Lacul Sf. Ana, singurul lac vulcanic din România, se află la doar 60 de km de Brașov, în județul Harghita, în apropiere de Băile Tușnad și ni s-a părut interesant de văzut.
De pe wikipedia am aflat că Lacul Sf. Ana „își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare”, iar „puritatea apei se apropie de cea a pei distilate”.
Drumul care duce spre lac este cu de toate, adică și bune și rele: e plin de serpentine, este practic un drum prin pădure cu o priveliște absolut superbă, dar să vă așteptați să nu fie o șosea perfect asfaltată pentru că nu este, ci există porțiuni cu piatră cubică pe la început, apoi porțiuni de șosea foarte bine asfaltată și dreaptă ca-n filmele cu James Bond (cum îmi place mie să spun), sunt și porțiuni de drum extrem de proaste, pline de gropi și denivelări și mai sunt și niște poduri micuțe cam șubrede, dar care nu par periculoase, adică prăpastia de jos nu este adâncă.După ce urci și ajungi în apropiere de lac, există o parcare, singura de pe tot drumul acela prin pădure, iar de acolo mai sunt de parcurs pe jos cam 800 m cred.
Pe drum erau oameni de toate vârstele, de la bebeluși în cărucioare, la grupuri mai gălăgioase și entuziaste de tineri și până la oameni mai în vârstă, atât români, cât și străini.
Lacul are o culoare verde-smarald și e cu adevărat superb.
Am fost acum mai mulţi ani şi mi-a plăcut mult! Păcat că nu prea ştim să ne promovăm obiectivele şi nu le întreţinem cum ar trebui. Dar e spectaculos peisajul.
Da, asa este cum spui tu, avem mii de obiective superbe in tara noastra, locuri ce merita promovate si acest lucru nu se face (nu indeajuns) 🙁 .
Am fost acum multi ani in zona secuiasca si tin minte ca tare mi-a placut lacul.
Da, este o privesliste de vis, avem cu ce ne mandri: lacuri, munti, paduri, peisaje de vis … 🙂
nu am fost niciodata, dar tare bine arata!
sa va fie de bine iesirea!
Acum chiar ma gandeam cat de bine trebuie sa arate cand e soare afara, stii ca-n ziua aia era innorat, chiar imi imaginez lacul la lumina soarelui, trebuie sa fie wow 🙂
Nici eu nu am fost niciodata. Avem locuri frumoase in Romania, dar pacat ca drumul pana la multe dintre ele … e un chin! Si mai sunt si gunoaiele care strica peisajele. 🙁
Da, ai dreptate, e anevoios drumul pana acolo. Sa-ti zic ceva important: am vazut la stiri intr-o zi ca a trecut o ursoaica si puii ei pe acolo, asa ca sa ai grija dac amergi. In rest, ma doare sufletul de raul Ghimbasel, uite ai o poza aici, nici pana azi nu a fost curatat, e la Rasnov 🙁 🙁 https://florina.turuga.eu/opinii/cu-trenul-de-la-brasov-la-rasnov-2-2/
Sunt multe locuri frumoase in care nu se face curat. Dar pana sa se faca curat, oamenii ar trebui sa nu arunce gunoaie. Ma intreb uneori: oare astia care arunca, lor le place sa traiasca in mizerie? Oare nu sunt si ei incantati de peisaje, de frumusetea naturii? Nu vor s-o pastreze? Dar sunt intrebari retorice …
Poate doar prin coerciție: amenzi super aspre, in rest, mi-e imposibil sa-i inteleg pe cei care nu vor sa avem tara curata si e pacat ca e superba 🙂