Pe Alexandra Lopotaru o știu de exact un an, anul trecut în februarie am auzit prima dată de blogul ei – Bebelonia.ro  și, de atunci, am tot vorbit, iar de ceva vreme pot spune ca face parte din familia noastră în sensul că a ei carte de povești este una dintre preferatele copiilor mei, practic mereu se vor gândi la micuțul Luc atunci când vor mânca cireșe 🙂 .

Alexandra e o maestră a figurilor de stil că doar d-aia stă cu DEX-ul deschis non-stop 🙂 (e o glumă d-ale noastre), este un om altruist, o mamă sensibilă, este comunicativă și naturală, o persoană care se implică în proiecte diverse, de la protejarea mediului și curățirea Voinesei până la “asistarea alăptării în maternități”.

Îi mulțumesc pentru disponibilitatea de a-mi răspunde la întrebări și vă las să o descoperiți mai jos, pentru cei care încă nu știați foarte multe despre ea:

1. Bună Alexandra! Mă bucur că ai acceptat să-mi acorzi acest interviu și, ca o primă întrebare, spune-mi când ți-a venit ideea de a avea blog? Cine te-a inspirat?

Draga mea, mulţumesc eu pentru oportunitate. Blogul a venit cu sine, de la sine, când îmi tot admiram copilul, tot scriam texte în cap şi simţeam că am nevoie să le scot la lumină. Eu mai avusesem un blog început prin facultate, dar în care nu mai scrisesem demult. Iniţial, am postat acolo, dar am simţit că am nevoie de o altă casă, de un alt refugiu, dedicat noilor mele simţăminte. Aşa, au apărut Poveştile mele din Bebelonia, unde muza este copilul meu de doi ani şi un pic din iarnă.

 2. Te așteptai ca blogul tău să ajungă un blog de succes atât de repede?

 Eşti tu prea drăguţă, dar nu cred că este de “succes”. Desigur, a crescut într-un an destul de mult, nu mă aşteptam să adun în jurul meu oameni atât de frumoşi, care să mă impulsioneze să scriu zilnic. Care îmi mulţumesc că le pun un zâmbet în colţul gurii. Totuşi, cred că mai am mult de muncă şi timpul e de partea mea să încerc să cresc uşor-uşor, să transmit mesajele mele şi mai multor părinţi.

 3. Știu că în ianuarie, Luc, al tău a împlinit 2 anișori. Care crezi că ar fi 3 calități pe care, odată cu nașterea lui, le-ai dobândit sau, pe care le avea deja, dar abia după ce ai devenit mamă le-ai conștientizat?

Permite-mi să îţi spun că eu, odată cu Luc, am devenit mai responsabilă, am început să simt o forţă lăuntrică fantastică şi mi-am dat seama că sunt capabilă – eu, aşa pişpirică şi silfidă cum mă vezi – să ofer o iubire imensă, fără contur.

 4. Anul 2018 a fost unul foarte aglomerat pentru tine, care crezi că au fost cele mai importante 3 proiecte în anul ce abia s-a încheiat?

Anul 2018 a fost aglomerat în sine, pentru că a fost primul în an în care blogul meu a funcţionat aproape zilnic. Mi-a ţinut nopţile ocupate, mi-a amânat somnul de prânz de lângă Luc, dar mi-a oferit, la schimb, timp pentru mine. Am lansat prima mea poveste pentru copii, “De unde ştii cum mă cheamă?”, apărută la Editura Creanga Fermecată şi am filmat un prim episod dintr-o emisiune online informativă pentru părinţi.

De asemenea, a fost anul în care eu şi câţiva amici ne-am înfiinţat “Asociaţia Descoperă Voineasa”, proiect prin care vrem să promovăm casa noastră dragă. Am organizat chiar şi primul nostru eveniment, o expoziţie foto, prin care am vrut să facem o paralelă între trecut şi prezent. Voineasa a fost odată un diamant, iar acum – din cauza celor care ne conduc – este acoperită cu un strat mare, mare de praf şi nu mai străluceşte cum obişnuia să o facă. Este păcat, ne doare sufletul şi sperăm să o revigorăm cumva. 

5. Ce emoții te-au încercat la prima ta lansare de carte? Cum te-ai simțit să vezi atâția oameni care au venit special pentru tine?

