Urechiușe din flori croșetate pentru o căciuliță roz pudrat

Toamna asta are temperaturi foarte scăzute dimineața așa că, deși ar fi trebuit să avem o trecere mai lentă din vară în toamnă, iar fetița mea să poarte căciulița pe care i-am decorat-o eu cu paiete roz mici și mari, am fost prevăzătoare și i-am cumpărat dinainte una mai groasă de toamnă mai târzie, de culoarea roz pudrat cu ciucure de blăniță.

Problema e că, deși îmi plăcea mult modelul căciulii, mă cam trezeam dimineața că fiica mea avea urechile goale, căciula alunecându-i pe părul mătăsos, așa că am decis să-i cos niște urechiușe doar de formă, adică decorative și nu în prelungirea căciulii, și niște baiere ca să-i stea pe urechi în diminețile reci din Brașov.

Eu nu știu să croșetez, adică știu să țin o croșetă în mână, dar nu mă descurc să fac flori, iar floricelele corai din poze sunt croșetate de mama mea, mi-a făcut mai multe și toate culorile să i le pot aplica nepoțelei pe diverse haine unde se potrivesc mai bine 🙂 .

Mi-a fost mai ușor să fixez floricelele cu ace de siguranță apoi să probez copilul și să cos baierele pe dedesubt, la final, baiere pe care le aveam în cutiile mele de panglici, dantele, elastice și alte accesorii că v-am mai zis că păstrez diverse lucruri.

Mi-a plăcut mult cum s-a potrivit culoarea căciulii – roz pudrat, cu cea a florilor croșetate – corai 🙂 Gata, căciula-i pregătită pentru vremea rea.

Voi le mai dați copiilor căciuli cu urechiușe? 🙂

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.