Nu știu voi cum sunteți, dar mie iarna asta, care nu mai trece odată, mi-a dat mari dureri de cap și la propriu, dar și la figurat.

După ce am tot căutat prin magazine o căciulă neagră, groasă și care să aibă și lână în compoziție, am sfârșit prin a-mi cumpăra una de la raionul de copii, o căciulă neagră simplă, cu ciucure (ciucure la care am renunțat) și care are 50% lână și 50% acrilic.

Singura mea problemă a fost că, deși este de lână, nu rezistă nici ea la iarna cea geroasă din țara noastră, așa că mi-a venit ideea de a-i coase o căptușeală inspirată fiind de o altă căciulă groasă albă pe care o port și care are căptușeala și acel lucru contează.

WP_20170210_14_22_23_Pro

Mi-am ales un material din bumbac mai grosuț pentru căptușeala mea, l-am tăiat aproximativ și mi-am dat seama în timp ce lucram la căptușeala mea de faptul că modelul căciulii este extrem de simplu și se pretează ușor la ce vreau eu să fac.

WP_20170210_14_22_52_Pro

Sus am lăsat mai lat materialul să-l pot încreți ca să se potrivească perfect.

WP_20170210_15_41_21_Pro

După ce am terminat de cusut la mașină, am întors-o pe față ca să o pot coase cum trebuie și chiar mă gândeam de ce nu mi-am făcut-o mai devreme 🙂

WP_20170210_14_22_42_Pro

Așa arată pe spate după ce-am făcut-o. Căciula mea stă și pe urechi că doar si ele îngheață iarna, nu? . Asta-i și motivul pentru care căptușeala ține până jos și nu până la bordură. Ce vedeți mai jos este a doua căciulă, modelul original cu ciucure și pe care am cumpărat-o pentru fiica mea că tot i se asortează la niște ghetuțe, însă ei nu-i voi coase căptușeală pentru că i-am luat-o special pentru primăvară.

WP_20170210_15_57_06_Pro

Gata, am rezolvat și cu problema asta, o să-mi fac inventarul când am timp și probabil o să le cos tuturor căciulilor din casă niște căptușeli că frigul este un inamic pe care nu-i bine să-l subestimezi 🙂

WP_20170210_15_57_58_Pro

OBSERVAȚII: dacă vă apucați de căptușit căciuli, nu folosiți decât materiale naturale, gen lână, bumbac sau chiar cașmir, ca altfel e în zadar munca voastră 🙂 Spor 🙂

p.s.: sper ca după lunga mea absență de pe blog să reușesc să-mi fac timp de a posta un articol măcar la 2 săptămâni, dacă nu chiar mai des, că  idei sunt destule și sper să vă inspir în continuare.