Unele dintre mame cunosc ce înseamnă oboseala de a sta non-stop cu 2 copii mici acasă: să-i adormi la prânz, seara, să le pui masa ori de câte ori e ora de masă, să sari ca arsă când îl auzi pe vreunul că strigă/ plânge sau doar tușește fără a fi bolnav însă. La mine, să fiu non-stop cu copiii mei, e regula și nu excepția și e așa de mult timp astfel încât ar trebui să fiu oarecum obișnuită. Oarecum…
Într-o zi, aflată în bucătătărie cu cel mai mic dintre copiii mei, îi tăiam fructele pentru a le face o salată (el e la datorie și mă urmează încă mai ceva ca puii de găină pe cloșcă), iar el îmi tot cerea lucruri. I-am dat ce-mi cere, dar, la un moment dat, m-am enervat și-i spun așa mai răstit:
- Mami, te rog să ai răbdare!
- De ce, mami?
- Pentru că sunt obosită!
- Și pentru că nu ești lobot?
- Exact, da, pentru că nu sunt robot.
- Tiu (știu), mami, tiu.
Au urmat desigur hohote de râs 🙂 Deci e bine măcar că, așa mic cum e, știe că mami nu e robot.
Și, dacă el m-a mai slăbit puțin cu cererile, a urmat fiică-mea: eram cu amândoi în cameră, ne jucaserăm nu știu ce, le mai citisem și din carticelele lor și abia îmi luasem și eu un moment de respiro. Fiică-mea avea însă chef de vorbă și vorbea, vorbea de nu se mai oprea. Așa că eu o privesc și pe ea și îi spun:
- Mami, dar nu poți și tu să vorbești mai puțin azi, te rog? Că așa am obosit…
- Dar ce, mami, vrei să fiu ca Sam, timidă? Nu e bine că vorbesc? Ai vrea să ai un copil timid?
Da, recunosc că la replica de mai sus chiar nu mă așteptam, absolut deloc, și, dacă nu știți care Sam, e unul dintre personajele preferate ale lor, am scris anul trecut despre el.
Ce să-i mai spun la o așa replică decât s-o iau în brațe și să mă bucur că nu e timidă și introvertă și nu pentru că asta ar fi rău, ci pentru că e mult mai simplu pentru mine, ca părinte să am un copil care să exprime (verbal) ce vrea, ce simte, să nu se închidă în el astfel ca eu să trebuiască să-i ghicesc stările.
Cam așa sunt zilele mele de mamă full-time, nu ratez nicio replică d-ale copiilor mei, iar unele dintre ele mă amuză teribil și mă scot instantaneu din oboseală.
La voi cum e?
mdea, copiii au replicile bune la ei, mie imi vin a 2a zi :)).
Vai, ce o sa ne „usture” aceste replici la adolescenta – tot ce ne-am dorit, copil direct, onest, o sa ne usture :)))
HA-HA, ce bine zici :))) Mama, nu m-am gandit cum o sa fie cand vor creste, de aia citim noi, mai fcem un master (ca-n cazul meu), ba un curs (cum te-ai apucat tu) si speram sa le facem fata 🙂
copiii de azi sunt altfel din multe puncte de vedere si au replicile la ei si isi si permit sa le rosteasca. Unele dintre ele ar fi fost considerate obraznicie cand eram eu copil, ca alea erau timpurile. De-aia speranta noastra este in ei.
Da, ai dreptate, sunt sigura ca eu nu-i dadeam mamei astfel de replici… 🙂 Am patit-o si pe aia cu eticheta de copil obraznic, uite am scris aici: https://florina.turuga.eu/opinii/copii-si-parinti/o-omida-catranita-in-autobuz/
[…] 2. Cuvântul imediat, pe ăsta clar l-am eliminat pentru că mi-am dat seama cât este de stresant pentru mine să răspund oricărei solocitări de parcă ar fi cea mai urgentă. Nu, nu arde nicăieri și orice poate aștepta așa că le răspund frumos, calm, când îmi cer amândoi un lucru fix în același timp și, dacă mă mai și enervez (că sigur nu sunt eu cea mai calmă mamă), le zic că nu sunt robot . […]
[…] soții unii pe alții când copiii au chef de întrebările lor încuietoare? Și, se pare că și părinții au replicile la ei, nu doar ăștia […]