Săptămâna asta m-am amuzat foarte tare, de fapt ne-am amuzat teribil, eu și fiica mea pentru că, într-una din seri eu am descoperit un e-mail mai vechi trimis soțului meu (o să scriu cândva un articol distinct legat de acest lucru), era de prin 2015 și conținea una dintre poveștile scrise de mine, o poveste din cartea Tribunalul Pădurii.

Și cum eram eu cu ai mei copii în cameră, deodată mă pufnește râsul cu ochii în telefon. Ei se jucau liniștiți și eu muream de râs. Citeam și râdeam. La un moment dat, fiica mea, văzând cum chicotesc, vine curioasă și se uită în telefon. Nu prea avea ce să înțeleaga copilul că nu aveam și poze, aveam doar o poveste în forma de atunci, era o ciornă mai mult, niște personaje, dar textul era … să spunem diferit 🙂

Mi-am dat seama că ar fi cazul să i-l citesc și ei așa că i-am spus: uite mami, hai să vezi și tu cum arătau poveștile noastre acum 3 ani și ceva. Copilul era foarte curios și aștepta povestea.

Nu am reușit să-i citesc nici 3 propoziții că fetița mea spune afișând o grimasă așa  de om dezamăgit și în două secunde o și aud pe un ton ironic:

Ce-i asta, mami? Păi noi nici nu avem personajul ăsta! Nu-mi place deloc, păi nu ții minte cum începe aici? Și începe apoi să-mi explice ca un om mare.

Pentru că eu le citesc seara, înainte de culcare, poveștile de pe telefonul mobil, ei le știu atât de bine că fiica mea îmi poate reda pasaje întregi, iar băiețelul e de ajuns să vadă o bufniță pe undeva și gata, e bufnița noastră din poveste.

Am lăsat-o eu să se amuze și apoi i-am spus: păi vezi tu, mami, că nici oamenii mari nu le știu pe toate? Mami nu este perfectă, nici ea nu le știe pe toate. 

Chiar? m-a întrebat copilul cu uimire și cu satisfacție.

Chiar mami, exact cum ți-am spus, mami a vrut tare mult să-ți facă drept cadou o carte de povești, dar, pe vremea aia nu știa nici câte povești va scrie, nici dacă va termina cartea, nici cum vor arăta poveștile la final.

Apoi am întrebat-o: Ce părere ai acum despre personajele noastre. Ți-e drag de ele?

Da, mami, nu vreau să le modifici și să le pui pe astea din telefon că sunt urâte.

Nu, mami, i-am răspuns, alea erau o ciornă, adică erau încercările mele. Acum mami a terminat cartea și astea sunt, astea pe care le știi și pe care eu vi le citesc la culcare. Sunt ale voastre și sunt scrise special pentru voi.

Mulțumesc, mami, ce bucuroasă sunt, îmi zice și îmi dă o îmbrățișare și un pupic.

Da, și e important să înțelegi, atunci când te mai superi că ai depășit puțin în cartea ta de colorat sau nu ți-a ieșit bine vreo literă sau cifră, să te gândești că și oamenii mari greșesc sau să-ți aduci aminte de Greieraș căruia nu i-au ieșit din prima pantofiorii făcuți pentru Omidă.

Perfecționismul la copiii mici mi se pare mai degrabă defect decât calitate și am mare grijă ca, atunci când văd că fiica mea este prea dură cu ea însăși, cere prea mult de la propria persoană, e bine să-i explic prin puterea propriului exemplu că putem fi fericiți și dacă lucrurile nu ne ies perfect și că important este să perseverăm și să fim mai îngăduitori cu noi că “n-au intrat zilele-n sac”.

În copilărie îmi aduc perfect aminte cum îmi era greu să-mi accept limitele. Deși eram a doua în clasă, în clasele V-VII, și oricum prima dintre fete, eu tot nemulțumită eram și refuzam să înțeleg că nu am cap de fizică și de matematică și, oricât aș încerca, acele medii mă vor trage mereu în jos.

Azi, ca mamă, mă bucur mult să-mi văd clar limitele, să știu că nu le pot face pe toate și să mă mulțumesc cu ce pot face, să fiu fericită când copiii mei, dacă văd vreun papagal sau vreo Veveriță pe undeva, deja îmi spun că sunt păsările și animalele din poveștile mele, să fiu bucuroasă când fiica mea îmi spune că și ea vrea să creeze haine și rochii cum îi fac eu, pe care le poartă cu plăcere, deși ea nu are plăcerea să se joace cu păpușile prea mult și așa mai departe.

Dacă încerci să fii zilnic mulțumit de tine însuți nu înseamnă că nu ai năzuințe mai mari și că nu mai ai aspirații și ești un plafonat, ci înseamnă că înțelegi cât este de important echilibrul emoțional mai ales ca părinte.