M-am gândit să vorbesc azi despre rochița la care cred eu că am cusut cel mai mult de mână de până acum. S-ar putea să mă înșel… Cert este că ea are o poveste specială și poate reușesc să inspir și alte mămici de fetiță să creeze ceva similar.

Rochița de azi s-a născut acum vreo doi ani pe vremea asta. S-o cos efectiv am început în primăvara lui 2014 și am terminat în vara aceluiași an, dar nu asta e partea interesantă, ci faptul că materialul din care este făcută l-am luat de la o cămașă cumpărată prin 2012 și care mi s-a agățat devenind inutilizabilă.

V-am spus deja că eu păstrez diverse materiale, bucăți de dantelă, plus că mă aprovizionez mereu de la mercerie cu alte dantele noi, paiete, panglici, etc. Dar să revin la cămașa aceea că este impropriu să spun c-am pornit de la ea, de fapt am pornit de la cele două părți de dantelă pe care le vedeți voi în partea de sus a rochiei și care au fost decorate manual de către mine cu câteva sute de paiete mici argintii.

Așa s-a născut ideea rochiei: am văzut două bucăți de dantelă (acelea din zona pieptului) pe care am vrut să le decorez cu paiete mici argintii că mi s-a părut mie c-ar arăta super și apoi am căutat prin materialele mele să văd ce cos în partea de jos și am găsit resturile de material de la cămașă de unde am folosit așa:
- partea de jos a rochiei (fusta)
- mânecuțele
- dantelele din laterale
- dantelele de la decolteu
- partea de sus din spate (gulerul fostei cămăși)
- găicile pentru nasturi (tăiate și cusute cum se văd)

Cu ce am combinat:
- nasturii aleși din colecția mea de nasturi 🙂

- dantela de la poale adăugată la 2 ani de la realizarea rochiei 🙂

- panglica ivory din spate care se leagă în fundă

- danteluțele acelea foarte înguste de la mânecuțe și de pe partea verticală din zona nasturilor


- multe, multe paiete mici argintii
- câteva mărgeluțe pe piept care nu știu cât de bine se observă pt că sunt cusute în centrul frunzulițelor de pe acea dantelă

Să vă continui povestea pentru că asta chiar este o rochiță de poveste : este interesant că mi-a venit ideea dantelei de la poale care mie mi se pare că se potrivește de minune și pe care am cumpărat-o fără să am rochia la mine, abia acum când mi-am dat seama că mi-ar plăcea să fie purtată și-n vara asta pentru că mi-e tare dragă, dar era prea scurtă. Dantela a rezolvat de minune problema, iar faptul că la decolteu rochița este pe elastic, iar la spate panglica aceea se poate strânge cât doresc, mi-a îndeplinit dorința și am reușit să creez o rochiță destinată unei fetițe de 1 an și jumătate, dar care a putut fi purtată apoi și la 2 ani și jumătate, iar vara asta este al treilea an 🙂

Primii doi ani rochița arăta așa, fără dantela aceea superbă, iar ce vedeți voi sus este o brățară asortată 🙂


Așa arată pe spate rochița:


Dantela de la poale are exact un metru, restul rămas mi-a servit unui elastic de păr asortat :


La umerii rochiței am decupat 2 floricele de dantelă pe care le-am decorat cu aceleași paiete mici argintii folosite și la brau-ivory.

Cu siguranță că-mi voi mai achiziționa dantelă modelul ăsta că este adorabilă și face ca rochia să fie foarte prețioasă.

Cred că cel mai bine se vede de ce iubesc eu paietele astea în poza de mai jos:) (nasturii au fost aliniați ulterior )

Sper că vă place creația mea și poate că de acum înainte vă veți gândi de două ori înainte să aruncați cămașa/ bluza/ rochia preferată care s-a pătat sau s-a agățat. Cine știe câte poți face cu materialul parvenit în acest fel… 🙂 Până la urmă nimic nu se compară cu o rochiță handmade, nu?



Felicitari! Superba rochita, se vede daruirea cu care ai creat-o 🙂 Paietele par prinse foarte bine, dantela este aleasa cu gust. In ansamblu pare o rochita vintage iar eu sunt fan vintage 😀 La manecute as fi cusut si o ata elastica sa se stranga un pic… desigur, este chestie de gust. … Am cusut si eu saptamana trecuta, o bratara cu paiete cu ata transparenta, nu am reusit sa le aliniez desi am trasat o linie dreapta acolo unde le-am cusut 🙁 O poarta fetita mea cea mare si au „zburat” deja cateva…Tot saptamana trecuta i-am facut fetitei mele… Read more »
Eu iți mulțumesc din nou, dar stai liniștită, ești „perfect” abonata, doar că setările mele sunt ca cei abonați să fie notificați în fiecare vineri dimineața, o să vezi mâine 🙂 pentru că eu nu voi posta (deocamdată) mai mult de un articol pe saptămană (timpul nu-mi permite). Deci n-ai pierdut nimic 🙂 Nici nu știi cât mă bucură ce-mi spui, cunosc satisfacția lucrului făcut de mână. Te încurajez să încerci în continuare cu paietele și cu tot ce-ți propui. Felicitări pentru fustiță! Legat de rochița ivory, e a treia pe care am făcut-o în viața mea, o mare provocare,… Read more »
M-am linistit 🙂 , chiar am crezut ca am facut ceva gresit la abonare 🙂 Scrie când poti si când simti… Multumesc si eu pentru apreciere si pentru incurajare. Când eram copil coseama pe itamina si faceam diverse modele cu musculita dar paiete niciodata n-am cusut si vad ca e greu cu aliniatul, se mai strange si materialul daca strangi ata prea mult, deci, imi dau batai de cap 🙂 Binenteles ca nu renunt asa usor, voi mai incerca dar tot cu bratari pana invat sa le aliniez 🙂 Cat despre lucrurile facute de mana, eu am crescut cu asta,… Read more »
Uite, iți spun ceva: eu chiar cred c-ar trebui să-ți faci un blog, sunt sigură că poți inspira și pe alții și nu spun asta pentru că e cool să fim pozitivi și buni și e bine să ne încurajăm reciproc ci am și argumente: 1. e clar că ești o persoană creativă că văd că ai multe idei interesante, 2. ești mămică de fetiță (ai chiar două) și asta te face foarte norocoasă că vei avea mereu insiprație (pe mine fiica mea mă inspiră zi de zi să-i fac haine și accesorii, dacă nu era ea nu m-aș fi… Read more »
Erata: cumparat de la lidl*, cea mai reusita*
Ma gândeam la multe lucruri simultan si am facut dezacorduri.
Multumesc inca odata pentru incurajare si apreciere 😀 Este fain blogul tipei, ma tem ca eu nu voi reusi sa fac poze atat de clare. Voi incerca sa-mi fac si eu blog pana la finalul anului acesta, pana atunci mai creez cate ceva 😀
Este cel mai fain și mai profesionist blog pe tema asta pe care-l știu. Spor la creat, poate-l lansezi de Craciun, ca mine 🙂
[…] argintii le-am folosit la foarte multe proiecte, printre care: rochița verde din catifea sau la rochița ivory sau la acel brâu […]
[…] Paietele mici gri le-am tot folosit, inclusiv la brâul meu ivory sau la brâul cu verde smarald. Cele mai multe paiete mici gri cred că am cusut pe rochița ivory a fetiței mele. […]
Ce faină e! Ai creat ceva, combinând și recombinând! Foarte tare! ???