De când am blogul, am cunoscut multe femei (majoritatea cu blog) care m-au inspirat într-un anumit moment al vieții mele, însă o mare inspirație am primit-o (tot din blogosferă) pe vremea când nu aveam blog și nici ideea de a-mi face vreodată. Eram doar o femeie aflată la prima sarcină, care-și dorea enorm de mult să nască natural (pentru că așa simțeam) și care căuta zilnic informații care să o ajute să treacă cu bine peste acest mare pas.
Și, pentru că spitalul unde urma să nasc era unul de stat, mă așteptam la tot ce era mai rău și mă temeam îngrozitor mai ales că mai suportasem la viața mea o spitalizare lungă pentru alte probleme de sănătate care-mi lăsase ceva sechele.
Și atunci a apărut EA: o bloggeriță super simpatică, foarte sinceră, perfecționistă și atentă la detalii care descria foarte amănunțit cum și-a născut primul copil, la spitalul unde și eu urma să nasc, vorbea chiar de un doctor pe care îl cunoșteam că mă consultase când ajusesem în urgență cu tentativă de avort spontan, iar faptul că a născut natural și toate detaliile ei m-au ajutat enorm.
Am căutat-o abia anul trecut ca să-i mulțumesc că între timp a reununțat la blog, iar azi vreau să-i mulțumesc și public pentru tot aportul ei la bunăstarea mea.
Cele mai amuzante descrieri de atunci (pentru mine) erau cum, văzând că are contracții, n-a plecat direct la spital, ci s-a dus liniștită la coafor să se aranjeze (cred că citeam articolul când era în lună avansată de sarcină și umorul ei m-a binedispus atât de tare că n-am mai acordat așa mare importanță faptului că povestea și cum i s-au rupt artificial membranele (eu am scăpat de procedura pe care o descria ea destul de neplăcut, pentru că la mine s-au rupt de la sine).
Aventura unei nașteri naturale (cred că nici ea nu a folosit trusa de epidurală) a fost atât de frumos povestită pe blogul ei și atât de folositoare încât, când am ajuns în salonul unde eu urma să nasc, mă simțeam minunat (atât cât te poți simți când ai contracții) să pot să mă plimb în voie pe unde am chef, ba chiar glumeam cu doctorii și doctorițele care erau atunci pe tură (doctorul meu urma să vină abia la final, nu cu mult timp înainte să nasc) și chiar le-am oferit din ciocolata pe care o aveam în bagaj că unul dintre ei zicea cum c-ar pofti la ceva dulce 🙂 .
Nu vreau să intru în detalii despre ce presupune nașterea naturală la un spital de stat din București, acum sunt destul de multe experiențe de genul ăsta povestite pe bloguri, iar experiența mea nu e cu nimic mai specială ca să merite povestită, ci azi vreau doar să mulțumesc unei femei minunate care, prin a ei dezvăluire, m-a ajutat atât de mult.
Un interviu despre maternitate și experiențele mele ca mamă puteți citi pe blogul Roxanei care m-a invitat luna asta să scriu la rubrica ei și eu am acceptat cu plăcere.
Azi, e 8 MARTIE și e despre noi toate, despre femei, mame sau nu, angajate sau casnice, despre mamele noastre, bunicile, mătușile, surorile etc. și azi e un moment potrivit să-i dedic acest articol EI, femeii străine, dar care m-a ajutat atât de mult să-mi aduc pe lume primul copil. Data viitoare nu voi mai aștepta ani de zile până să-i mulțumesc cuiva, ci o voi face în cel mai scurt timp.
LA MULȚI ANI NOUĂ, TUTUROR!
Suntem cumulul femeilor cu care venim in contact. Fiecare in felul nostru ne inspiram una pe alta.
Hai ti pup, femeie 🙂
Da, asa e, luam cate-un strop de ici, un strop de colo, important e sa luam cu discernamant 🙂
Mama mea inainte sa plece spre alte lumi mi-a spus ca „multumesc” e cel mai important cuvant si ca e important sa stiu a multumi pentru tot ce mi se intample.
Multumesc, Florina pentru energia ta pozitiva, pentru omul bun care esti si pentru ca ai intrat in contact cu mine.
O primavara minunata sa ai.
