Aud zilnic oameni care se plâng de oboseală, mame mai ales, dar care nu fac nimic concret pentru a se odihni, nu iau pauză și nu se deconectează. Sunt vremurile în care telefonul este verificat în permanență, suntem mereu conectați la rețelele sociale și zilnic alergăm în lumea asta nebună pentru că “trebuie” să fim la curent cu tot ce se întâmplă, să fim informați, să nu ne scape ceva, să nu ratăm promoțiile… Este secolul în care duminica muncim, iar a doua zi de de Paște/Crăciun suntem din nou în mall, că a mai rămas ceva de cumpărat.

Știu că e la modă ca mamele fie super-eroine cu resurse nelimitate și inepuizabile și să fie conectate non-stop cu tehnologia ca nu cumva să rateze ultimele “descoperiri” în materie de creșterea copiilor, însă am realizat că niciodată nu voi putea să absorb toată informația de care am nevoie ca mamă așa că cel mai bine este să respect valorile în care cred și să-mi ghidez viața după principiile pe care le-am testat deja și care mi se potrivesc de minune și unul dintre ele este să nu muncesc duminica, deși mă mai abat uneori.

Când eram mică, îmi amintesc perfect cum, în vacanțele petrecute la bunici, oamenii de la țară, duminica, dormeau la prânz, mai ales în zilele călduroase de vară și apoi se trezeau, mâncau și stăteau de vorbă în fața porții cu orele. 

Atunci parcă timpul se oprea în loc, nu existau rețelele sociale, nici pasiunea pentru telefoanele mobile și oamenii, țărani simpli, așa cum erau bunicii mei, și care munciseră la câmp sau în gospodărie toată săptămâna, erau afară, la poartă, împreună cu alți membri din familie, cu vecini, consăteni și cu sămânță de vorbă. Da, am zis bine sămânță că, de cele mai multe ori, mai spărgeau și semințe de floarea-soarelui, distracția lor care nu costa nimic. Mie îmi plăceau semințele acelea proaspete, care nici să se usuce nu apucau. 

Erau vremurile  în care femeile nu coceau pâine, nu făceau de mâncare, nu spălau rufe, nu călcau, de cusut și tricotat nici nu poate fi vorba, ci se odihneau, așa erau duminicile copilăriei mele.

Când am ajuns în facultate, eu nu aveam cursuri duminica, însă mama mea avea un serviciu în care lucra duminicile și am urât perioada aceea pentru că nu o vedeam, nu luam masa împreună, iar familia nu se reunea în ziua de odihnă.

După ce am devenit mamă pentru prima oară, în primele 3 luni mi-am plâns mult de milă, mă simțeam copleșită de-a dreptul, aveam de multe ori haine pe care le întindeam abia seara deși le spălam dimineața, atât de obosită eram, vedeam pe pielea mea cam ce presupune să muncești 24 de ore din 24, fără weekend-uri, fără vacanțe, cu pauze pe apucate. Nici nu știam dacă e luni sau joi, dacă plouă sau e soare, vedeam doar copilul și nevoile lui.

Maternitatea m-a schimbat enorm pe toate planurile, iar, după câteva luni ale primului copil am simțit că trebuie să fac schimbări majore în viața mea pentru a putea face față îndatoririlor și rolurilor pe care le am așa că am încetat să mai aștept compătimirea celor din jur și am început să iau măsuri.

Am început să-mi pun întrebări și să caut soluții pentru a-mi optimiza munca, am refuzat să cred că mamele sunt sclave și trebuie să le facă mereu pe toate, zi de zi, și ăsta a fost începutul reechilibrării mele ca om.

Am decis singură că trebuie să renunț să mai muncesc duminica, duminica trebuie să fie liberă, porunca a 4-a a Decalogului mi-a devenit dintr-o dată extrem de clară așa că am început să lucrez cu mine la partea asta: să tai tot ce se poate tăia de pe lista de activități de duminică și am reușit, mai am foarte puține de tăiat.

Am început prima dată să realizez cât și de ce muncim duminica și de sărbători încă de când mergeam la supermarketul din cartier și le spuneam doamnelor angajate că pe mine mă mustră foarte tare conștiința că ele muncesc duminicile în loc să fie acasă cu familia doar pentru uituci d-aștia ca mine care nu și-au cumpărat pâine/apă sau alte lucruri de sâmbătă. Și apoi le și promiteam că data viitoare, de rușine, eu nu mă mai întorc în magazin chiar de-ar fi să mor de foame. Am reușit în unele duminici să mă țin de plan, în altele nu, cert e că într-o zi de sâmbătă, nu mică mi-a fost mirarea când, vorbind cu una dintre casiere, îmi spune veselă că proprietarul magazinului a decis să nu se mai lucreze deloc duminica. Nici nu vă spun fericirea mea, am fost extrem de bucuroasă. Deși nu mi se datora mie, m-am bucurat că femeile acelea puteau sta și ele alături de familie și copii.

Azi, pot deja să privesc în urmă, am ani buni în care mi-am păstrat duminica doar pentru familie și, chiar dacă sâmbăta nu-mi văd capul de treburi și muncesc de dimineață până seara, duminica știu că am liber, că e doar a noastră, nu mă simt o sclavă, ci ca un om care poate alege. 

Duminica NU vreau să fac treburi casnice, însă pe bloguri mai intru și aici am de lucrat, dar NU nu scriu și nici nu postez articole, tocmai pentru că duminica eu o consider strict pentru familie, e o regulă ce nu trebuie să admită excepții decât foarte-foarte rar adică de 2 ori pe an poate și atunci pentru cazuri cu adevărat importante.

Eu aleg să NU muncesc duminica și de sărbători, aleg să nu merg la Mall a doua/a treia zi de Paște/Crăciun, aleg să mă odihnesc și să încerc să respect cu sfințenie a 4-a poruncă a Decalogului pe care, cred uneori că Dumnezeu a creat-o special pentru mame. Aleg să nu trăiesc în lumea LIKE-urilor, ci în lumea reală, iar atâta timp cât deciziile mele nu-i afectează pe ceilalți, merg înainte pe drumul meu.

Să nu muncesc duminica și de sărbătorile din calendarul ortodox este unul dintre pilonii mei de echilibru ca om și ca mamă și mă ajută să-mi organizez mai bine viața și să-mi conserv resursele pentru restul zilelor săptămânii când sunt cu adevărat ocupată, când mă culc mereu după miezul nopții  și când trebuie să fac față multor provocări solicitante atât fizic cât și intelectual.

Decizia mea de a respecta ziua de duminică (de a mă respecta pe mine, eu fiind doar un om și nu perpetuum mobile) îi încântă extrem de tare pe cei mai micuți beneficiari ai familiei noastre (cei doi copii) care știu că există o zi la sfârșitul săptămânii plus altele de sărbătoare când mami e doar a lor. Dacă voi reuși în viitor ca duminica nu doar să nu fac treburi casnice, așa cum am reușit să mă educ, ci și să nu intru DELOC pe bloguri, să nu comentez și să nu mă uit la ceas, voi fi cu siguranță o mamă mult mai bună pentru copiii mei, pentru că MAMA DE DUMINICĂ e mama care nu miroase a mâncare, se joacă cu puii ei fără să se uite la ceas, nu tastează nici la calculator și nici pe telefon și e dedicată 100% lor, minunilor din viața ei 🙂 .

La voi cum sunt duminicile?