Palton roșu din lână și cașmir restilizat cu dantelă, mărgele și paiete

Mi-am dorit dintotdeauna să-mi restilizez un palton, să-l fac să fie doar al meu, să simt că mi-am adus atât de mult contribuția la produsul final încât DA, acum pot spune că mă simt altfel decât mă simțeam inițial când îl îmbrăcam.

Am avut ceva de cusut la el, la început am desfăcut căptușeala, la mâneci am avut grijă să desfac stofa ca să pot coase așa cum trebuie dantela și apoi am brodat dantela cu paiete și mărgele.

Nu mi-au trebuit toți cei 3 m de dantelă, dar mai bine mai mult decât mai puțin 🙂

Capsele privite în detaliu arată așa doar că în poza din dreapta jos erau două mărgele mari, le-am înlocuit și acum toate sunt de aceeași dimensiune, identice cu cele de la cele două elastice asortate. Acum înțelegeți de ce mi le-am făcut 🙂

Paltonul inițial avea nasturii ascunși, eu i-am cusut capse, atâtea câte am considerat că-mi trebuie.

Da, vremea din Brașov nu-mi permite să-l port acum, în noiembrie, însă nu avem de unde ști cum va fi luna decembrie 🙂 Ce bine s-ar potrivi lunii cadourilor…

P.s.: Sper să revin și cu un articol să vă spun la ce m-am gândit eu să asortez un asemenea palton că nu-i treabă ușoară să pui paiete la palton și apoi să-l porți și să arate și bine 🙂 .

Dacă aveți orice fel de întrebări, vă aștept pe blog să le puneți într-un comentariu și eu voi răspunde negreșit.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.