Rădăcini

Când eram mică, mama obișnuia să-mi povestească întâmplări din copilăria ei fascinantă petrecută la țară. Îmi aduc aminte și acum cu câtă atenție o urmăream și cum reușea de fiecare dată să mă facă să-mi și imaginez totul.

Cel mai mult mă impresiona viața bunicelor ei, femei simple de la țară, cu mulți copii și extrem de credincioase și de înțelepte. Îmi plăcea la nebunie s-o aud pe mama vorbindu-mi cu atâta duioșie depre ele: știu că una era blondă cu ochii albaștri, tenul foarte deschis și pistrui (mama își amintește perfect de pistruii de pe mâna ei), iar cealaltă era total opusă ca trăsături fizice: creolă, cu părul lung și ochii negri. Amândouă avuseseră o viață grea, muncită, cu multe probleme de sănătate și 4-5 copii de crescut pe deasupra.

Articolul de azi însă nu e despre ele, despre bunicele mamei mele, străbunicele mele, ci este despre străbunica mamei mele și stră-stră-bunica mea pentru că viața ei (scurtă din păcate) a fost cu adevărat impresionantă pentru mine. Femeia aceasta, femeie simplă de la țară, era de prin apropiere de Brașov, din Muntii Făgăraș mai exact. Mama îmi povestea cum, în momentul în care au fost deportați și urcați în care și căruțe, străbunica ei, mama bunicii paterne a mamei mele, s-a uitat în urmă după munții care se făceau tot mai mici și a plâns tot drumul până la câmpie unde au fost aduși. Pe această femeie, trecerea de la munte la câmpie a costat-o nu doar un drum lung de câteva ore bune și renunțarea la multe bunuri materiale și animale, ci însăși viața.

Am aflat ca bunica paternă a mamei (străbunica mea) a trebuit ca, de la 19 ani, să devină mamă pentru cei 4 frați mai mici din cauză că mama lor (strabunica mamei mele) a murit de tânără neputându-se adapta la schimbările mediului de viață când a fost deportată de la munte la câmpie.

Poate că articolul meu ar fi trebuit să se numească Te vei adapta nu vei muri (Te vei adapta, nu vei muri; Te vei adapta nu, vei muri), rămânând ca virgula să o puneți voi unde credeți că s-ar potrivi cel mai bine, dar doar după ce ați citi tot articolul.

Odată cu trecerea anilor am înțeles și eu de ce, după ce l-am cunoscut pe soțul meu, am ales să evadăm în week-end-uri de atâtea ori din București în Brașov.

Pe mine m-a marcat atât de mult această poveste adevărată a familiei mele încât iată că am ajuns în orașul visurilor mele, Brașov, în apropiere de locul unde s-au născut și au trăit pentru o perioadă strămoșii mei.

Cred că azi, stră-stră-bunica mea, de acolo de la înalțime de unde este, își privește cu drag stră-stră-stră-nepoții și se bucură că sacrificiul ei și dragostea infinită pentru pământul ăsta sfânt de la munte cu aer curat, brazi înalți și cer senin a putut fi transmisă peste atâtea generații.

Voi ce știți despre străbunicii voștri?