Castelele se construiesc doar muncind în echipă

Ați auzit de jocul numit „CASTEL” ? Era unul dintre preferatele mele pentru că-mi solicita mult atenția, presupunea multă mișcare, perspicacitate și pentru că se juca în echipă.

Din ce îmi amintesc știu că erau 6 pietre puse unele peste altele, 6 pentru că atâtea litere are cuvântul CASTEL. Se făceau 2 echipe și apoi un membru al uneia dintre echipe arunca de la depărtare mingea spre acele pietre pentru a dărâma castelul. Cine prindea mingea trebuia să alerge repede s-o ia de unde s-a dus și să-i ochească cu ea pe cei din echipa adversă care se apropiau de pietrele castelului, împiedicându-i astfel să reconstruiască acel castel inițial, deci să reașeze cele 6 pietre una peste cealaltă.

Știu doar că așezarea ultimei pietre și fixarea (că doar nu vă imaginați că găseam pietre cu marginile drepte), fără să fii lovit cu mingea de adversar, era lucrul cel mai greu de îndeplinit, însă vă spun cu suflet de copil că și acum am emoții când îmi aduc aminte bucuria pe care o simțeam eu, dar mai ales echipa când reușeam să pun ultima piatră și să strig tare CASTEL! Era glasul victoriei și era reușita echipei pentru că pe vremuri știam să facem echipe.

Astăzi mă uit în jur și văd din ce în ce mai puține echipe: sunt soți care formează un cuplu în acte, dar nu sunt o echipă, sunt frați care în loc să se iubească se invidiază că de ce are celălalt mai mult, sunt studenți care habar n-au ce e aia muncă în echipă și pentru care contează doar orgoliile personale ș.a.m.d.

Mi s-a întâmplat de multe ori să merg la medic, iar asistenta să nu facă echipă cu doctorul sau să lucrez și să nu simt că fac echipă cu a mea colegă și exemplele pot continua.

În România, lucrurile ar putea funcționa mai bine dacă fiecare și-ar da interesul ca lucrul pe care-l face să-l facă foarte bine, fie că este măturător pe stradă și are obligația să strângă gunoiul, fie că este chirurg și are obligația să trateze toți pacienții la fel, cu aceeași dedicare și seriozitate.

Cam așa văd eu lucrurile și asta ar trebui să se aplice în viața de familie și în cea profesională, dar și ca cetățeni ai țării pentru că doar muncind în echipă poți să faci un CASTEL sau, dacă este nevoie, să-l refaci.

Ar fi minunat ca fiecare om, fiecare cetățean din România să se vadă ca parte din ceva mult mai mare, din ceva măreț și să înțeleagă pentru ce valori s-au jertfit de-a lungul timpului strămoșii noștri.

Centenarul Marii Uniri pe care l-am sărbătorit pe 1 decembrie 2018 este despre credință, dragostea de țară și de neam, despre integritate și valori, dar și despre munca în echipă pentru că țara asta așa s-a construit, prin muncă în echipă și tot așa se poate și reconstrui, ori de câte ori va fi nevoie.

Când într-o operație extrem de complicată și care durează ore se salvează viața unui copil/ adult, acest lucru nu se datorează doar medicului chirurg ci unei întregi echipe așa că atunci când poate ni se pare că meseria/ profesia pe care o avem nu are nimic senzațional, munca  și strădania noastră de zi de zi nu par deloc interesante, să ne gândim doar că suntem parte a ceva mult mai mare, suntem parte a unei echipe și doar făcându-ne treaba cu cea mai mare responsabilitate, cu pasiune și dedicare ne vom putea bucura împreună de reușită.

Cred că Maica Tereza a redat cel mai bine prin cuvintele-i pline de înțelepciune ce am vrut eu să spun mai sus:

“nu toți oamenii pot face lucruri mărețe, dar oricine poate face ceva mic cu multă dragoste”.

La mulți ani, România!