M-am gândit să abordez subiectul de azi pentru că (încă) suntem în luna iulie și încă mai avem timp să ne scoatem rochiile și fustele din dulap, să le călcăm și să le așezăm frumos pe umerașe pentru a le purta apoi cu drag.
Anul trecut, când a venit toamna (În Brașov, din ce-am observat, toamna se instalează de-a binelea după 5 septembrie), am constatat, în timp ce-mi luam rochiile și fustele de pe umerașe și le așezam frumos în raft pentru la anul, că reușisem să port doar 20% din ele, adică din 20 de rochii plus fuste, eu purtasem doar 4. 🙁 Și m-a frustrat treaba asta: ok, știu, sunt mamă de copii mici, am o scuză că m-aleargă copiii, că mereu se murdăresc și risc să mă murdărească și pe mine, că n-am timp să calc, că bla-bla… motive îmi pot găsi ușor. Dar iată, sunt anii tinereții în care e bine să mă simt feminină, să-i dau și exemplu fiicei mele că-mi place că m-am născut femeie, că iubesc rochiile și fustele, și eu ce fac?
Așa că m-am hotărât să iau măsuri și să port din nou fustele și rochiile mele mai ales că e plin orașul de femei în blugi, vara, la 30 de grade.
Chiar nu înțeleg de ce nu profităm mai mult noi, femeile, de faptul că avem privilegiul ăsta de a purta rochii și fuste? Blugii vara mi se par atât de anoști pe lângă teancurile de modele de rochii, materiale, culori pe care le poți purta vara.
Într-adevăr, dacă vorbim de pantaloni albi, purtați la o tunică sau la o bluză mai lungă de fund, alta e treaba, dar nu blugii de toate zilele și cu un tricou la fel de plictisitor.
Ați observat și voi cât de mult se poartă blugii skinny, în detrimentul rochiilor și fustelor? Eu, în ce privește categorie de vârsta 14-25 de ani nu văd decât blugi scurți (cât mai scurți) sau blugi lungi skinny cu talie înaltă și maiou/top/bluză cât mai scurte, maiouri care acum sunt la reducere, iar magazinele nu știu cum să mai scape de stocuri (știu ce vorbesc că am fost în mall zilele astea și e plin de bluze/maiouri/topuri/tricouri cu vedere la buric, unele din niște materiale foarte frumoase și foarte calitative chiar).
Mă uit la fimele vechi unde femeile erau atât de feminine în rochii și fuste, la fel țărăncile din România care multe încă mai sapă în grădină în rochie, mai văd chiar și mame cu 3 copii mici (am rămas profund impresionată de o femeie din Biserică foarte decent îmbrăcată cu un bebeluș în brațe, și încă 2 copii până în 5 ani, care purta fustă, la fel și fetița ei, ea cum și-a găsit timp să-și calce fusta? ), ce să mai vorbesc de femeile care au trăit în vremuri de război și care purtau fuste fie vară, fie iarnă, deși mult mai practici le-ar fi fost pantalonii.
Știați că există teste de personalitate care măsoară feminitatea? Nici eu nu știam, am descoperit întâmplător la master și mi s-a părut foarte interesant cu atât mai mult cu cât în DEX definiția feminității e destul de ambiguă. Nu cred că o fustă/rochie te face mai feminină dacă tu nu ai deloc gesturi feminine, nu ai grație, eleganță etc., însă cu siguranță că, dacă purtăm mereu pantaloni, vom ajunge în timp să nu ne mai simțim confortabil deloc în rochii și fuste.
Mi-e greu și să înțeleg femei care sunt de 60-70 de ani și ies să plimbe câinele în colanți, (că doar dacă plimbi câinele pe lângă bloc nu te vede nimeni, nu) mai ales că nu au fost fotomodele la viața lor, când ar putea să-și tragă o fustă pe ele (fie ea și de blugi, de ce-o fi) și în felul ăsta ar trece frumos neobservate.
Pe de altă parte, dacă ai 60 de ani și te plimbi prin autobuz în Constanța cu o rochie cu spatele gol complet transparentă că doar tu locuiești în orașul ăla și-ți permiți (și chiar nu avea costum de baie pe dedesubt și nici la plajă nu părea că se îndreaptă, ci părea că vine de la piață), asta sigur nu e feminitate, e vulgaritate.
Fustele și rochiile potrivite cu tipul de siluetă al fiecărei femei salvează orice tip de corp, spre deosebire de pantaloni, care-s mult mai greu de potrivit. Eu am avut o profesoară (din păcate, profesoara care-mi displăcea cel mai mult la caracter) care, deși era o femeie supraponderală, era mereu foarte elegantă pentru că știa ce fuste și rochii să poarte. În felul ăsta kg ei în plus treceau neobservate, pentru că senzația generală era de femeie fină, îngrijită, stilată chiar.
Ați observat când mergeți pe la Conferințe sau la vreun curs, teatru (deși acolo depinde de piesă) cât de elegante sunt femeile în fuste și rochii?
Eu am decis să profit de vara asta ca să port fuste și rochii mai ales când este caniculă pentru că asta îmi va da o stare de bine.
