Cât de ușor poți dezechilibra bugetul familiei?

Ați sesizat că au început deja reducerile, nu? În care magazine intrați mai des, cei care sunteți și părinți, în cele pentru voi sau în cele de copii? 🙂 Eu am o plăcere deosebită să le cumpăr haine copiilor, e relaxarea supremă pentru mine, iar zilele trecute m-am bucurat de compania propriei mele fiice.

Am intrat amândoua într-un magazin, obicei foarte rar la noi în familie (pentru că eu le cumpăr haine de regulă), și ea, după ce a fost cu mine în cabina de probă să probez o bluză și-a dorit să probeze și ea ceva. M-a bucurat mult această dorința mai ales că nu e prea pasionată de haine. Nu a știut ce să aleagă, dar de aia eram eu acolo, ca s-o consiliez așa că amândouă am rămas fixate pe un tricou cu felii de pepene (ea a reținut că era și cu ananas, eu nu), i-am ales mărimea ei,  l-a probat și l-am luat. Nici nu mai conta faptul că anul acesta are suficiente tricouri cât să le schimbe zilnic timp de 2 săptămâni.

Dar să revenim la buget, vedeți cât de ușor poate fi stricat? Vedeți cum un tricou cu ananas (și felii de pepene verde) se adaugă teancului deja existent și o nouă cheltuială apare? Asta nu e grav pentru orice buget normal, zic eu, nu, nu e grav să iei copilului un tricou frumos la reduceri, însă grav e să nu ai niciun plan și să intri într-un magazin de copii de unde ieși cu două sacoșe, ajungi acasă și constați că nici nu mai are vara atâtea zile câte haine în plus ai luat tu la reduceri unui copil care e oricum în creștere, sub impuls și din dorința de a fi părintele perfect care vrea să-i ofere tot ce poate copilului.

Nu știu cum procedați voi, dar eu am propria mea metodă de a nu dezechilibra bugetul familiei.

Bugetul de care vorbesc arată ca orice buget, cuprinde cheltuieli și venituri, cheltuielile fiind clasificate în funcție de a lor destinație, iar veniturile pe surse de venit. Conform clasificării eu sunt responsabilă în casă cu cheltuielile legate de haine, încălțăminte, accesorii, cărți/reviste, jucării, produse de igienă etc. pentru că eu știu cel mai bine de câte body-uri mai are nevoie băiețelul meu sau cum stau copiii cu încălțămintea atunci când se schimbă sezoanele.

Astfel, în bugetul ținut de mine cheltuielile apar notate cam așa:

  • ch. cu hainele
  • ch. cu accesoriile (aici intră curele, genți, etc.)
  • ch. cu jucăriile 
  • ch. cu produsele de igienă, cum ar fi săpun, gel de duș etc.(aici intră și cheltuielile cu produsele de machiaj gen rujuri, etc. deși cumpăr extrem de puține pe an că eu 90% din timp sunt complet nemachiată 🙂 )

Ați realizat că deja suntem în a doua jumătate a lui 2018, nu?

Mi-amintesc perfect cum, la început de an 2018 le-am luat așa foarte sistematic pe toate și am văzut că fiica mea are tot ce i-ar trebui în materie de haine pe anul acesta adică fuste, tricouri, rochii, colanți, pantaloni etc. Însă, cu toate acestea, de când am început anul m-am trezit că i-am mai cumpărat destule ori de prin magazine că doar au fost reduceri, ori comandate de pe net.

Iată cum listele mele de contabil al familiei au fost inutile pentru că, de când a început anul, fiind destul de ocupată cu altele am trecut în tabelele mele cheltuielile fără să le fac pe membru de familie cum făceam până acum, ci le-am trecut la grămadă așa că asta a dus la mici dezechilibre.

Data viitoare când intrați într-un magazin și stați la casa de marcat cu tot teancul ăla de haine în brațe e bine să vă gândiți serios dacă copilului chiar îi trebuie toate acele haine și să aveți imaginea a ce v-ați propus la început de an sau de sezon. Acestea sunt doar sfaturile unui alt părinte pățit, nu ale vreunui expert în finațe 🙂

Eu știu doar că ce mi-am propus anul ăsta nu a mers pentru că nu mi-am respectat propriile reguli, așa că o să merg repede să-mi refac acum tabelele alea ca să am clar o viziune asupra nevoilor reale pentru următoarea jumătate de an și nu doar să cumpăr de dragul de a cumpăra și pentru că galbenul de la ananasul ăla se asortează atât de bine la pantalonii galbeni ai fiice mele.

Vă promit un alt articol la sfârșit de an 2018 sau la începutul lui 2019 ca să vă spun cât de mult m-am abătut de la calculele mele 🙂

La voi cum e, aveți un buget programat sau e lăsat totul la voia întâmplării?

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.