Am găsit timpul de a croi această rochiță din catifea și tul albastru cu sclipici, nuanța asta de albastru, vă spun sincer, m-a cucerit iremediabil și o s-o mai caut și pe viitor.

Nu m-am putut abține să combin cele două materiale prețioase, dar ceea ce n-am știut eu a fost că pe cât de diafană este catifeaua aia subțire inelastică albastră, pe atât a fost de greu de croit și cusut, cel puțin pentru începători ca mine 🙂
Am folosit aceleași tipare de la prima-mea-rochita-din-tul-roz-prafuit-22 și, deși m-am gândit să fac o rochiță cu mânecuțe scurte, tot la sarafan am ajuns în final.
Iată cum am croit partea din față:

iar ăsta este spatele. sunt câte două bucăți, una fiind căptușeala:

tulul folosit la fustă este cel de jos:

Așa arată după ce am unit părțile:

Pe dos, rochia mea arată așa:

La mânecuțe am surfilat eu materialele de mână să le fixez mai bine că-mi alunecau îngrozitor de tare ambele materiale.

Jupa am cusut-o după ce am fixat fusta din tul de partea de sus a rochiței:

Deja începe să arate a ce-mi doresc 🙂

Apoi am cusut nasturii falși pe spate pentru că rochița mea se închide prin capse, așa consider că se potrivesc la catifea, nu am vrut să fac butoniere.

Sunt niște nasturi superbi, albastru-strălucitor.

Apoi m-am gandit sa-i fac doua fundițe la umeri, fiecare bucată de tul are lungimea de 12 cm si lațimea de 5 cm:

În mijlocul fundițelor am cusut câte un năsturaș 🙂

Mânecuțele le-am finisat așa, am tăiat 2 bucăți înguste din catifea și le-am cusut frumos pe marginea mânecii, acum arată clar a sarafan.

Iata ambele fundițe cusute:

Sunt cusute în partea din față a rochiei și nu exact pe cusăturile de la umăr.

Pe spate nu mi-au trebuit mai mult de 3 năsturași simpatici 🙂



Aici se vede mai clar cam cât de drăgălașe sunt cele 2 fundițe asortate:

Ăsta-i spatele rochiței mele:

Îmi place ce-a ieșit și abia aștept să-i mai fac un accesoriu acestei rochițe adorabile pe care să-l adaug acelei fundițe din articolul ăsta: catifea-de-par-albastra.


tulul de la fustita a fost croit in dreptunghi? arata foarte bine si ma gandeam di eu sa fac pe alb, insa nu imi dau seama cum ar veni mai bine, taiata in clos sau in dreptunghi?
A fost croit exact ca la rochița cu tul roz prăfuit. Ar fi interesant pe alb :).
[…] Elasticul de mai jos l-am făcut pentru a se asorta rochiței de aici. […]
[…] ce a rezultat de fapt dintr-o greșeală ? .La spate se încheie tot prin capse, la fel ca rochița albastră din tul și catifea sau precum rochița ciclam și bej doar că, de data aceasta, nu am mai simțit nevoia să […]
de unde pot cumpara si eu tul cu sclipici?
Bună! Îți recomand să mergi la magazinele specilizate pe materiale, tesaturi etc. Eu am cumparat acel tul din magazin, era fusta initial, o fusta la reduceri si a meritat ca am folosit captuseala si pentru jupa, dar si pentru partea de sus, iar tulul l-am spalat de atunci de multe ori si e foarte calitativ. Deci cauta un magazin de tesaturi la tine in oras si vezi ca a aparut inclusiv tul cu perle 🙂 si te uiti la cat costa metrul etc.
[…] materialul unei singure fuste am făcut rochii cum e cazul fustiței bleumarin din care a reieșit o rochie că partea de sus am combinat-o cu o […]
[…] să recunosc faptul că nu mă așteptam ca rochița albastră din tul și catifea să rămână atât de repede scurtă mai ales că am făcut-o primăvara aceasta. Știind că […]