Voi ce planuri aveți, v-ați făcut socoteala câte dintre fustele/rochiile pe care le aveți, le-ați purtat deja ?
A, da , eu vara port. Si poarta fuste-rochii si fetele mele.
.
Eu doar mi-am cumparat, in fiecare an imi mai adaugam cate una la colectie, dar, de purtat purtam mai mult tunici cu pantaloni albi/ verzi etc. Acum mi-am revenit, insa si n-o sa mai las vara sa treaca pe langa mine 🙂 Te felicit ca le dai un exemplu fumos fetelor!
Nu cred ca e exemplul meu.
Da, ai o colecție mare, eu n-am atatea, dar le port. Am eliminat acum 5-6 ani tot ce nu purtam. Si cand cumpar ceva, ma gandesc f bine si trebuie sa imi stea perfect. Problema e ca am mai multe rochii, dar numai o fusta, care, cu timpul, s-a uzat. Si n-am gasit nimic cu care sa o înlocuiesc, asa ca mi-am cumpărat material si o sa merg in Romania la o croitoreasă sa imi faca una identică. Mi-aș face eu, dar nu ma prea pricep sa pun fermoar.
Si eu mai am de sortat. O croitoreasa buna cred ca ar trebui sa aiba orice femeie, dar unoeri e greu s-o gasesti. Nici eu nu mi-am cusut fermoare, desi ar cam trebui sa incerc. Chiar mi-ai dat o idee 🙂
Am uitat sa zic ca șefa mea le-a interzis colegilor sa poarte pantaloni mai scurți decat cei lungi. Pe cand erau căldurile mari si șefa plecată în concediu, unul din ei a venit cu niste pantaloni f decenti, lungime cu o palma-doua mai jos se genunchi. Era atata de stresat sa nu afle șefa . Pe cand noi, femeile, putem veni cu fuste , chiar si mini, nimeni n-are treaba.
Ce ma bucur ca ai atins punctul asta: da, in mediul organizational lucrurile stau altfel. Eu am urmatoarea parere: daca respectiva obligatie (ca barbatii să nu vină in panataloni scurti) este prevazuta clar, negru pe alb, in Regulamentul Intern, perfect, atunci toata lumea trebuie s-o respecte, daca insa e vorba doar de faptul că s-a trezit nu stiu ce șefă să faca reguli doar la ea pe departament… atunci e discutabil. Oricum ar fi, depinde mereu de cultura organizatiei, de imaginea companiei, mie mi se pare normal ca oamenii să se identifice cu valorile unei organizatii, cu misiunea ei, sa… Read more »
Nu e relevant ce poarta ceilalti. Conteaza sa te simti tu bine si comod, hainele sunt pt sufletul meu, nu pt ochii altora, .
Tot ce nu am purtat la sf de sezon, am dat. E clar ca nu am avut nici cum combina, nici nu a fost pe gustul meu. Pana acum am 2 fuste purtate, ambele au o varsta: 10 si 15 ani. NIciuna nu o calc; sunt materiale ce nu au nevoie, le spal si scutur si usuc.
Da, ai dreptate, ai o opinie echilibrata. Pana la urma pot sa intorc capul cand vad o bunicuta in colanti 🙂 Ce super sunt hainele ce nu trebuie calcate 🙂
Eu ma simt mai bine in rochii si fuste vara, e mult mai racoros. Sa stii, o femeie, ca am avut discuția asta cu fiul, care venea cu argumentele tale, conteaza ca el să se simtă bine. Voia sa meargă la ceremonia de absolvire a școlii lui (facultate de fapt) in tricou si bermude( sau cum le-o fi zicand la pantaloni pana la genunchi). I-am zis ca apreciez ca nu tine cont de parerile altora, dar pana una alta nu trăiește în padure, asa ca aici e vorba de respect sau de lipsa lui. Cică convenție socială zicea el. De… Read more »
Wow, ce tare suna „bal la Versailles…” 🙂 Eu ador tinutele elegante, numai asa m-as imbraca, dar am nevoie si de tinute sport ca doar sunt mama de copii mici 🙂
Păi e simplu: au privatizat Versailles pt o noapte. Si studentii si familiile lor au avut preturi preferențiale. Dar tot mari. Era pe vremea când eram tare pusa pe economii si i-am zis sotului ca noi nu mergem. Noroc cu el 🙂 E printre cele mai faine amintiri din ultimii ani. Atmosfera aia de vis, sa treci prin sălile castelului fara sa te lovești de turisti, etc
Niste colegi de dans au mers la bal la Viena, si acolo cred ca e f fain.
Da, una e sa vizitezi palatele si alta e sa mergi la un eveniment acolo. Eu am facut balul de absolvire liceu in Palatul Parlamentului si confirm ca a fost o seara superba, de neuitat 🙂 .
vara am inceput si eu sa port mai des rochii. Fustele chiar nu ma pasioneaza. Iarna, in schimb, sa nu aud de ele! Cei mai buni sunt pantalonii. Cred ca am renuntat la ele pentru ca sunt mai practici cei din urma.