Zilele astea de sfârșit de ianuarie toate magazinele se întrec în reduceri pentru că au trecut Sărbătorile de iarnă, oamenii au cheltuit fiecare cât și-a propus și acum e momentul să se mai scadă prețurile.
Cum sunt născută în ianuarie, nu puteam să ratez ocazia de a-mi lua și eu câte ceva așa că m-am aruncat în mănuși că doar v-am spus că mănușile sunt laitmotivul acestei săptămâni, doar cu an articol tot despre mănuși am început săptămâna.
Pur și simplu nu m-am putut hotărî: cele negre cu broderie mi s-au părut superbe, merg asortate la haine turcoaz și mov, cele bleumarin, eee, d-alea chiar n-aveam, nu bleumarin, cele roz prăfuit mi se asortează unei căciuli, iar ultimele, alea lungi din piele, alea au fost cumpărate pentru că nu am avut vreodată un model de genul ăla și acum era momentul să am 🙂
Mi le-am cumpărat și pentru că sunt din lână, unele cu 50%, altele au chiar 80% și știu cât de cald și de bine se simte lâna.
Acum, după ce am povestit despre mănuși cred că nu ar strica să trec la partea a doua a articolului, cea despre buget.
De la ultimele cumpărături și ultimul articol despre reduceri și buget scris acum astă-vară, nu m-am prea ținut de plan, iar copiilor, cel puțin, le-am cumpărat o mulțime de haine.
Să vă spun ce am simțit când, la câteva zile de la comanda mea, de fapt după ce deja îmi ajunseseră acasă, am văzut că mănușile roz pudrat erau la preț și mai mic, erau oferte la multe dintre modelele din lână. În momentul ăla am avut un prim impuls să-mi mai cumpăr și alte modele, însă am realizat pe moment că ar fi o nebunie, așa că am meditat puțin și am înțeles niște lucruri pe care vreau să le împărtășesc cu cititorii blogului.
La ce să te uiți când îți cumperi/ comanzi de pe net lucruri la reducere:
- Câte perechi mai ai pe acasă din respectivul sortiment, fie că vorbim de mănuși, botine, genți, șosetuțe la copii.
- De câte ori porți acel lucru pe an, eu, de exemplu, am observat cum fiica mea nu a reușit vara trecută să poarte decât jumătate din hainele ei de vară, un motiv suficient ca anul ăsta să nu-i mai cumpăr rochii, fuste și pantaloni scurți.
- Ai la ce asorta ce-ți cumperi sau o reducere va atrage după sine alte cheltuieli că eu, de exemplu, am unele culori care pur și simplu nu se regăsesc în garderoba mea.
- Cât de echilibrat emoțional ești? Dacă te simți puțin dezechilibrat/ă sau în depresie, un teanc de mănuși nu te ajuta să ieși din ea, ci te va adânci mai mult, nu mai detaliez că știm cu toții reportajele acelea din străinătate cu oameni foarte „strângători”.
Soluția nu cred că este neapărat să te dezabonezi de la site-urile care-ți trimit oferta lor, ci să fii cumpătat. Eu, în calitatea mea de soție și mamă, realizez cât de mult depinde situația bilanțului familiei de cât sunt eu de echilibrată și atunci am listele mele în care știu ce le mai trebuie copiilor, de unde pot găsi un raport preț/ calitate mai bun, știu să le iau hăinuțe mai mari acolo unde se poate și chiar să le ajustez altele că doar de aceea am mașină de cusut.
Ce-mi propun pentru 2019:
- Să mai dau de pomană tot ce e mic și să fac loc în casă pentru că știu că sunt haine ce nu au fost și nici nu vor fi purtate și care ocupă locul degeaba. Nu râdeți, nu dau de pomana ca să am loc să cumpăr altele 🙂 🙂
- Să ajustez tot raftul ăla cu haine de modificat care își tot așteaptă rândul și eventual să mai postez și aici pe blog idei că și mie-mi dau alții (idei).
- Să mă abțin de la cumpărat cum am făcut luna ianuarie, înafară de mănuși și niște haine pentru copii am fost ok. E bine să te mai lauzi și singur ca să știi că faci totuși progrese.
- Să-mi reamintesc că nu locuiesc la palat și spațiul de depozitare dintr-un apartament de bloc este totuși limitat.
Sper să vă ajute articolul meu și sper să revin cu unul nou prin iulie să vă spun dacă m-am ținut de plan.
Aaa, foarte impotant: să reușesc să bifez în calendar și în agenda unde-mi țin evidența cheltuielilor faptul că am rezistat o lună întreagă fără cumpărături, apoi 2 luni, 3 luni, vă lansez provocarea.
Ce credeți: ați putea o lună întreagă fără să vă cumpărați nimic de îmbrăcat/ încălțat/ accesorii?
Da, pot pentru ca optez pentru produse de calitate, putine si bune. Am invatat asta dupa ce am rupt vreo trei geci luate de la second hand si cu pretul lor insumat imi cumparam una buna.
Eu am pățit altceva: i-am comandat fetitei o geaca la reduceri (era la jumatate de pret), pe site parea alt material si mai groasa si, cand a ajuns, am fost dezamagita, de aceea acum am o regula: NICIODATA nu mai cumpar geci de copii fara sa le pot pipai sa-mi dau seama de material. In rest, magazinele sh sunt o optiune foarte buna daca stii pentru ce intri.
si ai putut returna geaca?
Altfel, eu cumpar la reduceri, din magazine sau la second, dar la sfarsit de sezon, cu o marime mai mare. Acum geci pt la anul ‘este’ dar in martie la anul mergem iar la ‘vanatoare’ 🙂
Am lasat-o asa și mi-am asumat sa nu mai gresesc pe viitor, o va purta cand e mai cald afara. Sa stii ca am un sertar plin de hainute mai mari pentru fiica mea luate la reduceri (pulovere, pantaloni, bluzite) 🙂 Anul asta ma apuc sa-i lungesc doua salopete din reiat, chiar mi se pare ca hainele de copii au niste preturi… Vreau sa ma tin de plan: O LUNA FARA CUMPARATURI, apoi 2, 3 🙂
[…] și câteva poze în care vedeți și mănușile mele luate la reduceri pe care le-am mai modificat între timp, poate vă arăt mai explicit […]
[…] M-am gândit în vacanța asta de iarnă că n-ar strica să mai postez și articole din domeniul personalizării hainelor și am găsit poza asta cu mănușile mele într-o zi friguroasă mai ales că am și fost întrebată daca am mai cusut. Iată o idee inspirațională de personalizare a mănușilor deși eu, să nu râdeți, anul ăsta n-am prea purtat mănuși ? Astfel de articole, când voi mai publica, le voi posta doar în ziua de luni, azi e excepția. Iată cum am decis eu să-mi personalizez niște mănuși cumpărate acum ceva vreme la reduceri: […]