Am scris recent un articol despre cât de importantă este împachetarea mesajului când ne oferim feedback între noi, adulții și, cum comunicarea în general este una dintre pasiunile mele și unul dintre lucrurile pe care caut să le îmbunătățesc continuu, vreau să vă spun că sunt și mai interesată de comunicarea asertivă cu ai mei copii.

Ca mamă-educator a propriilor copii sunt atentă să nu-i critic (prea mult) știind cât de nocivă poate fi criticarea copilului, să le explic pe înțelesul lor diverse lucruri, să-i ajut să iubească să învețe, să fie curioși în a ști cât mai multe, să-și îmbogățească vocabularul etc.

Într-una din zilele când fiica mea învăța să scrie literele mi-am dat seama cum am găsit o aplicabilitate practică foarte bună a teoriei împachetării mesajului în relația cu copiii, când fetița mea, după ce-și termina tema pe care eu i-o trasasem, aștepta să vadă părerea mea, să vadă cât de mulțumită sunt de ce-a făcut ea.

Iată un dialog ideal cu fiica mea din perioadele când reușesc să-mi păstrez foarte bine calmul, să nu fiu impulsivă, să înțeleg că este la început și nu are de unde să le știe pe toate din prima, mai exact iată cum cred eu că ar trebui să fie oferit de către părinte feedback-ul într-un mod asertiv, propriului copil:

  • Mami, e bine? întreabă fetița după ce a scris un rând cu “a” mic de mână, să spunem.
  • Wow, mami, ce drăgălaș e primul a din rândul tău, uite ce frumușel este, te-ai încadrat foarte bine. 
  • Da, mami, chiar îți place?  zice copilul nerăbdător și puțin surprins că nu i-am observat și pe ceilalți a mai strâmbi.
  • Da, mami, îmi place mult, ai început foarte bine cu a-ul ăsta, te-ai mai grăbit văd pe la mijloc și ți-au ieșit niște a mai crăcănați așa, dar văd că ai înțeles de unde trebuie să pornești, îmi place și codița cum ai legat-o. Bravo. Mai lucrăm puțin și sunt sigură că la următorul rând o să-ți iasă foarte bine și nu o să-i mai faci așa de crăcănați de zici că joacă fotbal.
  • Ha-ha, care joacă fotbal, mami?
  • A-urile tale, uite astea 3, la ele mă refer, la literele tale :).

Cam așa au decurs multe dintre zilele noastre de caligrafie și nu numai, am încercat mereu să încep feedback-ul dat copilului cu ceva ce a făcut foarte bine, ceva ce mi-a plăcut (fără să mint copilul), apoi am pus la mijlocul frazei ce mai trebuia îmbunătățit și am încheiat mesajul tot în notă pozitivă. Și da, umorul poate ajuta mai ales la copiii mici că, până la urmă “ce-i mare filozofie să-ți fie frică de o literă”?  (era un titlu dintr-o carte de vocabular).

Eu gândesc la modul că, dacă mie ca adult nu-mi place un feedback în care doar sunt criticată, în care interlocutorul meu nu găsește nimic bun de lăudat și de apreciat, și mă simt atât de prost, dar un copil, vă imaginați cum se simte? De aceea, teoria de care vorbesc în articol, mie mi se pare excelentă de aplicat în relațiile cu propriii noștri copii atunci când îi ajutăm la lecții, indiferent de vârsta lor. Ei au nevoie să învețe de la noi și noi să nu facem pe deștepții și pe atotștiutorii că, la cât de evoluați sunt ei, oricum nu vom putea face asta mult timp, ci să încercăm să-i ajutăm să înțeleagă cu calm, răbdare (da, știu că nu putem fi mereu calmi și senini, important e să ne străduim și să de dorim continuu să fim mai buni ca părinți). 

O literă care nu-i iese unui copil din prima (gândiți-vă numai la “H” mare de mână) nu e o tragedie și e important ca cel mic să înțeleagă că, dacă va repeta o să-i iasă până la urmă, iar părintele este alături de el. 

Comunicarea asertivă, tonul nostru, privirea și chiar umorul ne pot ajuta să fim cei mai buni prieteni ai copiilor noștri atunci când avem rolul de educatori, de primi educatori ai lor, de oameni care-i formează așa că sper să vă fie de folos ce-am scris și să nu uitați să împachetați frumos mesajul când copilul vă cere feedback adică să începeți mereu cu ceva ce v-a plăcut, la mijloc puneți ce mai trebuie îmbunătățit și încheiați tot într-o notă pozitivă, la fel ca la sandvich, salata pe margini că-i mai light așa și carnea la mijloc, că ea cade greu 🙂