liniștită la coafor să se aranjeze (cred că citeam articolul când era în lună avansată de sarcină și umorul ei m-a binedispus atât de tare că n-am mai acordat așa mare importanță faptului că povestea și cum i s-au rupt artificial membranele (eu am scăpat de procedura pe care o descria ea destul de neplăcut, pentru că la mine s-au rupt de la sine).

Aventura unei nașteri naturale (cred că nici ea nu a folosit trusa de epidurală) a fost atât de frumos povestită pe blogul ei și atât de folositoare încât, când am ajuns în salonul unde eu urma să nasc, mă simțeam minunat (atât cât te poți simți când ai contracții) să pot să mă plimb în voie pe unde am chef,  ba chiar glumeam cu doctorii și doctorițele care erau atunci pe tură (doctorul meu urma să vină abia la final, nu cu mult timp înainte să nasc) și chiar le-am oferit din ciocolata pe care o aveam în bagaj că unul dintre ei zicea cum c-ar pofti la ceva dulce 🙂 .

Nu vreau să intru în detalii despre ce presupune nașterea naturală la un spital de stat din București, acum sunt destul de multe experiențe de genul ăsta povestite pe bloguri, iar experiența mea nu e cu nimic mai specială ca să merite povestită, ci azi vreau doar să mulțumesc unei femei minunate care, prin a ei dezvăluire, m-a ajutat atât de mult.

Un interviu despre maternitate și experiențele mele ca mamă puteți citi pe blogul Roxanei care m-a invitat luna asta să scriu la rubrica ei și eu am acceptat cu plăcere.

Azi, e 8 MARTIE și e despre noi toate, despre femei, mame sau nu, angajate sau casnice, despre mamele noastre, bunicile, mătușile, surorile etc. și azi e un moment potrivit să-i dedic acest articol EI, femeii străine, dar care m-a ajutat atât de mult să-mi aduc pe lume primul copil. Data viitoare nu voi mai aștepta ani de zile până să-i mulțumesc cuiva, ci o voi face în cel mai scurt timp.

LA MULȚI ANI NOUĂ, TUTUROR!