Deși aveam de gând să postez un articol legat de Comunicare, mi-am adus aminte de piesa mea de teatru făcută iarna asta pentru copii și care sper să vă inspire. Asta e a doua, prima a fost anul trecut: piesă de teatru cu LEGO DUPLO după povestea Minciuna.
Iată că avenit rândul celei de-a doua povești să devină piesă de teatru și nu mă credeți chiar așa de narcisistă că am în plan și o piesă de teatru după o poveste care nu e scrisă de mine, dar asta altădată. Acum vreau să vă arăt 3 Iepurași năzdrăvani (frați) și o Veveriță Mică, dar agitată că doar așa sunt veverițele, fără stare.
De cum s-au întânit cei 4 prieteni s-au pus pe joacă și, cu ce să înceapă mai întâi decât cu jocul de-a v-ați ascunselea mai ales că luna iunie e perfectă pentru acest joc la câtă verdeață există :).
Eu am improvizat cu 4 scobitori (una dintre ele ruptă ca să fie mai mică) ca să le pot arăta copiilor mei cum au tras cei 4 prieteni la sorți. Din păcate, știți din Prima parte a poveștii cum Veverița a fost prima care s-a pus cu fața la copac și s-a tot pus până s-a plicitisit și a decis să schimbe jocul, în ideea că va găsi unul la care să câștige și ea 🙂 .
Iepurașul Mare, căruia ceaiul de tei i se părea delicios, a adus imediat 2 coșulețe pentru a culege florile de tei.
Au cules ei ce-au cules, Veverița sărea veselă de pe o creangă pe alta și le apleca pentru a ajunge și prietenii ei.
După ce-au umplut coșulețele au plecat fiecare la casele lor pentru un pui de somn că erau tare obosiți după atâta joacă…
Mamele celor 4 năzdrăvani își priveau cu duioșie copiii în timp ce dormeau și habar n-aveau de isprava făcută de aceștia 🙁 …
A doua zi însă, cine bătea la ușa celor două mame?
Și iată-i pe toți cum pleacă spre Tribunalul Pădurii însoțiți de către cei 2 polițiști desigur (Polițistul Papagal o însoțea pe Mama Iepuroiacă, iar Polițistul Porumbel pe Mama Veveriță).
Hm, dar iată că la Tribunal erau deja așteptați, iar în sală se aflau Bursucul și Vulpea (eu am folosit un urs și o leoaică pentru că pierdusem Vulpea între timp).
Vulpea abia aștepta să înceapă procesul și să fie întrebată că doar era martoră. Însă, o luă gura pe dinainte…, iar Judecătoarea Ciocănitoare o puse repede cu botul pe labe.
Și, după acest episod ordinea fu restabilită, cele 2 mame lămurite, iar copiii își traseră învățămintele pentru a înțelege gravitatea jocului lor.
Să nu uităm cuvintele de final ale Ciocănitoarei:
Vreau să fie clar pentru toți locuitorii Pădurii, spuse Ciocănitoarea privindu-i cu atenție pe toți:
Pădurea este locul unde noi trăim, unde sunt casele noastre, familiile și prietenii cei mai buni. Tot Pădurea ne asigură hrana de care avem nevoie zi de zi. Dacă noi facem risipă și distrugem totul în jurul nostru, în viitor nu vom mai avea ce să lăsăm moștenire generațiilor care vin după noi.
Aici se încheie a doua piesă de teatru pusă în scenă de mine și de copii, sper că v-am inspirat și de data acesta.
Dacă vă apucați de teatru cu LEGO, inspirați de mine, dați-mi de știre sau puneți un link către blogul meu că tare mi-ar plăcea să văd vouă ce idei vă vin și ce povești alegeți. 🙂
[…] foto: una dintre pozele din piesa de teatru a Poveștii Risipa, pe care eu le-am pus-o în scenă […]