Am fost atât de impresionată, că mi-au trecut toate emoţiile. Au venit cititori şi prieteni de la Piteşti, de la Braşov, doar ca să mă vadă pe mine o jumătate de oră. A fost incredibil şi nu înţelegeam ce am făcut să merit asta. Au venit colegi de generală, colegi de liceu, chiar şi doamna mea dirigintă, din clasele V-VIII, copii, părinţi, familia mea numeroasă, deci îţi imaginezi ce bucurii aveam în inimă. Le mulţumesc tuturor de la mine şi până la fiecare, pentru că au rupt efectiv o bucată din timpul lor şi mi-au dat-o mie. Mai ales Florentinei Baloş, de la WAHM, şi Cristinei Antonica, fondatoarea editurii, care au crezut în mine.

 6. Am observat că și tu ai avut unele complexe fizice (și eu am pățit-o). Îmi poți spune când crezi că le-ai depășit? Cum te simți acum vizavi de aspectul tău fizic? Ești mulțumită?

Întotdeauna mi-a plăcut să fiu mai înaltă, iar de când sunt mamă tot încerc să scap de nişte kilograme în plus. Mă rog, aşa spun oficial, dar să ştii că nu m-am străduit cât ar trebui. Nu am făcut sport, nu am renunţat la dulciuri, nu am luptat pentru acest lucru. Şi cred că asta se traduce că, undeva în colţul conştiinţei mele, sunt împăcată cu mine. Altfel, dacă într-adevăr aş fi deprimată de cum arăt, aş lăsa blogul şi aş alerga de dimineaţa până seara. Cred. Nu sunt fotomodel, asta e clar, dar când îmi văd copilul că îmi zâmbeşte aşa frumos, am speranţa că în ochii lui sunt aşa cum ar trebui.

 7.  Mai știu, de asemenea, că îți plac călătoriile. Zi-mi unde ți-a plăcut cel mai mult și de ce?

Nu încape îndoiala că Japonia este pe primul loc. În primul rând, pentru că am fost  trei luni împreună, eu, soţul şi Luc, timp în care am experimentat cultura lor interesantă din plin. În al doilea rând, pentru că mi-am luat vreo două săptămâni şi părinţii, şi fratele (tata s-a închinat, nu se gândea el să ajungă acolo vreodată) şi le-am făcut o surpriză enormă. Şi, evident, pentru că Japonia este OutOfThisWorld, cum îmi place mie să spun. Nu am văzut nicăieri atâta civilizaţie, asemenea curăţenie, atâta politeţe laolaltă. Ei curăţă scările de la metrou cu aspiratorul şi se scuză dacă trenul întârzie cinci secunde. Secunde!

8. În cei 2 ani de când ești mamă, care crezi că a fost cel mai greu moment și cum te-ai simțit atunci?

 Nu am cum să uit prima criză de colici a lui Luc. Eram singură acasă şi se învineţise de la plâns. Nu a durat mai mult de cinci, zece minute, timp în care am încercat toate remediile posibile, dar mie mi s-a părut o viaţă întreagă. Mai mult, m-a şocat şi am crezut că eu nu sunt bună să fiu mamă. Cum să nu pot să il ajut cu nimic? Am plâns apoi mai rău decât el.

 9. Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ai schimba ceva la viața ta familială?

Nu, nimic, nimic. Îmi place unde sunt în prezent şi cred că totul se datorează cronologiei de până acum.

10. Există bloguri care îți plac și pe care le citești mai des? Ce anume admiri la colegele din blogosferă și ce nu-ți place?

Recunosc că până să fiu mamă nu urmăream pe nimeni. De când am propriul blog însă, am descoperit o grămadă de oameni care îşi aştern trăirile şi încearcă să ajute prin exemple proprii. Simpatii am pentru foarte mulţi, antipatii în niciun caz, pentru că fiecare are propriul stil, propriul public, propriul drum.

 11. Știu că-ți place să scrii, spune-mi, te rog, ce planuri ai pe 2019. Să ne așteptăm la o nouă lansare de carte semnată Alexandra Lopotaru?

Vai, ce frumos sună! Dar da, chiar da. Am în plan să public o nouă poveste pentru copii, în colaborare cu Lavinia Falcan pentru ilustraţii, şi un volum de poezii pentru familie, ilustraţii făcute de Adriana Bidiga. Mă bucur mult că am două doamne talentate care mă ajută şi sperăm că la vară te vom invita 🙂