HA, bravo ma ca nu astepti ani intregi ca mine 🙂 sa multumesti. Adevarul e ca mi-a facut o mare placere sa-ti raspund la interviu ca am rememorat momente frumoase. La multi ani 🙂
Frumos ca ai scris desprea asta. Pe vremea cand am nascut eu nu erau bloguri, cred ca mi-ar fi ajutat, ca mi-era o frica…:( Dar experientele de la nasterile in Romania m-au ajutat sa apreciez mai mult nasterea de aici, tot naturala, ca mie mi-e mai frica de anestezie decat de dureri. Cum zice si o femeie: luăm de aici, de acolo si ne imbogatim sufletește. Mie pe undeva nu imi place Ziua Femeii, e asa, ca si cum am fi inferioare si avem o zi sa fim egale. Eu nu ma simt inferioara unui barbat, ci doar am alte… Read more »
Mulțumesc, asa am simtit. HA-HA, stii de ce rad? Pai da, exact de aia am nascut eu fara anestezie ca mi-e frica de ace, nu c-as fi vreo curajoasa, ceva, la a doua nastere, credeam ca-mi cedeaza inima când mi-a facut anestezia aia asa de mult am tremurart. Si uite, si tu ma inspiri, doar esti mama eroina cu 3 copii 🙂 Partea asta cu femeile si barbatii eu o vad asa: intr-o casnicie, cei 2 soti sunt ca 2 jumatati si trebuie sa fie ceam mai buna echipa, si sa se completeze, nu e loc de orgolii si altte… Read more »
am primit un mail feminist, la munca, scris de un sef. Desi feminismul pare o presiune/ceva depasit zilele astea, mailul aduce aminte ca din cauza unei feministe putem vota de aproape 100 de ani, ca tot feministele astea cu votatul in anii 1930 au descoperit ca aprox juma din romance nu pot vota ca nu stiu deloc carte! si s-au implicat sa imbunatateasca asta, din cauza altei feministe ce a vrut sa rupa traditia acum femeile pot alerga la marathon, din cauza altei feministe ce si-a falsificat numele au inceput femeile sa mearga la facultate etc. Voi profita sa discut… Read more »
Probabil nu-s feminista pentru ca am parte de diverse datorita luptelor feministelor.
Prietenii francezi zic ca in Franta pana in anii 70, femeile n-aveau dreptul sa aibă cont in banca. Si povestesc niste lucruri care ma mira, ca la noi nu se intamplau. Asa ca in Romania au facut comunistii enorm de mult rau, dar faza cu egalitatea femeie-bărbat a fost totusi buna.
in anii 70 nici in romania nu aveau femeile dreptul la cont la banca.
La mine la tzara nu comunismul a fost „boom”-ul feminist ci razboiul ce a omorat multi barbati si femeile nu au mai avut ce face.
Eu n-am cunoscut banci in anii 70. Existau? Stiu doar Cec-ul si bunica avea cont. Si mama, si traiam cu ele si niciodată nu mi s-a parut ca ar fi discriminate din cauza ca sunt femei.
In Franta asta cu contul e adevarara, dar am citit ca barbatii erau platiti cu banii in mana si veneau acasa si ii dadeau pe toti sotiei, care ii gospodarea.
Erau 2 banci minim si le siu ca astea erau in oras la mine :D: Banca Agricola pt ca acolo lucra o ruda si cealalta banca era o banca comerciala.
Dar nu pot da mai multe detalii, mamaia isi tinea economiile la CEC pt ca asa i s-a zis.
Eu m-am gandit, citind ce-ati scris voi la Maria Montessori si la succesul rasunator pe care-l are si l-a avut mereu metoda sa de educatie, nu doar in Italia, ci in toata lumea. Femeia asta a revolutionat cu adevarat epoca in care a trait, dar totul s-a facut cu sacrificii. Eu nu am citit cartea, dar am vazut filmul inspirat de viata ei si a fost foarte dureros sa vad cum a trebuit sa-si sacrifice practic maternitatea, ce sa mai spun de viata personala din cauza socrilor ei si a unui barbat care nu a luptat pentru dragostea lor. E… Read more »
Ce interesant! N-am stiut. Ce sa zic: nu le poti avea pe toate…cateodata e un echilibru.
Poate gasesc si cartea despre viata ei, mi-ar placea s-o citesc , daca auzi de film, cred ca a fost pe TV in 2 serii cand l-am vazut eu, sa-l vezi, e mai mult decat dureros, dar interesant, desigur. Nu-ti povestesc mai multe 🙂