Elastice de păr gemene, dar nu identice din tul ciclam și bej

Acum 2 ani pe vremea asta lua naștere blogul meu și, recunosc că mă gândeam la faptul că-mi va fi greu să am mereu idei în domeniul ales de mine, dar iată că revin mereu cu noi și noi proiecte pentru a inspira în primul rând mămicile cu fetițe 🙂 , iar eu aștept  noul an cu noi provocări pe care să le împărtășesc cu voi 🙂

V-am zis de data trecută că mai am câteva idei să vă arăt. Astăzi, în mod excepțional, nu o să public articolul cu rochița de Crăciun a fetiței mele pentru că n-am reușit să editez pozele, să le așez, etc (abia am reușit spre seară să finalizez elasticele din poze) . Azi o să vă arăt ce accesorii i-am făcut la rochița pe care o va purta și, în acest fel, vedeți și materialul și culorile la care m-am gândit eu.

Modelul ales pentru cele 2 elastice este unul pe care-l știți deja, noutatea constă n faptul că am vrut 2 elastice surori dar cu materialele suprapuse în mod diferit, practic m-am jucat cu cele 2 culori, tulul bej cu sclipici și cel ciclam 🙂

Iată cum le-am realizat:

Mai jos sunt poze cu 4 fâșii din tul, 2 câte 2 egale, dar culori diferite. 

Ce vedeți voi mai sus, cerculețul acela din tul ciclam ar fi trebuit cusut peste floarea din dantelă roz piersică pentru ca efectul suprapunerii celor 2 culori să fie maxim, însă eu am uitat 🙂 , știți voi, oboseala asta…

Mie mi-a plăcut la nebunie ideea și merg purtate nu doar în laterale ca 2 codițe ci și la o singură coadă împletită, unul sus și altul jos. Combinația celor 2 culori o veți vedea mai bine în articolul următor unde vă arăt rochița în care fiica mea l-a așteptat pe Moș Crăciun în seara de ajun 🙂

Gata, a trecut și anul acesta, iar eu vă mulțumesc mult pentru că-mi citiți articolele, sper să postez tutoriale interesante și pe viitor și să vă încânt privirile cu poze potrivite 🙂

Vă doresc tuturor Sărbători fericite alături de cei dragi și revin până pe 31 dec să vă arăt și poze cu rochița de prințesă a fetiței mele 🙂

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.