O criză de nervi oprită la timp cu un pupic și-o îmbrățișare

Zilele astea m-am uimit pe mine de cât de echilibrată am fost: adică mai calmă, mai liniștită, mult mai liniștită, cred că de la faptul că, deși, de când a început luna septembrie băiețelul meu iar mă trezește noaptea, mai exact la ora 1 noaptea că-i ies măsele, de vreo 2 nopți mă odihnesc mai cu spor.

V-am mai scris despre ce mare provocare o reprezintă somnul de prânz când trebuie să-mi adorm amândoi copiii, nu-i așa?

Să vă spun ce-am făcut azi: la somnul de prânz i-am pus pe copii să doarmă, nu au mai vrut povești, băiețelul și-a înșirat mașinile și deja închisese ochii, însă fetița… hm, ea a început să țipe că nu vrea somn, că nu are nevoie, apoi s-a urcat în pat și chiar așa la orizontală cum era se zbătea de mama focului fără ca eu s-o apostrofez cumva.

Am stat calmă, îl mângaiam în continuare pe fratele ei și, la un moment dat, văzând că nu se oprește m-am apropiat de ea și am început s-o mângâi pe mânuță, nu i-am zis nimic doar am privit-o și am mângâiat-o 🙂 . Ea a continut să se opună ba chiar să plângă și apoi am luat-o în brațe și am dezarmat-o cu iubirea mea: am pupat-o, i-am spus că o înțeleg că poate e obosită și ea, ce copiii nu au voie să fie obosiți, doar mămicile pot și am ținut-o așa strâns. I-am mai zis să plângă dacă vrea că eu voi fi acolo mereu și așa am și fost, acolo lângă ea, fără să fac altceva.

După ce i-am promis că imediat ce-l adorm și pe fratele ei, mă bag lângă ea și o iau în brațe, s-a liniștit total și a închis fericită ochișorii tot suspinând până s-a calmat de tot.

Dar… chiar când credeam că am totul sub control, s-a ridicat frate-său căreia fetița mea îi este model desigur și a început și el: nu mai viau la somn, nu-mi pace la somn… Am rămas calmă în continuare și am mângâiat-o în continuare pe fetiță, iar băiețelului meu i-am distras atenția zicându-i: wow, ai găsit mașina de Poliție, mami, ce bine c-ai găsit-o, arătând spre patul lui, mai ții minte când ți-a luat-o băiețelul ăla? Bine c-am recuperat-o, nu-i așa? S-a calmat și el, a venit la loc în pat, și-a luat mașinuța în brațe și au adormit amândoi ca doi îngerași, iar eu am prins momentul să trag și eu un pui de somn de o oră și un sfert lângă ei.

Are sens să vă mai spun ce fericită s-a trezit fetița mea cu mămica ei lângă ea?

Ce bine ar fi să fiu mereu așa și să se rezolve crizele astea ale lor atât de ușor și cu atât de puțin consum de energie că tare-mi place liniștea… La voi cum e?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.