Ce vârstă frumoasă e asta, nu-i așa? Copiii la această vârstă fac o grămadă de lucruri minunate: descoperă lumea asta mare, se joacă, își fac prieteni, își pun întrebări și chiar găsesc singuri uneori răspunsuri. 

Dar 5 ani și jumătate nu este despre vârsta unui copil, ci este despre cât a împlinit blogul meu în această vară, mai exact pe 21 iunie.

Privind în spate îmi dau seama ce multe am descoperit având un blog. E cam mult să mă numesc blogger având în vedere că sunt cam chiulangioaică. Am avut în ăștia 5 ani și jumătate chiar și perioade mai mari de 3 luni în care am lipsit, deci cea mai bună titlulatură e aia de femeie cu blog.

Am (re)descoperit în cei peste 5 ani pasiunea pentru scris, bloguri și oameni, idei și poze, talent, cărți bune. Și am dăruit la rândul meu… timp. Acum însă, de ceva vreme, mă simt cam obosită. Și am început să văd, să citesc și indiciile, semnele că e cazul să mă odihnesc.

De exemplu, sunt tare bună să-i corectez pe alții, adică pe colegii/ colegele mele din blogosferă (în privat, desigur) dar nu sunt capabilă să-mi văd mie greșelile, să-mi văd literele lipsă, literele-n plus și altele asemenea. Pleonasme, cacofonii grave sau alte dezacorduri nu cred că fac, dar de mâncat litere mănânc cu poftă. 🙂

Și, pentru că mă cunosc din ce în ce mai bine, mi-am dat seama că nu este deloc o oboseală fizică, ci este una psihică pentru că da, mi s-au aglomerat multe în ultimii ani. Așa că o să fac ce mi-am promis că trebuie să fac: să nu mai continui să mă plâng, ci să trec direct la fapte, adică să mă odihnesc.

O să tai de pe lista mea din ce pot tăia și o să deleg ce pot delega. Teoria a fost mereu bună, asta legată de verbul „a delega”. Uneori însă nu prea ai cui să delegi sarcinile principale ale vieții tale. Așa că ce pot face e să renunț la unele pasiuni, măcar până în septembrie, adică să renunț la a scrie pe blog. Da, este o plăcere scrisul, e o pasiune, dar presupune mereu atenție, corectură, poza căutată etc. etc.

Am mai învățat ceva ce împărtășesc și aici, am învățat că societatea nu pune presiune pe tine, atâta timp cât nu pui tu. E important asta, repetați-vă în gând când vi se pare că sunteți presată să atingeți nu știu ce obiective stabilite de alții.

În încheiere, vacanță cu sănătate vă urez, cu liniște și pace și să vă odihniți, toți merităm să ne odihnim atunci când suntem obosiți și nimeni n-ar trebui să dea socoteală altcuiva de ce e obosit și de ce simte nevoia să se odihnească.

p.s.: Am anunțat azi că iau pauză nu pentru că aș fi și eu vreo vedetă cu nu știu câți fani care rămân debusolați dacă nu știu de mine, ci pentru că e important să nu pierd timpul nimănui. Nu mai țin la statisticile legate de vizitattorii unici și altele de peste 2 ani de când mi-am scos și opțiunea de abonare , mi-am șters și contul de FaceBook, deci nu mă interesează traficul, ci mă interesează să nu pierd timpul: nici al meu, nici al altcuiva. E laitmotivul acestui an. Așa că nu mai intrați pe blogul meu până-n septembrie că nu mai revin. Poate nici de atunci, voi vedea în toamnă. Comentariilor (dacă vor fi) le voi răspunde până pe 12 iulie inclusiv. După 12 iulie, doar aprob dacă e de aprobat ceva, dar nu mai răspund. Pauză vreau, pauză îmi iau. 🙂

0 0 vote
Article Rating