Poșetă mov tip săculeț cu paiete 2/2

Am revenit azi de unde rămăsesem: am cusut căptușeala, i-am făcut genții mele și baiera din restul de material de la maiou (doar partea din față am folosit-o), am cusut căptușeala de geantă după ce am croit-o și ….gata 🙂

Dar să începem cu începutul, iată cum am croit căptușeala:

Sunt 2 părți, 2 funduri rotunde și 2 buzunare interioare 🙂 În poza de mai jos sunt cele 2 cercuri cusute unul de celelălalt pentru rezistență mai mare 🙂

Între timp am și surfilat mai bine baza genții mele și am tăiat surplusul de material de data trecută:

Așa arată căptușeala cusută la mașină și fixată:

Aici căptușeala e cusută de geantă și fixată definitiv:

Materialul folosit pentru căptușeală îl țineam de mult timp tocmai pentru că-mi plăcea culoarea asta mov-prună și mi-a parvenit de la niște pantalonași de-ai fetiței mele de când era bebeluș 🙂

Ăsta e primul buzunar al genții mele,
iar acesta este al doilea, fiecare  buzunar se închide prin capse negre, câte una de fiecare:

Baiera am făcut-o, cum spuneam, din materialul rămas de la maioul inițial, așa mi s-a părut mie c-ar arăta interesant.

Am tăiat practic niște fâșii de material pe lungime și la lățimea considerată de mine și iată ce-a ieșit:
Apoi le-am cusut între ele și le-am cusut din nou la mașină să le finisez, le-am unit pe toate, le-am împărțit în 3 și le-am împletit până am ajuns unde am dorit:

Poate părea ciudat, dar eu știam de la început că-mi trebuie exact 120 cm de baieră la geanta mea ca să vină cum vreau eu că vreau s-o port și vara peste o bluză de vară, să spunem, dar și toamna sau primăvara peste o geacă de piele sau un trench. Și ce credeți, la final baiera mea era chiar mai lungă, așa de bine mi-a ajuns materialul 🙂
În poza de mai sus vedeți și un set din Ag la care vreau să-mi asortez geanta în funcție de ținuta generală, desigur 🙂
Sunt mulțumită de ce-a ieșit și o s-o port cu prima ocazie ori la o ținută all black, ori la una all white, ori la ceva mov, cred ca sunt destule combinații 🙂
Observații finale: geanta mea este foarte încăpătoare, având o înălțime totală de 23 de cm, o lățime de 20 cm și o baieră împletită în 3, de 120 cm. Materialul folosit a fost 95% vâscoză și 5 % elastan pentru baieră plus partea de paiete mov dreptunghiulare cusute pe o plasă.

Voi ce tip de baieră ați fi ales, sau poate un lanț? 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.