Am văzut anul acesta un film care m-a pus pe gânduri. Bine de tot. Filmul cred că era spaniol, ceva de genul acesta și era dus puțin în zona asta a telenovelelor unde totul se termină mereu cu bine. Personajul principal este o preadolescentă, orfană de tată și care nu a mai vorbit cu propria-i mamă de vreo 2 ani. Supărarea ei era că tatăl a făcut accident după o ceartă conjugală, accident soldat cu decesul lui. Deși locuiau în aceeași casă, fiica și mama comunicau mai mult prin intermediul bonei sau menajerei, ce-o fi fost.

Mama fetei e o femeie de carieră, foarte concentrată pe domeniul ei, e regizor de film sau cam așa ceva. Într-una din zile, prietena și colega fetei îi arată acesteia un afiș care anunța un concurs de curse pe bicicletă, erau curse din acelea în circuit închis, cu multe cascadorii, domeniu de care fata era foarte atrasă. Și talentată, cum se vede din film.

Problema apare atunci când fata are nevoie de acordul mamei și ea nu i-l dă pentru că-i interzisese clar bicicleta.

Atunci apare el în peisaj: actorul principal masculin, un fel de macho așa grizonat, cu geacă de piele, un fel de tată mai cool. Și el se dă drept tatăl fetei după ce puștoiaca recurge la un mic truc pentru a-l corupe să spunem și a-l introduce în jocul ei. E un joc nevinovat, el e singur, ea n-are tată. De aici cei doi se împrietenesc și, deși el e taximetrist, la bază de fapt fusese actor. Ca-n orice telenovelă, totul se potrivește. El se aruncase în alcool că-i murise fata (care din poză părea de o seamă cu puștoaica pasionată de cursele pe bicicletă). Și personajele principale se întâlnesc până la urmă toate. Mama află de isprava fiicei, copila participă la cursă, totul se termină cu bine, iar pseudo-tatăl va primi chiar un rol în filmul regizat de mama puștoiacei. În felul acesta el iese din depresie și toată lumea câștigă că filmul e cu happy-end.

Ce mi se pare interesant de observat: deși e un film în care personajele principale nici măcar nu se sărută (mă refer la mama copilei și la pseudo-tatăl adică taximetristul grizonat cu ochii blânzi), totuși filmul aduce în prim-plan prietenia aceasta dintre un bărbat străin și o copilă. Și asta eu cred că e extrem de nociv. Încrederea pe care fata, naivă, i-o acordă din prima unui bărbat matur, un bărbat cu discernământ, trecut prin viață.

Faptul că cea mică, puțin dezechilibrată emoțional că doar îi murise tatăl, are atâta încredere într-un bărbat străin mie mi se pare mai mult decât periculos.

Am văzut filmul doar cu soțul meu și, după umila mea opinie, e genul de film pe care sub nicio formă nu l-aș recomanda adolescenților ba chiar nu știu cât de bine este că a fost produs.

Cred că orice părinte care ar vedea un astfel de film și-ar pune semne de întrebare despre ce impact poate avea apropierea dintre un copil și un adult care acceptă cu atâta ușurință să înlocuiască părintele mort.

Dacă n-aș fi fost părinte aș fi spus poate uite ce film drăguț, ce bine au ales personajele și ce interesant s-a potrivit totul, doar că lucrurile nu stau deloc așa. După ce l-am văzut cu ochi de părinte într-o lume în care cazurile de abuzuri împotriva copiilor sunt mereu în creștere, chiar pot spune că mi se pare un film alunecos, periculos, nerecomandat nici copiilor și nici adolescenților deși repet nu există scene intime, actorii nici măcar nu se sărută.

Cred că scenariștii, regizorii, scriitorii și toți cei ce pot avea o influență mare asupra populației ar trebui să fie mult mai atenți cu ce promovează mai ales atunci când vorbim de impactul asupra copiilor, cele mai vulnerabile ființe.

Voi ce părere aveți?

0 0 vote
Article Rating