Suflet românesc este o carte cu o mare încărcătură sufletească. Cartea cuprinde întâmplări din viața autorului care are un talent extraordinar de a identifica și a așeza atât de frumos figurile de stil ce conferă atâta strălucire, autenticitate și originalitate fiecărei întâmplări în parte.
Printre rânduri putem citi despre o România așa cum autorul o percepe, iar țara lui Dan Puric este România aceea profundă, a oamenilor care au clădit-o și care și-au vărsat sângele pentru ea fără să stea o clipă pe gânduri. E România pe care cei mai mulți dintre noi o caută încă, încearcă s-o regăsească în vocea blajină a unui țăran înțelept, în sfaturile prețioase ale unui călugăr cu pielea zbărcită de vreme și de post, în strădania unei mame ce-și învață copiii să fie demni. E extrem de plăcut să citești fiecare povestioară în parte și să vezi apoi imaginea compusă, compusă din piese încărcate de emoție și așezate în pagină cu multă sensibilitate.
Mă minunez mereu, atunci când citesc cărți biografice de cât de însuflețite par cuvintele, cum fiecare literă așezată atât de frumos și de poetic pe foaie are propria-i poveste. La final, adunate povestire cu povestire, unele din copilăria extrem de fericită și altele de la maturitate sau experiențe din viața de actor, se încheagă o parte din viața personajului principal și descoperi omul- omul Dan Puric, un om dedicat muncii sale, un om integru și patriot. Iubirea lui față de țară este atât de mare încât, chiar și suferind dezamăgiri repetate, reușește să rămână optimist. Asta mi-a transmis mie Suflet românesc pe tot parcursul lecturii: optimism.
Încă de la început am avut impresia că citesc o carte scrisă de un preot și nu de un actor. Chiar mă întrebam dacă autorul are și Teologia. Nu are și Facultatea de Teologie, dar este un actor cu o credință în Dumnezeu de nestrămutat și acest lucru se simte din fiecare idee expusă. Iată una dintre preferatele mele că tot vorbeam de optimism:
(…) suntem datori să ieșim prin credință din moartea sufletească ce ne-a cuprins. Așa a dăinuit acest neam care a avut tot timpul suferința mai mare decât viața!
Cartea poate fi împărțită în două: prima parte, ce cuprinde amintirile lui Dan Puric, dialoguri cu unii dintre oamenii pe care i-a cunoscut și partea a doua, și mai mișcătoare, partea dedicată tatălui domniei sale. În carte există chiar atașată o poză a tatălui său. E atâta admirație, atât respect și atâta iubire pentru omul de la care a moștenit, printre alte mari virtuți, libertatea conștiinței. De aceea, cuvintele folosite, toate figurile de stil alese cu mare delicatețe alcătuiesc o operă de mare valoare. Sper ca Dan Puric să nu se lase vreodată de scris pentru că are acest talent în sânge. Există libertate în fiecare idee exprimată, iar frazele curg lin și frumos precum curge apa izvoarelor de munte. Stilul de scris este atât de natural, iar în cuvintele așternute nu se simte niciun fel de încătușare. De aici deduc și ce bine și-a ales Dan Puric profesia de actor.
Dintre toate paginile, cele dedicate tatălui său sunt absolut superbe. Personalitatea puternică a unui medic de carieră, mereu dedicat profesiei și oamenilor, cu o răbdare, blândețe și un echilibru emoțional ce ne aduc aminte de sfinți, portretul tatălui lui Dan Puric este încadrat din toate părțile în tristețe. Și, pentru că am vrut să aprofundez capitolul acesta al tristeții, vă spun sincer că Dan Puric este nu doar maestru al comparațiilor și al metaforelor, ci deține și un izvor nesecat de epitete atât de bine și de frumos alese. Iar, atunci când își descrie tatăl, aceste epitete așezate lângă cuvântul des folosit „tristețe” pur și simplu te înlăcrimează pe tine, cititor relaxat în fotoliul tău. Citind pagină cu pagină, îți poți imagina ce înseamnă viața unui om lovit din toate părțile de atâta și atâta nedreptate. Iată mai jos unul dintre cele mai frumoase pasaje ce fac parte din caracterizarea domnului Ion Purec, tatăl domniei sale:
„Avea nesfârșitele lui tristeți, tata, pe care și le purta c-o discreție sfâșietoare”.
Suflet românesc este o carte așezată la loc de cinste în biblioteca mea și vă recomand sincer să aveți curiozitatea de a descoperi și voi modul în care-și deschide sufletul românesc Dan Puric. Când voi reciti cartea, probabil că îmi voi nota și un teanc de citate, pentru că citatele pline de înțelepciune sunt la tot pasul.
Cu riscul de a mă repeta, o să spun că sunt atât de recunoscătoare oamenilor care decid să se autodezvăluie și, în felul ăsta, să lase generațiilor care vin modele de urmat.
România are nevoie de modele de oameni integri, demni, dedicați muncii lor, altruiști și nobili, și care știu să rămână modești.
Suflet românesc este o carte ce te zguduie puțin mai mult, e o carte la care te bucuri că mai sunt oameni de o înaltă calitate morală, la fel cum verși lacrimi amare de tot și pentru toți cei ce nu fac cinste României. E o lume întreagă a contrastelor din țara noastră, sunt caractere urâte, dominate de rău, alături de caractere excepționale zugrăvite printre rânduri.
O recomand cu drag tuturor, eu sigur o voi reciti cu aceeași emoție.
Mulţumesc pentru recomandare, Florina!
Foarte frumos ai scris despre ea!
Cu drag o recomand, Potecuță. Se citește ușor, iar frumusețea figurilor de stil te va captiva ca o să vrei s-o recitești. 🙂 Eu am găsit-o întâmplător în librărie și mi s-a lipit de mână atunci, iar acum, de suflet.
Si mie mi se pare ca ai scris foarte frumos despre carte.
Îți mulțumesc mult, Elena, așa am simțit: optimismul autorului, dar și respectul și iubirea pe care le poartă celui care a fost tatăl domniei sale. Este o carte extrem de frumoasă, scrisă de un om cu o educație aleasă, care iubește natura, dreptatea și istoria țării sale și care transmite optimism cititorului prin cele mai frumoase figuri de stil scoase din adâncul sufletului său… românesc!