Când fiica mea era mică și încă nu ne mutaserăm din București, ne plăcea la nebunie să ne plimbăm pe jos printre blocuri și case. Alegeam pur și simplu un cartier la întâmplare și o luam la pas. În Brașov, cu 2 copii mici lucrurile au rămas la fel de plăcute, chiar mai plăcute, iar pasiunea s-a păstrat, pasiunea de a ieși la plimbare cu cei mici, printre blocuri și case, admirând atât natura, cât și arhitectura caselor și a blocurilor fie ele vechi sau nou-construite. Până să mă gândesc la articolul ăsta habar n-aveam că am o noua pasiune (aceea de a mă plimba prin oraș kilometri întregi), iar acum recunosc că am început să cunosc aproape fiecare grădina de bloc din Brașov cu copacii și florile ei. Ați observat și voi că în Brașov e plin de cireși, de vișini și de nuci?
Anul trecut, la una din plimbările mele, chiar am întâlnit niște oameni angajați la salubritate care au început să culeagă cireșe dintr-unul din cireșii de pe stradă, iar eu, pusă pe șotii cum sunt uneori, i-am abordat și le-am zis că știu un alt cireș 50 de metri mai încolo amplasat chiar pe trotuar și cu cireșe mai mari așa că m-au urmat bucuroși și amuzați de complicitatea mea, au ajuns, au cules liniștiți fără să rupă crengi și s-au bucurat de ceva ce este oricum public, iar eu m-am simțit, cu trăznaia mea, din nou copil.
În luna iunie, ca mamă, le cumpăr copiilor în fiecare zi cireșe și le dau dimineața, așa i-am crescut de mici, iar, când ieșim la plimbare, de multe ori trebuie să ocolim anumite zone de trotuar (bine că-n Brașov încă a mai rămas ceva trotuar…) pentru că e plin de cireșe coapte pe jos, anul ăsta parcă mai mult decât în alți ani cireșii au dat mult rod. Am văzut că unii se coc mai devreme, altora le trebuie mai mult timp, am văzut cireși super bătrâni cu cireșe mici și negre, mii de cireșe, cireși înalți la care chiar nu ai cum să ajungi decât cu scara sau cireși pitici, pur și simplu Brașovul e un oraș al cireșilor. 🙂
Acum stau eu și mă întreb așa: De ce nu se gândește nimeni ce bine ar prinde cireșele astea în orfelinate, cămine de bătrâni, spitale publice, familii nevoiașe cu mulți copii, etc.? 🙁
Dacă tot am început să public pe blog povestea lunii IUNIE, care se intitulează chiar RISIPA, de ce noi românii ne pricepem atât de bine să facem risipă? Cât de greu ar fi ca autoritățile competente să se preocupe în luna iunie de inventariat și adunat cireșii din Brașov (ar fi destui voluntari printre elevii de liceu de 16-17 ani că cei de 18 ani au Bac-ul în iunie) și de distriubuit acolo unde e nevoie: la oamenii mai nevoiași, fie la familii cu mai mulți copii, copii care au atâta nevoie de vitamine, fie la bătrânii de prin spitale și cămine.
Of… sper ca la un moment dat să se întâmple și acțiuni de genul ăsta, iar fructele să nu mai fie călcate în picioare pe stradă ci să servească drept gustare proaspătă celor care chiar au nevoie, că de plăcut, sunt sigură că le îndrăgim cu toții.
Vouă vă plac cireșele? Grăbiți-vă că sunt pe sfârșite, doar în iunie ne mai putem bucura de ele…
