Dacă e LUNI, atunci vă arăt ce am mai croit, deși brâul este este gata încă din decembrie.

Când am scris articolul despre cum am croit rochița din tul bej cu sclipici auriu, am promis că revin cu idei și de cum poate fi accesorizată, iar accesoriile pe care vi le arăt azi pot fi purtate și la oricare altă rochiță a copilului ce se asortează.

Brâul este cusut inițial pe o bucată de material provenită de la jupa rochiei și apoi l-am și căptușit cu o bucată de tul simplu,  (rămas de la rochiță), exact ca în pozele de mai jos.

Am căutat mult paietele-steluțe și mă bucur că le-am găsit 🙂 , iar brâul este exact cum am visat.

Inițial, recunosc, am stat puțin în dubiu dacă să folosesc și paiete argintii, însă acum, când văd pozele astea, știu că am ales bine.

Elasticul de păr, că doar știți că-mi place la nebunie să personalizez elastice, seamănă la model cu acel elastic din tul roz cu sclipici.

Să nu credeți cumva că e ușor de croit tulul ăsta cu sclipici, dar merită că e adorabil.Mai jos aveți un colaj cu brâul așezat pe manechin din față și din spate 🙂 , fetița mea poartă pe dedesubtul rochiei o helancă ivory la baza gâtului subțire, o să vă arăt idei în articolele viitoare.

P.s.: trebuie să gândesc ceva și pentru paietele-steluțe colorate, ați observat, din prima poză, că nu sunt doar aurii și argintii, nu-i așa? 🙂 .

Voi ce părere aveți, vă plac accesoriile mele? Se potrivesc cu rochia?